Screenshot

Un ceh, o slovacă și doi ucraineni au înființat laborator clandestin de droguri în Maramureș

Un bărbat ceh, o femeie slovacă și doi ucrineni au pus bazele unui laborator clandestin în care produceau drogul metamfetamină într-o comună din Maramureș.

”La data de 06.10.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea a 4 inculpați, trei bărbați de naționalitate cehă și ucraineană și o femeie de naționalitate slovacă, cu vârste cuprinse între 32 și 44 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Cercetările efectuate au reliefat că la finele lunii septembrie, inculpații, în scopul producerii unor cantități de droguri de mare risc, s-au deplasat în municipiul Sighetu Marmației și au demarat achiziționarea de materiale și substanțe necesare în procesul de fabricare a metamfetaminei, precum și identificarea unui imobil în care să poată operaționaliza un laborator clandestin.

Astfel, aceștia au închiriat o locuință  în comuna Petrova, județul Maramureș, unde au transportat echipamentele și substanțele, inculpații de origine cehă și slovacă având cunoștințele necesare fabricării drogului de mare risc (metamfetamina), iar inculpații de origine ucraineană având rolul de a-i sprijini pe cei doi și de a asigura paza locului de fabricare.

Pe parcursul a două zile, inculpații au produs o cantitate de metamfetamină destinată vânzării, după care au intenționat să părăseacă zona, având asupra lor  circa 1,6 kilograme din substanța produsă, fiind prinși în flagrant în timp ce se deplasau cu două autoturisme.

A fost efectuată și o percheziție domiciliară în imobilul în care a funcționat laboratorul ilegal, fiind identificate și ridicate diverse ambalaje, intrumente și ustensile, precum și cantități de substanță utilizate de către inculpați la producerea metamfetaminei.

Echipele implicate în activitatea procedurală au folosit măști de protecție, analiza efectuată de către specialiștii CBRNE indicând un grad ridicat de toxicitate a aerului din interiorul locuinței utilizate de către inculpați ca laborator.”, a transmis DIICOT.

Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a admis propunerea de arestare preventivă a celor 4 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Solutia pe scurt: ”Prin Î.P. nr. 90/DL/06.10.2024 s-a dispus: în temeiul art. 226 Cod procedură penală şi a art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş în dosarul nr. 254/49/P/2024 şi, în consecinţă: Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 06 octombrie 2024 şi până la data de 04 noiembrie 2024 inclusiv, a inculpaţilor: VECERKA PREMYSL, … pentru săvârşirea infracţiunii de: -trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, JIRASKOVA BARBORA, … pentru săvârşirea infracţiunii de: -trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000,TSIPLE DANIEL …. pentru săvârşirea infracţiunii de: -trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000,BOKOCH MYKHAILO …, pentru săvârşirea infracţiunii de: -trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000. Respinge cererile formulate de inculpaţi prin apărători aleşi de luare faţă de aceştia a unor măsuri preventive mai uşoare.”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns