Acasă » Tag Archives: sentinta (pagina 2)

Tag Archives: sentinta

MOTIVAREA în dosarul ”mită la CJ Cluj”: ”O lipsă acută de asumare a responsabilităţii comiterii acestor fapte”

Clujust.ro vă prezintă cele mai importante pasaje din motivarea de 88 de pagini a Tribunalului Cluj, din dosarul ”mită la CJ”, în care au fost condamnați fostul președinte al Consiliului Județean, Horea Uioreanu, consilierul județean Ioan Petran, oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean și directorul de dezvoltare UTI, Gabriel Davidescu. Extrase din Sentința penală nr. 173/2016. Intertitlurile aparțin Clujust: Fostul consilier al lui Uioreanu, Răzvan Pop, lăudat de instanță ”Dincolo de poziţiile contradictorii ale inculpaţilor Pogăcean Vasile şi Uioreanu Horea Dorin, comune doar prin negarea înţelegerii privind comisionul de 15% şi lipsa oricărui sprijin din partea celui din …

Citește mai mult

Motivarea sentinței prin care o avocată din Cluj a primit despăgubiri morale de 10.000 euro

Clujust.ro vă prezintă motivarea sentinței rămase definitive prin care o avocată din Baroul Cluj a primit despăgubiri morale de 10.000 de euro pentru ”prejudiciul grav adus onoarei, demnității și reputației profesionale” de către un afacerist. Avocata reclamantă l-a chemat în judecată pe afacerist, iar în garanție a chemat mai mulți ziariști, firma care editează Gazeta de Cluj și un notar public. Cererile de chemare în garanție au fost respinse ca tardive, însă cererea pe fond de răspundere delictuală a fost admisă de Judecătoria Cluj-Napoca și menținută prin decizia definitivă de Tribunalul Cluj. Extras Sentința Civilă nr. 4425/2016 Judecătoria Cluj-Napoca ”Privitor la …

Citește mai mult

MOTIVARE. Sentința Curții de Apel Cluj în cazul ”Uioreanu-SRI”. Filaje și scurgeri de informații

Motivarea sentinței Curții de Apel Cluj prin care fostul președinte CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la folosirea de informații secrete arată cum s-au scurs acestea după filajele SRI în cadrul unor anchete penale ale DNA Cluj. Sentința Penală nr. 65/2016 Curtea de Apel Cluj (Intertitlurile aparțin Clujust.ro) Acuzațiile din rechizitoriu În esență, inculpatului Uioreanu Horea-Dorin i s-a reținut că în calitate de președinte al Consiliului Județean Cluj, cunoscând faptul că Albu Anca-Elena este lucrător în cadrul Serviciului Român de Informații – Direcția Județeană de Informații Cluj, cu intenție, a …

Citește mai mult

O nouă sentință distrugătoare pentru Urbanismul din Primăria Cluj-Napoca: Prejudiciu prin PUD și autorizație nelegale

O nouă sentință în cazul casei umbrite de bloc de pe strada Câmpului din Cluj-Napoca: Prejudiciului în sumă de 283.757 lei, cauzat reclamanţilor prin avizarea nelegală a PUD-ului și emiterea în mod nelegal în favoarea pârâtului Ioan Șeulean a autorizaţiei de construcţie de către pârâtul Municipiul Cluj Napoca şi prin nerespectarea autorizaţiei de către Șeulean. Epopeea cazului de pe strada Câmpului, începută în 2009 (detalii despre traseul dosarului aici), a ajuns la o nouă motivare de sentință, în care se arată negru pe alb cum au greșit specialiștii de la Direcția de Urbanism a Primăriei Cluj-Napoca. Dacă au făcut-o cu …

Citește mai mult

O motivare de pus în ramă de la Tribunalul Cluj: ”PUZ întocmit cu exces de putere”

Ceea ce au greșit arhitecții și consilierii locali, în ultimii ani, în Cluj-Napoca corectează instanța, dacă DNA nu are încă niciun rezultat în domeniul autorizațiilor de construire și a planurilor urbanistice. Într-un timp relativ scurt, un magistrat de la Tribunalul Cluj a finalizat motivarea sentinței pronunțate în 7 septembrie, prin care a fost anulat PUZ-ul și autorizațiile ansamblului de blocuri Luminia de pe strada Eugen Ionesco. Culmea, pârâţii Consiliul Local şi primarul municipiului Cluj-Napoca nu au formulat întâmpinare. Doar Cyane SRL, beneficiara autorizațiilor, s-a apărat în procesul intentat de Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului. Primăria și Cyane au de …

