Fostul procuror și fostul avocat Flavius Cosmin Crâznic s-a pensionat din magistratură, după trei luni de la revenirea in sistem din avocatură, unde a stat 10 ani.
După absolvirea Facultății de Drept a Universității București în 1994 a devenit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, parcurgând apoi toate treptele profesionale. A activat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru ca în perioada 1998-2010 să-și desfășoare activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Din 2010 a trecut in avocatură, asigurând apărarea în special în cauze aflate pe rolul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Înaltei Curți de Casație și Justiție.
In 4 decembrie 2020, a fost numit procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Călărași.
In 1 martie, a fost eliberat din functie ca urmare a pensionării.
“Unii ar spune: „Păi, dacă legea îi permite, de ce să nu ceară?!” Alții ar spune: „Păi, dacă e imoral, cum poate să facă așa un om al legii?!”.
Ei, bine, eu nu discut despre individ, ci despre sistem. Și spun doar atât: șmecheria asta „magistratală” e permisă de o lege incorectă (asimilează vechimea de avocat cu cea de magistrat), al cărui scop este strict obținerea pensiei de serviciu.”, a comentat pe Facebook judecatorul Cristi Danileț.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

