Traficanți de droguri periculoși, care vindeau in Cluj, Bistrița și Mureș, reținuți de DIICOT

Trei traficanți, la care s-au gasit droguri, bani si mai multe arme, au fost retinuti de DIICOT Bistrita-Nasaud. Ei vindeau canabis si 3-CMC in Cluj, Bistrita si Mures.

“La data de 29.08.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a 3 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc, efectuarea fără drept a oricăror operațiuni cu substanțe psihoactive și complicitate la introducerea în țară de droguri de risc.

Măsurile au fost dispuse după extinderea cercetărilor într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc, trafic de droguri de risc și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, în care un inculpat  a fost arestat preventiv ca urmare a prinderii sale în flagrant în timp ce transporta   un colet conținând 1 kilogram de canabis .
Din probele  administrate a rezultat că în cursul lunii octombrie 2022, cei trei inculpați reținuți  în prezenta cauză,  împreună cu inculpatul arestat preventiv în  luna iunie 2023, au constituit un grup infracțional organizat în scopul introducerii în țară și comercializării unor cantități de droguri.

Astfel, au  procurat din Spania și au introdus în  România   droguri de risc, (canabis) comercializând, în mod repetat, diferite cantității către consumatori de pe raza județelor Bistrița Năsăud, Cluj și Mureș.

De asemenea, au procurat și vândut  diferite cantități de drog de mare risc (3-CMC) și substanțe cu efecte psihoactive.

În cursul zilei de ieri, au fost puse în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Bistrița Năsăud, Cluj și Mureș fiind identificate și ridicate  cantități de  droguri de risc și mare risc, un grinder, un cântar de mare precizie, un pistol cu aer comprimat  și  cartușe cu bile de cauciuc, mai multe arme albe,  înscrisuri olografe ,  sume de bani în lei și euro, precum și mai multe telefoane mobile.

Astăzi, 30.08.2023, urmează  să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud cu propunerea de  arestare preventivă a doi dintre inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Față de cel de al treilea, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud au dispus măsura controlului judiciar.”, a transmis DIICOT

Comments

comentarii

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca are în derulare 101 proiecte cu o valoare de 56,8 milioane de euro, iar anul trecut UMF Cluj și-a consolidat poziția ca instituție de referință în învățământul medical.... Citește mai mult
Simulările examenelor naționale nu trebuie să rămână numai la stadiu de date statistice, a subliniat, miercuri, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, care a susținut că elevul trebuie să vadă un câștig din participarea la acestea.... Citește mai mult

Lasă un răspuns