fbpx
Acasă » ȘTIRI » Seful Politiei Campia Turzii a ramas fara permis dupa ce a fost prins baut la volan

Seful Politiei Campia Turzii a ramas fara permis dupa ce a fost prins baut la volan

Șeful Poliției Câmpia Turzii, Dorel Florian Fodorean, a ramas fara permis pentru 90 de zile dupa ce a fost prins baut la volan. Acesta avea alcoolemie sub limita la care se face dosar penal. De asemenea, este cercetat disciplinar.

“La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Biroul Drumuri Naționale și Europene, au depistat un conducător autode 50 de ani, din Câmpia Turzii, în privința căruia exista suspiciunea că s-ar afla sub influența alcoolului.

Acesta a fost depistat conducând un autoturism pestrada Laminoriștilor (DN15-E60) din Câmpia Turzii.

Bărbatului i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul alcooltest, însă din motive medicale a refuzat. Prin urmare, acesta a fost condus la unitatea medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii existenței/inexistenței alcoolemiei în sânge.

Întrucât persoana în cauză are calitatea de polițist, în paralel se efectuează o anchetă internă, conducerea inspectoratului dispunând cercetarea disciplinara a acestuia”, au comunicat in prima faza reprezentantii IPJ Cluj

Ulterior au transmis rezultatul analizelor:

“Rezultatele analizelor de laborator au indicat o îmbibație alcoolică sub 0,80 mg/l alcool pur în sânge, sub limita prevăzută de Codul penal ca fiind infracțiune. Prin urmare, față de polițist vor fi dispuse măsuri de sancționare contravențională. De asemenea, verificările pe linie disciplinară continuă.

Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a declarat, în nenumărate rânduri, toleranță zero față de consumul de alcool la volan, iar de fiecare dată au fost luate măsuri dure în asemenea cazuri, prin urmare, și în situația dată vor fi luate măsuri ferme, cu atât mai mult cu cât persoana în cauză are calitatea de polițist, organ de aplicare a legii, care veghează respectarea acesteia.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina