Șef din Poliția clujeană, anchetat pentru cercetare abuzivă după ce s-a admis plângerea unui afacerist condamnat

Comisarul șef de poliție Doru Vulpescu, șeful Poliției Municipiului Câmpia Turzii, va fi anchetat penal pentru infracțiunea de cercetare abuzivă, ca urmare a unei hotărâri prin care s-a desființat parțial o ordonanță de clasare.

Judecătoria Turda a admis plângerea împotriva clasării dosarului, în ceea ce privește acuzația de cercetare abuzivă, trimițând cauza în vederea începerii urmăririi penale pentru infracțiunea de cercetare abuzivă, informează TurdaNews.ro

Soluția pe scurt: ”Admite plângerea formulată de petentul M. D. împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța nr. 652/P/2024 din data de 17 mai 2024 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. Desfiinţează parţial ordonanţa de clasare din data de 17 mai 2024 dată în dosarul nr. 652/P/2024 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, menţinută prin ordonanţa din data de 29 iulie 2024 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj în dosarul nr. 68/II/2/2024, cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare în forma participaţiei improprii la represiune nedreaptă, prev. de art. 52 alin. 3 raportat la art. 283 alin. 1 din Cod penal şi cercetare abuzivă prev de art. 280 alin. 2 Cod penal și trimite cauza în vederea începerii urmăririi penale pentru infracțiunea de cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. 2 Cod penal și completării urmării penale. Menţine restul dispoziţiilor din ordonanţa de clasare. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă.”

CluJust a studiat motivarea hotărârii Judecătoriei Turda.

”În conformitate cu jurisprudență Curții Europene a Drepturilor Omului organele de urmărire penală au obligația, cu deosebire atunci când se invocă încălcarea legii de cei învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, de a verifica susținerile petenților și de efectua o cercetare penală efectivă care să lămurească cauza sub toate aspectele de fapt și drept. În speță persoana reclamată este ofiţer de poliţie.

Autorităţile trebuie să efectueze o anchetă efectivă şi imparţială atunci cănd există indicii rezonabile despre o infracţiune, atâta timp cât s-a formulat plângere și cu privire la fapta de cercetare abuzivă, indicându-se în ce constă aceasta și depunându-se și probe la dosar (procese verbale și note de anchetă) care nu au fost analizate de parchet.

Concluzionând asupra acestui aspect de nelegalitate, întrucât actul procurorului prin care s-a apreciat cu privire la terminarea urmăririi penale nu cuprinde referiri cu privire la toate faptele cu privire la care ar fi trebuit să se efectueze cercetări, aceasta este lovită de nulitate relativă în condițiile prevăzute de art. 282 Cod procedură penală, vătămarea procesuală fiind evidentă din perspectiva persoanei care a formulat plângerea.

Judecătorul de cameră preliminară arată că nu poate analiza fondul cauzei,  adică probele și vinovăția, în cadrul plângerii împotriva soluției procurorului, în ceea ce privește fapta de cercetare abuzivă nenalizată de către parchet. În cazul în care parchetul nu a pronunțat nici o soluție cu privire la această faptă, judecătorul de cameră preliminară, nu poate pronunța o soluție pe fond.

Ca atare se impune desfințarea soluției de clasare, trimiterea cauzei la parchet pentru a se începe urmărirea penală cu privire la infracțiunea de cercetare abuzivă prev. de art 280 alin. 2 Cod penal și completarea urmăririi penale.”, se arată în motivare.

Cel care a inițiat acest demers este Miron Daniel, un om de afaceri din zona Câmpia Turzii, care a fost condamnat în 2022 la o  pedeapsă de 7 ani și 8 luni închisoare. Daniel Miron a fost condamnat pentru mai multe capete de acuzare: rele tratamente aplicate minorului, violență în familie în formă continuată (4 acte materiale), lipsire de libertate în mod ilegal, influențarea declarațiilor și răzbunare pentru ajutorul dat justiției. Afacersitul a susținut că soția sa ar fi gândit acest scenariu cu cineva din Poliție, care a ajutat-o să rămână cu banii și afacerile soțului.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns