Acțiunea în Justiție a suporterului ”U” Cluj, prin avocatul lui, aduce în dezbatere articolul din Legea lui Mitică privind pătrunderea spectatorilor pe suprafața de joc. Este interzisă sau nu după terminarea meciului pentru a celebra o victorie?
Zeci de suporteri ai Universității Cluj au fost sancționați de Jandarmerie cu amenzi și interdicții după ce s-au bucurat cu jucătorii pe teren la finalul meciului din 24 martie, când ”U” a câștigat în Gruia. Unul dintre suporteri, prin avocata Mihaela Ianoliu, a depus plângere contravențională la Judecătoria Cluj-Napoca și se judecă cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca. Suporterul a primit amendă 500 de lei și interdicție pe un an la meciurile de fotbal. Următorul termen în proces este în 21 octombrie.
În acțiunea depusă la Judecătorie în 9 aprilie se arată mai multe motive pentru care sancțiunea ar fi nejustificată:
”Inechitatea măsurii complementare de interzicere este flagrant disproporționată față de măsura principală, în sensul că deși măsura amenzii se suspendă pe perioada soluționării plângerii contravenționale, potrivit OG2/2002, măsura complementară, care potrivit principiului ”accesoriul sequitur principale” ar fi urmat aceeași cale a suspendării, nu se suspendă de drept.”
În acțiune se precizează că procesul verbal încheiat este nelegal. Articolul 16 alin 1 din OUG 2/2001 prevede că acesta trebuie să conțină nume, data, ora, locul ”precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualorlor pagube pricinuite”
”Agentul constatator nu a arătat sau subliniat acest aspect, respectiv în ce măsură fapta săvârșită de mine este gravă sau ar fi putut pricinui vreo pagubă. A specificat doar că am pătruns pe suprafața de joc pentru a mă îmbrățișa cu jucătorii echipei Universitatea Cluj.”, susține suporterul.
De asemenea, se precizează în acțiune că se încalcă dispozițiile articolului 19 aliniatul 1 și 3:
1. procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poată să semneze, agentul constatator va face mențiuni despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz, procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.”
3. în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesulu-verbal în acest mod.
”După cum se poate observa din procesul-verbal anexat aceste obligații impuse de OUG/2001 lipsesc cu desăvârșire”, se arată în plângere.
Se pedepsește bucuria?
Articolul 20 litera X din Legea 4/2008, cunoscută ca Legea lui Mitică, prevede că spectatorilor le este interzis: ”pătrunderea sau încercarea de pătrundere fără drept, prin orice mijloace, pe suprafața de joc”
”Chiar dacă legiuitorul nu a precizat momentul în care acest aspect este interzis, este fără dubiu că acesta s-a referit că acest aspect al pătrunderii spectatorilor pe terenul de joc este interzis în timpul desfășurării evenimentului sportiv, respectiv în timpul desfășurării partidei de fotbal propriu-zis, și nu la câteva minute după încheierea partidei de fotbal, când jucătorii echipei pe care i-am susținut tot meciul au venit în dreptul meu pentru a cânta și a ne bucura împreună (subliniez faptul că eu am susținut echipa Universitatea Cluj care a câștigat meciul disputat cu echipa CFR Cluj). Într-adevăr pătrunderea spectatorilor în timpul desfășurării partidei de fotbal pe terenul de joc este interzisă, întrucât ar putea periclita buna desfășurare a meciului de fotbal care ar trebui întrerupt în acel moment.
Îmi este greu să cred că legiuitorul a dorit intenționat să sacționeze momentele de bucurie de după terminarea unui meci de fotbal. Este de notorietate că la finalul unui meci de fotbal de o însemnătate deosebită, așa cum a fost și meciul din prezenta speță, când echipa favorită câștigă meciul, jucătorii vin în dreptul suporterilor cântând și bucurându-se împreună pentru rezultatul obținut pe terenul de joc. ”
”Aș dori să subliniez faptul că în data de 24.03.2014, aflându-mă în tribuna a II-a a stadionului Dr. Constantin Rădulescu, în sectorul cu nr.38, care este destinat publicului larg, nicidecum în sectorul galeriei oaspete, care știe toată lumea, este sectorul nr.28 supranumit și ”țarc” îngrădit cu garduri de sârmă înalte și scaune de culoare albă, după terminarea partidei de fotbal dintre echipele CFR 1907 și Universitatea Cluj, publicul a devenit frenetic și a început să se împingă înspre marginea tribunei pentru a se bucura, saluta și atinge jucătorii care s-au prezentat în fața galeriei pentru a o saluta, eu aflându-mă în partea de jos a tribunei, am fost împins de valul de suporteri, căzând peste panourile publicitare în afara tribunei. Vreau să menționez faptul că nu am ajuns pe suprafața de joc, ci pe o porțiune de covoare de iarbă sintetică la aproximativ 2 metri în afara liniei care delimitează spațiul de joc. Imediat după cele întâmplate, am încercat să mă ridic cât mai repede și un steward m-a îndrumat spre o portiță prin care am reintrat înapoi în tribună. Mă consider nevinovat și procesul verbal întocmit este un abuz.”, se arată în plângerea suporterului.
Răspunsul Grupării Mobile de Jandarmi
”Legiuitorul nu a prevăzut ca în cazul în care suporterii pătrund în suprafața de joc din dorința de a îmbrățișa pe jucători fapta nu întrunește elementele constitutive ale contravenției. Această interdicție nu a fost instituită de către legiuitor pentru a nu periclita buna desfășurare a meciului de fotbal, ci pentru a proteja integritatea corporală a spectatorilor, a jucătorilor și a oficialilor, precum și integritatea bunurilor aparținând clubului sportiv unde se desfășoară activitatea sportivă, astfel încât o considerăm validă atâta timp cât pe suprafața de joc se află jucători sau oficiali, indiferent dacă aceștia se află la încălzire, înainte de începerea activității sportive sau imediat după finalul competiției. ”
”Considerăm că gradul de pericol social se regăsește cu totul în limitele sancțiunii fixate de legiuitor pentru astfel de fapte, precum și justificând aplicarea măsurii interdicției de către agentul constatator, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Agentul constatator a ținut cont, la individualizarea sancțiunii de circumstanțele reale ale contravenției, apreciind corect întinderea și intensitatea aduse obiectului juridic al contravenției, aceasta fiind savârșită într-un loc cu public numeros, cu participarea mai multor persoane, faptele săvârșite de către petent având urmări deosebit de grave”
Întâmpinarea suporterului la cele precizate de Jandarmerie
”Mi-e greu să înțeleg cum jandarmeria consideră că faptele mele sunt de o gravitate însemnată iar prezența mea pe stadion aduce atingere bunei desfășurări a unui meci de fotbal sau chiar pun în pericol integritatea spectatorilor. Cred că descrierea asta aparține altei persoane și din eroare de scris sau copy-paste mi-a fost pusă mie în ”cârcă”
”Onorată Instanță, meciul de fotbal incriminat se terminase de aproximativ 10 minute, în stadion mai eram doar noi suporterii Universității Cluj (suporterii vizitatori rămân 30 minute în stadion conform regulamentului federației române de fotbal) și jucătorii echipei noastre. Atât jucătorii echipei adverse cât și arbitrii și oficialii se aflau la vestiare. Aș fi înțeles acuzele aduse de către Jandarmerie dacă aș fi intrat să mă îmbrățișez cu un jucător al echipei favorite în timpul meciului, întrucât de acolo decurg și eventualele consecințe cu privire la buna desfășurare a unui meci de fotbal (de ex meciul poate fi întrerupt) dar atâta timp cât eu m-am îmbrățișat cu un jucător după ce partida de fotbal se terminase, în condițiile în care jucătorii au venit să se bucure împreună cu noi, lângă noi după finalul meciului de fotbal, mă întreb și eu unde există pericolul și gravitatea faptei???
Peste tot în lume, la orice competiție sportivă, fie ea de handbal, volei, baschet sau chiar fotbal, la finalul unui meci important sau cu anumite semnificații și emoții (cum a fost și meciul din prezenta speță, derbyul – cel mai important meci al orașului Cluj), suporterii pătrund pe teren la final pentru a se îmbrățișa cu jucătorii. Dacă îmi permiteți, solicit în probațiune depunerea de imagini și înregistrări de la evenimente din toată Europa, care nu au fost sancționate în niciun fel, mai mult mass media elogiind astfel de împrejurări.”
”Jandarmeria, atât în procesul verbal cât și în întâmpinare, cred că nu a înțeles exact ce prevede art. 20 lit X din Lg 4/2008, atâta timp cât afirmă că acest articol nu a fost instituit de legiuitor pentru a nu periclita buna desfășurare a partidei de fotbal (rog a observa că vorbește despre faptul că subsemnatul prezint pericol pentru buna desfășurare a partidei de fotbal tocmai că am intrat pe terenul de fotbal), ci pentru a proteja integritatea corporală a spectatorilor, jucătorilor, precum și integritatea bunurilor aparțănând clubului de fotbal.
Mă întreb în ce mod pot eu periclita integritatea corporală a spectatorilor dacă am căzut împotriva voinței mele pe teren? Mai mult, cum pot periclita integritatea jucătorilor favoriți când eu m-am îmbrățișat cu ei?”, întreabă fanul Universității instanța de judecată. Aceasta i-a respins cererea de suspendare a interdicției pe stadioane pe parcursul judecării procesului.