Citește mai mult

A ucis cu bestialitate un câine și a rănit grav altul. Sentința: 5 luni cu amânare și muncă în folosul comunității

Atenție! Text cu puternic impact emoțional. Clujust.ro vă prezintă motivarea sentinței dintr-unul din puținele cazuri în care cei care ucid animale ajung în fața instanței. Un bărbat din Cluj a primit de la Judecători Huedin o pedeapsă de 5 luni închisoare, dar instanța amânat aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani. De asemenea, inculpatul a fost obligat la 30 de zile de muncă în folosul comunității. Acesta a fost trimis în judecată pentru că a ucis un câine și a rănit grav altul, lovindu-i cu un lemn cu cuie, o scândură și o greblă, iar după toate …

Citește mai mult

Curtea de Apel Cluj: HCL-urile ce aprobă PUZ-uri cu derogări trebuie motivate, altfel sunt nule!

Curtea de Apel Cluj a anulat definitiv mai multe Hotărâri de Consiliu Local (HCL) prin care erau aprobate Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) din cauză că administrația nu a motivat derogările de la Planul Urbanistic General (PUG) acordate beneficiarilor PUZ-urilor. Deoarece s-au confruntat cu mai multe cazuri similare în 2015, instanțele de la secția de contencios a Tribunalului Cluj au transmis următoarea întrebare la Curtea de Apel: Hotărârea consiliului local de aprobare PUZ. Administraţia este ţinută de obligaţia motivării acordării derogărilor solicitate, atunci când se modifică destinaţia zonei stabilite prin PUG? Judecătorii de la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții …

Citește mai mult

Amenzi de 5.000 lei primite de sute de jucători de poker online, schimbate în avertismente MOTIVARE

Modificările legislative de anul trecut din România cu privire la jocurile de noroc online a pus în încurcătură sute, poate chiar mii de jucători de poker online din țara noastră. Aceștia au primit amenzi de 5.000 de lei pentru că au jucat pe site-uri în perioada în care acestea nu aveau autorizație de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, fiind vizați în special jucătorii de pe bwin.com și bet365.com. Majoritatea celor care au contestat în instanță au obținut înlocuirea amenzii cu avertisment, dar sunt și plângeri respinse. Statul Român a ridicat restricția ca operatorii autorizați în alte state ale …

Citește mai mult

De ce a înghețat cursul CHF la 2,1231 lei într-un proces de la Tribunalul Specializat Cluj. MOTIVARE

CLUJUST vă prezintă motivarea mult așteptată a unei sentințe de la Tribunalul Specializat Cluj, prin care a fost înghețat cursul CHF – RON la valoarea de la data semnării contractului de credit din 2007. Sentința a fost pronunțată și motivată chiar de președintele Tribunalului Specializat Cluj, Flavius Iancu Moțu. Reclamantul care a dat în judecată Banca Românească a fost reprezentat de avocații Gabriela Bucătariu și Raul Moscovits de la socieatea de avocatură Lăpușan, Moscovits, Steopan și Asociații. Tânăra avocată Gabriela Bucătariu, despre începuturile căreia în firma LMS puteți citi aici, ne-a oferit un scurt comentariu pe marginea motivării: ”Motivarea sentinței confirmă importanța …

Citește mai mult

Lucrări de întreținere pe drumuri județene din Cluj, executate fără contract, pe vorbe

Un proces comercial, finalizat recent definitiv la Curtea de Apel Cluj, arată cum o societate a Consiliului Județean a efectuat lucrări de 3,6 milioane lei, pe vorbe, pe alte drumuri decât cele prevăzute în contract, iar apoi s-a dus la instanță căci regia cu care a avut contract a refuzat să plătească lucrările suplimentare. Societatea Drumuri și Poduri Județene Cluj SA, (fosta RADJ), deținută de Consiliul Județean, a dat în judecată Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Privat (RAADPP) Cluj, fiind chemat în garanție și Județul Cluj. Prin Sentința civilă nr. 89/2016 a Tribunalului Specializat, acțiunea în pretenții a …

Citește mai mult
error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina