Judecătorul Andrea Chiș de la secția civilă a Curții de Apel Cluj a ridicat ideea introducerii obligativității încercării de mediere a unui conflict înainte ca părțile să se adreseze Justiției, cu ocazia Conferinței ”Conflict Resolution Day” organizată de Institutul de Mediere, Negociere și Arbitraj pe tema malpraxisului. Amintim că a existat obligația de informare cu privire la mediere, care a fost declarată neconstituțională. Judecătoarea Andrea Chiș a început prezentarea în fața medicilor și a mediatorilor prin a spune că magistratura și medicina sunt două profesiuni care se aseamănă, ambii profesioniști având în mâini soarta oamenilor. ”Eu cred suntem în aceeași …
Citește mai multTag Archives: directiva
Cum amenință Google, Facebook, Yahoo secretul profesional al avocaților. Li se duc dosarele ”în nori”?
Secretul profesional al avocaților este amenințat de rețelele de socializare și alte medii de stocare de date de tip ”nor” (cloud) în corelare cu Codul de Procedură Penală, a fost concluzia unei dezbateri interesante organizate de INPPA și Baroul Cluj cu ocazia Zilei Europeane a Avocaților, sărbătorită începând cu acest an în 10 decembrie. Participanții la dezbatere ar putea sesiza Curtea Constituțională cu privire la articole din Codul de Procedură Penală ce privesc supravegherea avocaților și stocarea de date. Ziua Europeană a Avocaților a fost aleasă de Consiliul Barourilor din Europa (CCBE) data de 10 decembrie deoarece în aceeși zi …
Citește mai mult