Regulamentul pentru înființarea Biroului Procurorului European a fost votat, ieri, in comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din cadrul Parlamentului European. Raportorul pentru PE pe acest regulament este europarlamentarul român, Monica Macovei. CLUJUST a participat la lucrările comisiei de la Strasbourg.
Mai întâi, membrii comisiei LIBE au votat mai multe amendamente și compromisuri, prin care s-au adus modificări la Regulament. Forma votată prevede ca parchetul european să aibă 25 de procurori la biroul central, care va fi intr-una din capitalele Uniunii Europene. Sunt 25 deoarece Marea Britanie, Danemarca și Irlanda s-au retras de la orice lucrări ce țin de Justiție.
Actuala formă a regulamentului prevede că dintre cei 25 de procurori europeni, se va alege un procuror șef, prin votul lor și in urma unui interviu in Parlamentul European. La acest punct încă există discuții cu privire la cine poate participa la concursul pentru procuror șef și modalitatea de alegere. De asemena, actuala formă prevede organizarea parchetului european pe camere de câte 5 procurori. Biroul central va avea și câte un procuror european delegat in fiecare țară. Practic, rolul procurorilor europeni va fi de a supraveghea sau de a efectua investigații privind fraudele la fonduri europene. S-a pus deocamdată un prag de peste 10.000 de euro. Potrivit Regulamentului, procurorul european dintr-o țară va putea face anchete direct într-o altă țară, fără comisie rogatorie. Practic un procuror din Portugalia sau Germania poate veni să investigheze fraude la fonduri europene in România, dacă sesizează că procurorii români nu-și fac treaba.
”Există retiență și la nivel practic. Adică de ce să vină unul din altă țară să verificice ce fac eu care imi fac bine treaba în țara mea. Argumetul meu e că poate voi vă faceți treaba, dar nu toată lumea din Uniunea Europeană își face și banii cetățenilor tăi sunt furați.”, a spus europarlamentarul român Monica Macovei, raportorul Parlamentului European pe acest Regulament.
Regulamentul urmează să fie dezbătut și votat în consiliul de miniștri JAI (Justiție și Afaceri Interne), în 12 martie, după caree va merge în plenul Parlamentului European pentru ultimul vot. inființarea Biroului Procurorului European este prevăzută în Tratatul de la Lisabona din 2009.
”Ce am votat în comisia LIBE de justiție și afaceri interne in care spunem consiliului JAI ce vrem noi să fie in regulamentul procurorului european. Asta vine după ce am negociat mult cu reprezentanții Consiliului, cu președinția și cu alte state membre. Procurorul delegat va fi cureaua de legătură între procurorii din țară și procurorul european”, a explicat Macovei.
Ca un semn de sabotaj, aparatura de vot electronic de la comisia LIBE s-a defectat la momentul votului pentru procurorul european, astfel că președintele comisiei a fost nevoit să numere mâinile ridicate.
In funcție de părți și fapte, procurorul european va decide la ce instanță și in ce țară va trimite dosarul in judecată.
”As vrea adoptarea regulamentului pana la sfarsitul anului. Regulamentele sunt obligatorii in momentul adoptarii. Nu mai trebuie altă lege in Romania”, a spus europarlamentarul Monica Macovei, fost ministru al Justiției.
Oficial, fraudele la nivelul Uniunii Europene se ridică la 500 de milioane de euro. Neoficial, acesta ar fi de 5 miliarde euro.
(corespondență de la Strasbourg, de Alin Golban)