Șefa ÎCCJ: ”Nici hotărârea și nici judecătorul nu sunt și nu trebuie să fie la adăpost de critici, însă…”

Clujust vă prezintă transcrierea discursului avut de președintele ÎCCJ Alina Corbu, în plenul CSM, în susținerea cererii istorice de apărare a independenței autorității judecătorești față de cele două comunicate emise de UNBR ca reacție la condamnarea avocatului Robert Roșu.

Despre cererea formulată de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, întruniți în adunare generală în data de 15 aprilie, Alina Corbu a spus din start că este o ”situație rar întâlnită pentru o instanță supremă”

”De ce am ajuns în acest punct critic care a generat această reacție a judecătorilor Instanței Supreme? Este o întrebare la care sper să găsim un răspuns onest în urma dezbaterilor la care suntem chemați astăzi. Însă, dincolo de acest răspuns știm cu toții că totul a pornit de la o hotărâre judecătorească pronunțată de Înalta Curte – secția Penală în luna decembrie 2020. De asemenea, și ceea ce a urmat după știm cu toții, așa încât nu voi relua toate acele aspecte pe care le-am redat, spun eu, în sinteză, în cuprinsul cererii pe care am adresat-o Consiliului Superior al Magistraturii.

În perioada decembrie 2020-mai 2021, s-au spus cuvinte grele la adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție pe care nu doresc să le reiau. Și asta, în primul rând, din respect pentru actul de justiție care se realizează zi de zi în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, atât în materie penală, cât și în materie non-penală, dar și din respect pentru eforturile pe care judecătorii Înaltei Curți de Casație le fac zilnic în sălile de ședinșă ale Înaltei Curți. Nu pun în discuție, până la urmă, dreptul avocaților și al publicului de a critica o hotărâre judecătorească. Nu pun la îndoială dreptul jurnaliștilor și a formatorilor de opinie de a folosi chiar și o retorică mai vehementă sau o stilistică, știu eu, de tip pamfletar, însă mi se pare evident că în cauza de față au fost depășite limitele discursului public, acceptabil atunci când este vorba de o hotărâre judecătorească.

Acreditarea ideii că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin soluțiile pronunțate sau prin soluția pronunțată în acel moment, a afectat, în general, drepturile fundamentale ale cetățeanului, a afectat justiția și statul de drept, este de natură să atragă consecințe deosebit de grave asupra credibilității actului de justiție care se realizează zilnic în sălile de ședință ale Înaltei Curți. Aspect pentru care, cel puțin eu, în calitate de Președinte al Instanței supreme, nu pot să trec cu ușurință. Vă spuneam că respect dreptul avocaților și al publicului de a critica o hotărâre judecătorească. Însă, este cu totul altceva ca justețea unei hotărâri judecătorești definitive să fie dezbătută sau chiar  combătută la nivel personal de formatorii de opinie, indiferent de calitatea lor sau de către orice persoană interesată și este cu totul altceva ca reacția împotriva acesteia se conturează la nivel instituțional, prin intermediul unor organizații profesionale și care reprezintă, până la urmă, așa cum am spus-o de mai multe ori, probabil cel mai important colaborator instituțional al sistemului judiciar. Poate că asta a făcut ca lucrurile să fie resimțite altfel de Înalta Curte, pentru că nu este nici prima oara și probabil nici ultima oară, că într-o hotărâre sau alta pronunțată de Înalta Curte va genera dezbateri aprinse în interesul public. Însă, de această dată a fost altfel. Poate că asta a generat forumlarea acestei cereri despre care domnul Președinte spunea că este unică. 

Pe de altă parte, una este să se anunțe folosirea tuturor căilor legale pentru desființarea respectivei soluții și alta este să se vehiculeze public, mai deschis sau poate mai discret, căi de acțiune care ar putea pune în discuție (și noi am resimțit asta la Înalta Curte) buna desfășurare a activității judiciare în raport cu normele procedurale, precum solemnitatea ședințelor, asigurarea ordinii la sediile instanțelor judecătorești, modul de raportare și interacțiuni reciproce a participanților la ședințele de judecată. Aceste aspecte s-au schimbat în sălile de ședință a Înaltei Curți. Sau chiar asigurarea continuității judecării cauzei și asigurarea asistenței juridice. Chiar dacă aceste aspecte nu au fost până la urmă finalizate prin anumite acțiuni dure, așa cum s-a solicitat într-un moment sau altul, spunem însă că, cel puțin la nivel instituțional, este indiscutabil efectul pe care ele le-au produs asupra Înaltei Curți și, credem noi, că și asupra sistemului judiciar și a fiecărui judecător în parte.

