De la nuntă, în instanţă. Un mire din Bihor şi-a dat nuntaşii în judecată pentru că l-au scăpat din braţe. Bărbatul a stat internat săptămâni bune într-un spital din Germania, având coloana fracturată. Acum cere daune la Judecătoria Oradea, unde are primul termen de judecată în 12 octombrie.
Mirele şi-a dat în judecată proprii nuntaşi după ce a fost scăpat din braţe în timpul petrecerii ce a avut loc anul trecut în septembrie la Băile Felix. Ceea ce trebuia să fie o seară de petrecere s-a terminat direct la spital. Pentru că nu și-a revenit nici acum, a decis să-și cheme în instanță prietenii.
Potrivit Observatornews.ro, mirele, aflat pe ringul de dans, a fost luat pe sus de patru prieteni, care au decis brusc să-l arunce în aer. Prima aruncare s-a terminat cu bine, însă după a doua nu au reușit să-l mai prindă, iar mirele a ajuns direct pe patul de spital.
”După circa 40 de minute de la dansul mirilor, în jurul orei 20:40, au venit să mă ia pe sus, dar nu m-au luat cum trebuie. M-au aruncat odată în sus, pe urmă când m-au aruncat a doua oară, m-au scăpat și am căzut pe spate”, a declarat atunci, de pe patul de spital, mirele.
După ce a căzut, nuntașii l-au apucat de mâini și picioare și l-au așezat pe scaun, ceea ce, crede Liviu, l-ar fi afectat din punct de vedere medical: ”Trebuia să nu mă fi mișcat când eram întins pe jos”.
Mirele a ajuns iniţial la un spital din Oradea, iar ulterior a fost transferat la o clinică din Germania, acolo unde locuieşte şi are asigurare medicală. El a rămas internat doar două săptămâni, însă recuperarea a durat luni întregi, timp în care nu a putut să lucreze. Are dureri chiar şi în prezent, motiv pentru care merge la muncă doar patru ore pe zi.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

