50 de condamnați pentru corupție din România, 44 din penitenciare și șase condamnați cu suspendare, au fost intervievați pentru un studiu realizat la cererea Ministerului de Justiție, cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos.
Ministerul Justiției a lansat studiul ”Opinia persoanelor condamnate privind cauzele și consecințele corupției. Studiu privind corupţia în România”. Studiul a fost inițiat de către Ministerul român al Justiției și a fost sprijinit financiar de Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Ţărilor de Jos, prin amabilitatea Ambasadei Olandei în România.
Proiectul s-a bucurat de implicarea mediului academic românesc și olandez, prin Facultățile de Drept ale Universităților din București și Amsterdam, precum și de sprijinul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Administrației Naționale a Penitenciarelor și Direcției Naționale de Probațiune.
Obiectivul proiectului de cercetare a fost de a obţine mai multe detalii privind posibilele cauze şi consecinţe ale corupţiei în România. Pentru a înţelege mai bine motivaţiile oamenilor de a întreprinde acte de corupţie, a fost administrat un chestionar, fiind completat de 315 de persoane condamnate pentru infracţiuni de corupţie.
În cadrul chestionarului, respondenţii au fost întrebaţi dacă ar dori să îşi dezvolte opiniile şi experienţele cu privire la corupţie în cadrul unui interviu. Ca urmare a consimţământului exprimat de aproximativ 200 de persoane care participaseră în cadrul studiului aferent chestionarului, au fost desfăşurate 50 de interviuri, dintre care 44 în penitenciare (în nouă penitenciare situate în majoritate în partea de sud a României, inclusiv singurul penitenciar pentru femei din ţară – Târgșor) şi şase în cadrul serviciilor de probaţiune. Cele 50 de persoane au fost intervievate pentru obţine informaţii mai detaliate privind motivaţia lor în comiterea actelor de corupţie, precum şi cu privire la consecinţele condamnării lor asupra vieţii lor personale şi profesionale.
Extras din studiu
Respondenţii au fost invitaţi să reflecteze la comportamentul lor din punct de vedere moral. Cum percepeţi din punct de vedere moral acţiunile pentru care aţi fost condamnaţi? Aţi făcut ceva greşit? Sunteţi de acord cu etichetarea acţiunilor dumneavoastră ca fiind acte de corupţie?
Respectând cadrul teoretic, intervievatorii au încercat să înțeleagă posibile tehnici de raţionalizare. Dacă respondentul nu considera că acţiunile sale sunt greşite sau reprezintă corupţie, intervievatorii întrebau de ce nu. Şi în caz afirmativ, respondentul era întrebat dacă şi-ar putea justifica acţiunile în vreun fel, neutralizând gravitatea sau culpabilitatea acţiunilor.
Deoarece majoritatea respondenţilor au considerat / afirmat că nu au făcut nimic greşit, majoritatea nu a oferit un răspuns la această întrebare. În opinia lor, acţiunile lor au fost normale, nu puteau fi etichetate drept corupţie şi justificarea constă în negarea caracterului ilegal al acestor acţiuni.
Unii dintre ei considerau că dosarele lor sunt „dosare politice” ale DNA sau erori judiciare (acestea fiind estimate de un respondent ca reprezentând 20% şi de altul ca 5% în cauzele de corupţie). Alţii au spus că actele de corupţie constau numai în furtul de la stat, iar în opinia lor ei nu făcuseră acest lucru. Conform multor respondenţi, se poate vorbi de corupţie numai când a fost obţinut un câştig financiar, ceea ce nu s-a întâmplat întotdeauna. Unii respondenţi au considerat condamnarea oamenilor pentru corupţie ca fiind numai un „trend” în societatea română sau chiar la nivel european, motivat de considerente economice.
Chiar când se admite existenţa unei greşeli, nu s-a considerat că aceasta este destul de serioasă pentru a da naştere unei condamnări la pedeapsa cu închisoarea. Această greşeală se referea de obicei la a vorbi prea mult (de exemplu oferirea de sfaturi pentru avocaţi, în calitate de judecător) sau la alegerea prietenilor (naivitate). Într-un caz, greşeala a constat în a studia prea mult, deoarece „este greşit să studiezi prea mult în România”, deoarece acest lucru oferă acces la poziţii mai înalte şi astfel generează multă invidie. Totuşi, unii dintre aceştia au spus că nu ar repeta acţiunile lor deoarece acum ştiu care pot fi consecinţele.
Mulţi dintre ei au spus că toată lumea face acest lucru, corupţia este o practică obişnuită (în special în instituţiile publice sau în rândul avocaţilor, unii dintre ei oferind procente de 90% în ambele cazuri) şi că nu puteau avea un comportament diferit. Conform majorităţii acestora, corupţia este o problemă a sistemului. În opinia unui respondent de sex femeiesc, „dacă nu ofer ceva (funcţionarilor publici, în special doctorilor – n.n.), simt că nu sunt băgată în seamă”.
Faptul că actele de corupţie reprezintă o practică obişnuită rezultă şi din afirmaţiile puţinilor respondenţi care au recunoscut că faptele lor erau fapte de corupţie, deşi uneori ironic, deoarece „trei judecători au spus asta” sau „deoarece legislatorul spune astfel”, dar numai deoarece conceptul de lobby (i.e. încercarea de a influenţa oamenii, de obicei politicieni sau funcţionari publici, cu privire la o anumită problemă) nu există în legislaţia română. În aceste cazuri, respondenţii au spus că „În România trebuie să ai principii morale foarte puternice deoarece este foarte greu să nu fii corupt”.