Un bărbat din Cluj a fost achitat pentru violență în familie. La sosirea poliției, el avea ochiul vânăt

Judecătoria Turda a achitat un bărbat pentru violență domestică, dar l-a condamnat la amendă penală pentru amenințare.

Judecătoria Turda a pronunțat, la 5 septembrie 2025, o sentință într-un dosar de violență în familie și amenințare. Instanța a dispus achitarea inculpatului pentru acuzația de violență domestică, dar l-a condamnat la amendă penală pentru amenințările adresate fostei soții, după ce a fluturat un cuțit în fața acesteia.

Incidentul reținut inițial de anchetatori ar fi avut loc în seara de 5 ianuarie 2023, când femeia a reclamat la 112 că a fost trasă de păr, lovită și strânsă de gât.

În fața instanței, însă, probele au ridicat serioase dubii. Declarațiile minorilor, copii ai persoanei vătămate, au fost contradictorii: unii au afirmat că nu au văzut nicio agresiune, ci doar o ceartă, iar alții au relatat că mama le-ar fi povestit ulterior cum s-au petrecut faptele.

Judecătorul a reținut că aceste versiuni sunt nesigure și nu pot fundamenta o condamnare: „Instanța nu va ține cont de declarațiile minorilor audiați în ceea ce privește fapta din data de 05.01.2023, având în vedere contradicțiile dintre declarațiile acestora din cursul urmăririi penale și ale judecății, precum și faptul că persoana vătămată le-a relatat martorilor versiunea sa, alterând astfel amintirile copiilor.”

Un alt aspect invocat de instanță a fost lipsa urmelor de agresiune la momentul intervenției echipajului medical și al poliției. Mai mult, inculpatul a fost găsit în stare avansată de ebrietate și prezenta el însuși un ochi vânăt, detaliu care a întărit concluzia că situația de fapt era neclară și contradictorie.

”Instanța reține că la momentul sosirii echipajului Smurd și a organelor de poliție persoana vătămată nu prezenta urme de lovituri, iar inculpatul se afla într-o stare avansată de ebrietate, având o echimoză la ochiul stâng, fără a fi necesare îngrijiri medicale (f. 31 dup. – fișa de intervenție la eveniment). Totodată, minorii … (9 ani) și… (8 ani) au arătat că inculpatul a consumat băuturi alcoolice și s-a culcat, însă persoana vătămată l-a lovit cu pumnul în zona feței iar acesta s-a trezit și cei doi au început să se certe, însă nu au văzut ca inculpatul să o agreseze în vreun fel pe mama lor.”, se arată în motivare.

În aceste condiții, judecătorul a considerat că nu se poate stabili dincolo de orice dubiu că inculpatul ar fi fost autorul unei agresiuni fizice, aplicând principiul in dubio pro reo și dispunând achitarea pentru infracțiunea de violență în familie.

Condamnare pentru amenințare

Pentru fapta din 12 aprilie 2023, însă, probele au fost clare: inculpatul, aflat din nou sub influența alcoolului, i-a adresat injurii fostei soții și a luat un cuțit de 30 cm dintr-o magazie, gesticulând amenințător și spunând că „o lovește de moare” și că „îi omoară pe toți”.

Declarațiile victimei și ale copiilor au fost concordante și confirmate de polițiștii sosiți la fața locului, care au emis imediat un ordin de protecție provizoriu.

Judecătoria Turda a considerat că o condamnare la închisoare ar fi disproporționată, în condițiile în care inculpatul nu are antecedente penale și nu a mai revenit la domiciliul fostei soții după acel incident.

Bărbatul a fost condamnat la o amendă penală de 2.700 lei (180 zile-amendă x 15 lei/zi) și la plata a 1.200 lei cheltuieli judiciare către stat. Instanța l-a avertizat că, în caz de neplată cu rea-credință, amenda se poate transforma în zile de închisoare.

Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns