CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Atât Judecătoria Sectorului 2, cât și Tribunalul București au respins acțiunea în răspundere delictuală intentată de Societatea Română de Televiziune (SRTV) firmei Ringier România, care deține ziarul Libertatea, și unui jurnalist de la respectiva publicație care a făcut dezvăluiri despre banii cheltuiți de TVR pentru concursul Eurovision 2020.
În esenţă, SRTV a susţinut că de la începutul lunii februarie 2020 pârâţii Ringier Romania si Andrei Crăițoiu au început un demers de denigrare a SRTV prin prezentarea unor ştiri false cu privire la sumele ce vor fi plătite către Global Records, bugetul alocat de către reclamant pentru organizarea competiţiei Eurovision din 2020 şi refuzul de publicare a punctului de vedere furnizat de către SRTV şi transmis la 14.02.2020.
SRTV a solicitat instanţei de judecată să dispună următoarele:
”Constatarea caracterului ilicit al faptei intimaţilor de a publica afirmaţii calomnioase la adresa subscrisei SRTV, în cadrul editorialelor analizate supra, editoriale publicate în varianta Online a ziarului Libertatea; Interzicerea pentru viitor a săvârşirii faptei ilicite, prin interzicerea publicării afirmaţiilor calomnioase ce au fost adresate SRTV în cadrul Articolelor indicate;
– Obligarea intimaţilor, în solidar, la plata sumei de 1 RON către SRTV cu titlu de daune morale, pentru difuzarea de afirmaţii calomnioase în cadrul Articolelor menţionate;
– Obligarea intimaţilor la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale ale SRTV prin înlăturarea Articolelor publicate pe sîte-ul www.libertatea.ro a respectivelor Articole în varianta tipărită a acestui ziar;
– Obligarea intimaţilor, pe cheltuiala acestora, la publicarea în integralitate a hotărârii de condamnare într-un cotidian naţional de largă răspândire şi pe site-ul www.libertatea.ro şi a unui comunicat cu privire la retragerea articolelor.”
Extras din motivarea Tribunalului București:
”Cu privire la libertatea de exprimare, prevăzută de art. 10 din Convenţie, instanţa reţine că aceasta, potrivit jurisprudenţei Curţii, „constituie una din bazele esenţiale ale unei societăţi democratice şi (…) este valabilă nu numai pentru « informaţiile » sau « ideile » strânse cu bunăvoinţă sau considerate drept inofensive sau indiferente, ci şi pentru acelea ca scandalizează, şochează sau neliniştesc. Acestea impun pluralismul, toleranţa şi spiritul de deschidere, fără de care nu există « societate democratică »” (Cauza Boldea c. Romaniei, cit.ant., paragraful 38). Pentru ca o limitare adusă libertăţii de exprimare să nu reprezinte o încălcare a Convenţiei, se impune ca ingerinţa să respecte cerinţele impuse de paragraful 2 al art. 10 din Convenţie, respectiv ca ingerinţa să fie legală, să aibă un scop legitim şi să fie necesară într-o societate democratică, cerinţe ce vor fi analizate în cele ce urmează.
În privinţa celei de-a treia condiţii, Tribunalul constată că ingerinţa pe terenul art. 10 din Convenţie ar fi generată de o eventuală admitere a prezentei cereri de chemare în judecată. De asemenea, ingerinţa pe terenul art. 8 din Convenţie, constând în limitarea adusă dreptului la imagine şi la reputaţie apelantei-reclamante ar fi dată de o eventuală respingere a prezentei acţiuni. Or, pentru a lua o decizie în prezenta cauză, instanţa de fond a evaluat oportunitatea şi proporţionalitatea fiecărei variante, printr-o corectă punere în balanţă a celor două drepturi aflate în conflict.
Sub aspectul echilibrului între interesul public şi cel privat, Tribunalul remarcă faptul că apelanta-reclamantă a susţinut că pârâţii au încercat în repetate rânduri să inducă publicului că SRTV alocă importante sume de bani în colaborări private, care sunt de natură a defavoriza concurenţii Eurovision 2020 şi ideea unor nereguli în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor publice alocate SRTV. În realitate, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, fragmentele considerate calomnioase sunt extrase din contextual global al articolelor şi nu au caracter repetat, fiind publicate în perioada 1-3 februarie 2020, incluzând şi comunicatele reclamantului în exercitarea dreptului la replică.