Așadar, chiar dacă preocuparea corpului avocaților pentru această speță apare ca explicabilă și legitimă din perspectiva protejării profesiei, totuși virulența și intensitatea reacției provocată de hotărârea Înaltei Curți a produs efecte dure în ceea ce privește activitatea desfășurată în sălile de ședință a Înaltei Curți și credem noi că a produs o încălcare a independenței magistraților și nu doar a celor implicați direct, ci asupra întregului corp al acestora, asta am apreciat noi.

În ceea ce privește articolele de presă, dincolo de efectele sistemice, create prin furtuna de critici și suspiciuni, a bătut asupra soluțiilor pronunțate de către instanțe, pot doar să remarc că în multe cazuri vehemența s-a transformat, aș spune eu, în virulență, chiar în atac la persoană. Și mă opresc doar la un singur aspect: denumirea de „completul negru” cred că este suficient ca exemplu. În același timp, regret în mod deosebit, poate, lipsa totală de echidistanță.

Cu doar câteva zile înainte de pronunțarea, în dosarul „Ferma Băneasa”, până la urmă, același complet a soluționat, spre exemplu, apelul într-o altă cauză mediatizată, cunoscută sub denumirea de „Hotel Astoria”. Acolo, cred că vă amintiți cu toții, evident din informațiile apărute în spațiul public, că s-a pronunțat o achitare de răsunet a majorității inculpaților după condamnările pronunțate de instanța de fond. Deci, spun eu, o antiteză perfectă la dosarul „Ferma Băneasa”. Deși și aceasta a fost mediatizată mai mult sau mai puțin intens, aș fi preferat ca ea să le ridice respectivilor formatori de opinie întrebarea firească: „daca putem vorbi la Înalta Curte de completuri negre sau albe? sau dacă nu cumva activitatea fiecărui complet de la Înalta Curte nu este doar rezultatul aprecierii și interpretării probelor de la dosar pentru fiecare caz în parte.”

Am spus-o și o repet și cu această ocazie, nici hotărârea și nici judecătorul nu sunt și nu trebuie să fie la adăpost de critici, însă aș fi dorit ca acestea să fie raționale, documentate, prezentate cu moderație și să privească eventualele erori profesionale și nu să constituie veritabile atacuri la adresa Instanței Supreme și la adresa judecătorilor ei. Desigur, că nu putem impune aceste aspecte; Ceea ce putem face noi, judecătorii, este să răspundem, însă răspundem în limitele legii. Prin urmare, astfel de proceduri au fost demarate, sunt demarate în alte situații și corpul judecătorilor a reacționat într-un mod, spunem noi, corespunzător. 

În final, aș dori să revin la o chestiune delicată și aș putea vorbi de deteriorarea sau de ușoara deteriorare a relațiilor cu reprezentanții corpului profesional al avocaților. Pentru că e o chestiune pe care o consider foarte importantă, întrucât, știm bine, că justiția nu poate progresa, decât în condițiile asigurării, până la urmă, a respectului reciproc care trebuie să existe între profesiile noastre. Sunt conștientă, stimați colegi, că eventuala admitere a cererii de apărare a independenței autorității judecătorești, pe care le discutăm astăzi, ar putea să inflameze din nou spiritele în această relație. Însă, în opinia mea, astăzi, soluția legală și care se impune pe baza a ceea ce avem noi astăzi, la dosar, nu este alta decât admiterea acestor cereri. Însă, în situația în care asta va fi soluția în urma votului de astăzi, invit pe distinșii colegi avocați să nu vadă această soluție ca fiind de natură punitivă. Nu avem nici dorința și nici abilitatea legală în acest sens sau ca fiind o solidaritate de breaslă în interiorul profesiei noastre. Eu cred că o astfel de soluție nu ar fi decât rezultatul analizei temeinice pe care fiecare dintre noi o va face astăzi înainte de a-și exprima votul pe cele trei cereri. 

Închei prin a vă spune că in opinia noastră, a judecătorilor de la Înalta Curte, atât independența judecătorului, cât și buna exercitare a dreptului la apărare prin intermediul avocatului, sunt premise esențiale și indispensabile pentru apărarea drepturilor fundamentale. Am acționat în acest fel și vom continua să urmăm această cale și am credința că, în sălile Înaltei Curți, actul de justiție se realizează și va continua să se realizeze pe această linie.”, a spus șefa ÎCCJ, judecător Corina Alina Corbu.

A contribuit la realizarea articolului Amalia Matei – studentă anul IV Facultatea de Drept UBB Cluj

Comments

comentarii