Dacă altădată a dat declarații prin videoconferință, deținuta Elena Udrea a ales să se prezinte personal la Înalta Curte, unde s-a judecat astăzi contestația la executarea pedepsei.
Fostul ministru Elena Udrea a mers îmbrăcată în negru, ca semn de doliu după moartea lui Rudel Obreja, fapt confirmat de avocata Silvia Uscov, care i-a susținut astăzi cauza Eleni Udrea și care l-a reprezentat și pe Obreja.
”Da este în doliu. Fiind ultima noastră cale de atac, doamna Udrea a ales să vină personal pentru că prin videoconferință nu poți să transmiți emoțiile”, a spus avocata la ieșirea din Înalta Curte.
Udrea a spus în fața judecătorilor că dacă pentru Obreja nu se mai poate face nimic, măcar pentru copiii lui, pentru ea și pentru fiica ei. De asemenea, a cerut să se constate că nu a fost condamnată de instanțe legal compuse și că s-a încălcat Constituția României, CEDO și hotărârea CJUE din 21 decembrie 2021.
Urmează ca judecătorii Înaltei Curți să se pronunțe asupra contestației.
Udrea execută în Penitenciarul de femei Târgșor pedeapsa de 6 ani închisoare în dosarul ”Gala Bute”, însă mai așteaptă pronunțarea în alt dosar penal, în care este inculpată și Ioana Băsescu.