Un clujean a rămas fără doi Bitcoini în urma unei înșelătorii puse la cale de un tânăr din București

Un bărbat din Cluj-Napoca s-a întâlnit într-un local din oraș pentru a-i vinde două monede Bitcoin unui tânăr din București, însă după ce a transferat cryptomonedele, tânărul a spus că nu le-a primit și a plecat fără să plătească.

”La data de 14 ianuarie a.c. Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, despre faptul că la data de 14 ianuarie a.c., în timp afla într-un local din Cluj-Napoca, ar fi fost victima unei infracțiuni de înșelăciune.

În fapt, polițiștii Secției 4 Poliție Cluj-Napoca au constatat că bărbatul s-ar fi întâlnit cu persoană bănuită de comiterea infracțiunii, respectiv un tânăr în vârstă de 26 de ani, din București, după ce ar fi vizualizat un anunț din spațiul online cu privire la achiziționarea de cryptomonede.

Astfel, în cadrul întâlnirii, tânărul de 26 de ani s-ar fi înțeles cu persoana vătămată să achiziționeze de la aceasta două cryptomonede într-un portofel virtual, urmând, conform înțelegerii dintre cei doi, a-i achita contravaloarea monedelor.

După transferul monedelor, tânărul de 26 de ani ar fi precizat că nu a primit monedele în portofelul virtual, ulterior părăsind localul fără a achita contravaloarea acestora.

În cauză, prejudiciul a fost evaluat la peste 40.000 de euro.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciilor de Investigații Criminale Cluj și Arad, cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale, la data de 8 februarie a.c., tânărul a fost depistat în municipiul Arad, iar în baza probatoriului administrat, față de acesta a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

Ulterior, pe numele bărbatului a fost emisă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.”, a transmis IPJ Cluj.

Comments

comentarii

Piețele au reacționat pozitiv după câștigarea alegerilor prezidențiale de către pro-europeanul Nicușor Dan: Bursa de la București a deschis pe verde ședința de luni, indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 7,26%, iar leul s-a apreciat semnificativ.... Citește mai mult
Biroul Electoral Central (BEC) a centralizat datele din toate secțiile de votare. Astfel, candidatul independent Nicușor Dan a obținut 53,60% din voturi, iar contracandidatul său, George Simion (AUR) a înregistrat 46,40% din voturi.... Citește mai mult

Lasă un răspuns