Senatul a adoptat, luni seară, un proiect de lege care prevede că diurna de delegare sau detaşare a magistraţilor este redusă de la 2% din indemnizaţia brută de încadrare la suma fixă stabilită pentru funcţionarii publici. S-au înregistrat 84 voturi ”pentru”, 2 ”contra” şi 22 abţineri.
Conform inițiativei legislative adoptate de Senat în calitate de primă cameră sesizată, articolul 13 din OUG nr. 27 /2006 privind privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraților se modifică şi se completează după cum urmează:
Alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
“(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, care sunt detaşaţi sau delegaţi în altă localitate decât cea în care au locul de muncă permanent, beneficiază pe toată durata delegării sau detaşării, de următoarele drepturi:
a) diurnă în cuantumul stabilit pentru personalul autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate;
b) decontarea cheltuielilor de cazare la structuri turistice de categoria până la 3 stele inclusiv. În situaisia in care nu beneficiază de cazare in aceste conditii, au dreptul la o sumă egală cu 0,5% din indemnizaţia de incadrare brut ă lunar pentru fiecare noapte, pe toată durata delegării sau detaşării in alt localitate;
c) decontarea, in limita a 4 călătorii dus-întors, pe lună, a transportului aerian, naval, auto sau pe calea ferată clasa I, inclusiv vagon de dormit clasa I, ori, după caz, a 7,5 litri carburant la suta de kilometri, in situaţia in care deplasarea se face cu autoturismul. Decontarea transportului nu se acordă în cazul in care deplasarea se face cu autoturismul ce aparţine instituţiei.
După alineatul (1), se introduce un nou alineat cu următorul cuprins:
„Nu beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi care sunt delegaţi sau detaşati:
a) în localitatea de domiciliu;
b) într-o localitate în care el ori soţul/soţia sau copiii aflati în intreținerea lor deţin o locuinţă în proprietate;
c) într-o localitate situată la o distanţă mai mică de 5 km față de localitatea de domiciliu”.
Urmează votul decisiv în Camera Deputaților
Senatul este primul for legislativ sesizat în acest caz. Proiectul de lege va fi transmis Camerei Deputaților, care are rol decizional.
”Acest proiect își propune să aducă echitate în interiorul magistraturii”
Inițiatorul proiectului, deputatul Alin Stoica (USR), a declarat în plenul Senatului:
”Acest proiect își propune să aducă echitate în interiorul magistraturii, pentru că sunt magistrați care sunt plătiți diferite și fac același lucru. Diurna de 2% pe zi nu face altceva decât să distorsioneze politicile salariale din interiorul profesiei pentru că același același job este făcut de o magistrat care este plătit cu indemnizația din lege și un alt magistrat este plătit cu până la 40% în plus față de colegul lui. Lucrul acesta nu este benefic pentru justiție în general pentru că induce această inechitate în corpul judecătorilor și de asemenea nu este benefic pentru că distorsionează procesul decizional. Acest beneficiu care este foarte mare nu face altceva decât să distorsioneze acceptarea sau neacceptarea unei delegări pe posturile de conducere. Am ajuns în anul 2025 să avem zero posturi de conducere ocupate în urma concursurilor și peste 1000 de posturi ocupate prin delegare/detașare, ceea ce nu este absolut deloc normal pentru sănătatea Justiției.
Proiectul își propune un lucru foarte simplu: să reducă diurna de la 2% pe zi la diurna normală cu care este plătit orice fel de funcționar din România. Făcând acest lucru dumneavoastră veți readuce echitatea în corpul magistraților și veți aduce decizia să nu mai fie condiționată de bani și să fie o decizie managerială normală denumirea celui mai bun pe posturile de conducere nu aceluia care acceptă sau nu acceptă sau care este ținut în lesă de un spor de 40% să nu uităm că magistrații care sunt delegați sau detașați beneficiază de cazare, beneficiază de transport, iar această diurnă nu era folosită decât în scopul motivării pozitive ori negative. Să accepte sau să stea la mâna celui care l a numit pentru că altfel i se retrăgea numirea”
”Este un atac direct la Justiție”
Senatorul PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș a motivat în plen de ce votează împotriva proiectului:
”Din punctul meu de vedere este un atac direct la justiție. la o putere a statului în România. Este un atac pentru că nu are o justificare și nu are o argumentație în spate, ci în România zilelor noastre un atac la nivelul magistrat îți aduce puncte și voturi și atunci uităm exact rațiunea democrației și a principiilor de drept. Un argument important împotriva acestei inițiative și a modului în care a fost votată este faptul că nu are avizul CSM și această inițiativă vizează modul de organizare a Justiție.i iar avizul CSM este obligatoriu De ce spun că nu are avizul CSM iar sancțiunea va fi ca fiind declarată necondițională pentru că inițial varianta prevedea o anumită formă și a fost modificară prin încălcarea regulamentului, prin amendamente care nu au fost avizate Acest lucru a fost confirmat de o mare parte a membrilor comisiei juridice, dar majoritatea au decis să respingă solicitarea temeinică și legală de a solicita un aviz CSM-ului. Deci acesta este motivul tehnic. Al doilea motiv lipsa de coerență. De ce inițiativa viza 20 de km în varianta inițială, iar ulterior să ajungi la 5 km. De ce nu 6 De ce nu 4? De ce nu 3? Astea nu sunt argumente de natură juridică, sunt argumente doar pentru a lovi și a pune presiune asupra magistraților pentru a obține voturi și pentru a încuraja o lipsă de forță a Justiției în România, motiv pentru care voi vota împotriva raportului de admitere și împotriva acestei inițiative”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


