Primarul comunei argeșene Beleți-Negrești, care în urmă cu trei ani a incendiat clărirea primăriei, a obținut ordin de protecție împotriva secretarei instituției. Bărbatul a revenit în fruntea comunei, după ce instanța nu au mai prelungit măsurile preventive luate împotriva lui în procesul pentru distrugere.
Acum primarul Mihai Marin a intrat în conflict cu secretara instituției, pe care o acuză că, în timpul unui scandal, i-a prins mâna într-o ușă. Femeia este însă apărată de colegi. „Dânsa i-a închis ușa și dânsul ținea dosarul așa (ia un dosar și arată, n.r.) și vezi, Doamne, că i-a apucat mâna stângă în partea dreaptă a ușii, ceea ce este imposibil.”, a spus ofițerul de stare civilă pentru Pro TV.
Roxana Rosescu, secretar primăria Beleți Negrești: „Nu a existat la dosarul cauzei nici măcar un certificat medico-legal. Mi-a făcut șase dosare penale, plângeri penale, pentru diverse motive, câte două în fiecare zi .”
Primarul Mihai Marin a obținut un ordin de protecție împotriva secretarei instituției, pe care o acuză că la agresat de două ori într-o lună. Angajata primăriei ne mai poate apropia de el la mai puțin de 10 metri, timp de 30 de zile, așa că a fost forțată să lucreze de acasă, scrie gds.ro
„Drept urmare dumneaei, a depus o solicitare de regim de telemuncă, pentru a lucra de acasă. E o situație neobișnuită, vă dați seama, la fel cum a fost și întoarcerea domnului primar înapoi, după cele întâmplate.”, a spus viceprimarul Marian Ștefănescu.
Mihai Marin a fost trimis în judecată în urmă cu trei ani pentru incendierea intenționată a clădirii primăriei. A recunoscut că a dat foc instituției pe care o conduce. Motivul ar fi faptul că era supărat pentru că nimeni nu îl asculta. După incendiu, a mers la două mănăstiri pentru a-şi cere iertare pentru faptele comise.
Marin s-a plâns anchetatorilor că nu reușea să își facă treaba din cauză că nu îl ascultau subordonații. Așa ar fi ajuns ca, într-un moment de furie, să plănuiască totul. Pentru incendiu a folosit motorina depozitată pentru deszăpezire. Apoi a dispărut fără urmă. Primarul a dispărut după incident, apoi a ajuns la spital cu hipotermie după ce ar fi căzut accidental în apele răului Argeș.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