În ceea ce priveşte termenii, cuvintele folosite în cuprinsul articolelor, nu se identifică nicio expresie jignitoare sau ofensatoare de natură a crea un prejudiciu nepatrimonial instituţiei publice reclamante. În ceea ce priveşte veridicitatea informaţiilor există o bază factuală suficientă, în conţinutul acestora fiind publicat bugetul defalcat alocat de SRTV evenimentului menţionat conform cu informaţiile obţinute din interiorul instituţiei reclamante şi în raport de informaţiile obţinute din raportul Curţii de Conturi.
Nu se poate susţine că prin publicarea acestor articole pârâţii ar fi încerat să inducă publicului informaţii eronate prin faptul că supun dezbaterii publice modalitatea în care reclamantul îşi desfăşoară activitatea în legătură cu organizarea competiţiei muzicale Eurovision, în calitate de serviciu public, fiind prezentat de fiecare dată punctul de vedere al reprezentanţilor reclamantului.
Tribunalul arată că nu există o faptă ilicită pârâţilor, fiind respectat principiul imparţialităţii jurnalistului, a caracterului echidistant al informaţiilor, fiind expuse mai multe opinii, inclusiv cea a reclamantului, existând o bază factuală rezonabilă ce susţine obligaţia jurnalistului de a informa corect publicul asupra unor probleme importante ale societăţii şi necesitatea asigurării caracterului inviolabil al dreptului la liberă exprimare.
În realitate, pârâţii nu au făcut decât să-şi exercite dreptul de a interoga o instituţie publică cu privire la modul de gestionare a fondurilor publice în virtutea dreptului publicului de a fi informat şi să comunice faptele, aşa cum acestea au putut fi cunoscute prin verificări rezonabile, exprimând îngrijorarea cu privire la costurile generate de organizarea evenimentului muzical internaţional.
Tribunalul, având în vedere raportare intimaţilor faţă de materialul ce a generat îndoieli privind administrarea fondurilor publice de catre apelanta-reclamantă, în ceea ce priveşte publicarea acestor articole, constată că se poate prezuma că a existat o bază factuală suficientă, nefiind furnizate informaţii greşite publicului, fiind doar simple interogări adresate cu bună credinţă unui serviciu public referitor la chestiunea organizării concursului Eurovision 2020, modalitatea alocării fondurilor publice şi a respectării mediului concurenţial, modalitatea de redactare folosită imprimând un caracter echilibrat al opiniilor prezentate.
Articolul 10 § 2 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului lasă foarte puţin loc restricţiilor care vizează discursul politic sau dezbaterile asupra unor chestiuni de interes general (Lingens c. Austriei, Castells c. Spaniei, Thorgeir Thorgeirson c. Islandei), dacă există un drept al publicului de a fi informat, drept esential într-o societate democratică, care, în circumstanţe particulare, poate chiar să privească aspecte ale vieţii private a unor persoane publice, mai ales cand este vorba despre personalităţi politice (Leempoel & S.A. ED. Cine Revue c. Belgiei).
În jurisprudenţa CEDO s-a arătat că nu s-ar putea acorda acelasi grad de protectie unui jurnalist ca unui simplu cetatean, primul utilizand presa pentru a-si face cunoscute punctele de vedere si dreptul sau la replica (în cauza CEDO atat reclamantul cat si cealalta persoana implicata erau ziaristi, deci doi actori ai vietii publice). Curtea a considerat ca limitele criticii admisibile erau mai largi fata de un ziarist decat fata de un simplu cetatean, acesta din urma meritand fara dubiu o protectie sporita în dreptul penal national si a aratat ca cealalta persoana implicata in litigiu, ziarist el însuşi, trebuia să faca dovada unei mai mari toleranţe, mai ales când, ca în cauza respectivă, făcuse şi el declaratii publice susceptibile de critica (Urbino Rodrigues c. Portugaliei).
Aşadar, presa, care joacă un rol eminent într-o societate democratică. Daca presa nu trebuie să depăşească anumite limite, ce ţin mai ales de „protecţia reputaţiei şi drepturilor altuia”, „securitatea natională”, „autoritatea puterii judiciare”, îi incumbă totuşi sarcina de a comunica, cu respectarea obligaţiilor şi responsabilităţilor sale, informaţii şi idei asupra chestiunilor politice ca şi asupra altor teme de interes general (De Haes si Gijsels c. Belgiei; T____ c. Luxemburgului, Colombani si altii c. Frantei). Funcţiei sale, care constă în difuzarea informaţiilor i se adaugă dreptul publicului de a le primi. Daca lucrurile ar sta altfel, presa nu ar putea juca rolul sau indispensabil de „caine de garda” al democratiei (Thorgeir Thorgeirson c. Islandei; Goodwin c. Regatului Unit; Bladet Tromso si Stensaas c. Norvegiei). În plus, Curtea (CEDO) este conştientă de faptul că libertatea jurnalistică include de asemenea şi recurgerea la o posibilă doză de exagerare, ori chiar de provocare (Bladet Tromso si Stensaas c. Norvegiei). Aceste principii sunt aplicabile şi în cazul publicarii unor cărţi, sau al altor publicaţii decât cele care apar ca şi presa periodică (C.S.Y. c. Turciei) atâta vreme cât privesc chestiuni de interes general (Societe Plon c. Frantei; Association Ekin c. Frantei). Ele se aplică de asemenea mijloacelor audiovizuale (Jersild c. Danemarcei) cum ar fi de exemplu radiodifuziunea (Groppera Radio AG si altii c. Elvetiei; Radio France si altii c. Frantei; Özgür Radyo-Ses Radyo Televizyon Yayin Yapim Ve Tanitim A.S. c. Turciei).
În ceea ce priveşte responsabilităţile pârâţilor, exercitarea libertăţii de exprimare include obligaţii şi responsabilitati, a căror intindere depinde de situaţie şi de procedeul tehnic utilizat (Stoll c. Elvetiei), şi garantia oferita de articolul 10 jurnalistilor este subordonată condiţiei ca cei interesati să acţioneze cu bună credinţă, astfel încât să furnizeze informaţii exacte şi demne de încredere cu respectarea deontologiei jurnalistice (Radio France si altii c. Frantei; Colombani si altii c. Frantei ; Bladet Tromsø si Stensaas c. Norvegiei, Cumpana si Mazare c. Romaniei;.
Tribunalul mai reţine că apelanta-reclamantă, reiterând susţinerile din cererea de chemare în judecată, arată că i-a fost prejudiciat dreptul său la demnitate, onoare, reputaţie şi imagine. In acest context, reiterează că dreptul la imagine are un înţeles în sens propriu în cuprinsul Codului civil, este reglementat de art.73 şi nu îşi găseşte aplicabilitatea în speţă, având în vedere susţinerile de fapt şi de drept din cererea de chemare în judecată. Tribunalul constată că în mod corect instanţa de fond a considerat că în speţă nu s-a produs o încălcare a dreptului la reputaţie al apelantei, care este o persoană juridică ce asigură îndeplinirea unor servicii publice autonome de interes naţional, supusă controlului publicului, inclusiv prin intermediul presei şi care trebuie să dovedească un grad mai mare de toleranţă faţă de criticile aduse activităţii acesteia. în acest context trebuie apreciată presupusa prejudiciere a reputaţiei sale profesionale, care, ca la orice persoană juridică, în acord cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şî Justiţie şi a Curţii europene a drepturilor omului, are o valoare economică.
În mod correct, prin raportare şi la considerentele expuse mai sus, reţine instanţa de fond exercitarea de către intimaţi a dreptului la liberă exprimare în limitele sale. Astfel, este vorba despre un numpr de 4 articole, prin intermediul cărora intimaţii au pus cu bună-credinţă în discuţie chestiuni de interes public, în legătură cu un subiect de interes public. Este de notorietate popularitatea concursului Eurovision şi dorinţa publicului ca România să acceadă în finala sa şi obţină rezultate cât mai bune. Deci mijloacele prin care organizatorii naţionali ai competiţiei doresc să atingă aceste deziderate sunt chestiuni de interes public. Mai mult ţinând cont de calitatea de instituţie publică a SRTV şi modul în care sunt cheltuiţi banii public, inclusiv din perspectiva costurilor, a bunei şi eficientei administrări a fondurilor bugetare şi a atribuirii unor contracte prin proceduri transparente şi concurenţiale sunt tot chestiuni de interes public pe care am urmărit să le punem în dezbatere. Conform jurisprudenţei CEDO chiar şi practicile comerciale ale unor companii private sunt chestiuni de interes public, cu atât mai mult a unor instituţii publice {a se vedea în acest sens, printre altele, Fayed v Regatul Unit, hotărârea din 21 septembrie 1994, §75; Steel ţi Morris v Regatul Unit, hotărârea din 15 februarie 2005, §94; Uj v Ungaria, hotărârea din 19 iulie 2011, §22).
Mai mult, chestiunile puse în discuţie aveau bază factuală, iar în articole au fost prezentate şi punctele de vedere ale persoanelor implicate, în mod repetat. De altfel, două dintre articole au fost determinate de şi cuprind aceste puncte de vedere.
