Un parior online a învins în instanță o firmă din grupul Stanleybet

Câștigătorul unui pariu online a dat în judecată firma care deține platforma Gameworld, din grupul Stanleybet, și a obținut câștig de cauză. Instanța a obligat operatorul să-i plăteastă aproape 50.000 de lei.

Judecătoria Sectorului 5 București a admis acțiunea unui jucător reprezentat de avocatul Răzvan Trușcă din Cluj împotriva companiei Megabet International SRL, care administrează platforma Gameworld.ro, și a obligat operatorul să restituie suma de 49.702,95 lei, reprezentând soldul existent în contul său blocat.

Instanța a constatat că societatea a închis nejustificat contul de pariere al reclamantului , fără a dovedi încălcarea termenilor și condițiilor platformei.

Reclamantul a arătat că, după ce a depus peste 28.000 de lei și a obținut un câștig de peste 50.000 de lei ca urmare a unui pariu pe un meci de fotbal, contul i-a fost blocat brusc, iar cererea de retragere a banilor a fost respinsă sub pretextul unei „suspiciuni de fraudă”.

Judecătoria a respins această apărare, reținând că Megabet nu a adus nicio probă concretă care să justifice măsura: „Operatorul nu a făcut dovada că reclamantul ar fi desfășurat activități interzise sau că ar fi acționat concertat cu alte persoane. Simpla coincidență a unor pariuri identice nu poate fi considerată probă de fraudă.”

Instanța a subliniat că, potrivit art. 133 alin. (3) din HG nr. 111/2016 privind organizarea jocurilor de noroc, organizatorul are obligația de a restitui soldul jucătorului în cel mult 10 zile atunci când închiderea contului nu este imputabilă acestuia.

În consecință, Megabet a fost obligată să plătească 49.702,95 lei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare până la data plății efective.

Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Megabet International SRL este deținută, prin alt SRL, de Stanleybet Capital SA, care are ca acționari două firme din Cipru și Malta.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns