Scandal uriaș într-un barou. Fostul decan vrea să-l dea jos pe actualul

Tentativă eșuată de revocare a decanului Baroului Ilfov, Alin Paidiu, pusă la cale de fostul decan Șerban Lovin, actual consilier, potrivit unor avocați din zonă.

”În ultimele trei luni am asistat la o campanie prin care se încearcă justificarea revocării decanului Baroului Ilfov și/sau determinarea acestuia să îsi depuna mandatul, întrucât s-a opus inițiativelor celui care, pana de curand, a facut doar ce a vrut el in acest barou.

Totul a pornit de la faptul ca majoritatea consilierilor din cadrul Baroului Ilfov, inclusiv actualul decan, s-au opus achiziționării a două apartamente pe care fostul decan dorea cu ardoare sa le cumparam urgent pentru sediul baroului, desi de aproape 10 ani, avem un sediu pe Calea Mosilor, pus la dispozitia nostra in mod gratuit de catre UNBR.

Prima manifestare de razbunare a celui care a trait socul impotrivirii consilierilor la propunerea sa (multi dintre ei fiind in consiliu datorita lui, deoarece a luptat sa-si formeze o majoritate care sa-i dea posibilitatea sa faca, in continuare, tot ce doreste), a fost sa-l elimine pe decanul Baroului Ilfov din grupul oficial de whatsapp (caruia i-a schimbat numele in „Familia Baroului Ilfov”), ca doar atat a putut face de unul singur…

Ulterior, ne-a informat pe toti avocatii din Baroul Ilfov, ca doreste revocarea actualului decan, acuzandu-l pe acesta pentru:

„1. Nerespectarea Hotararii nr. 124/16.10.2012 (dovedita in opinia dumnealui, de faptul ca UNBR a emis factura pentru participarea la congres pe numele Baroului Ilfov, precum si prin faptul că a pus pe ordinea de a zi a CBIF hotărârea 124/16.10.2012 încercând revocarea ei)

2.Intentia de neparticipare la viitoarele Congrese (dovedita in acceptiunea sa, prin faptul ca domnul decan ar fi afirmat, intr-o discutie privata cu el, ca, in situatia in care baroul nu suporta aceasta cheltuiala, cum este si legal, de altfel, nu va mai participa a congresul UNBR)”.

Dupa ce fostul decan a inceput „operatiunea revocarea”, foarte multi colegi au sustinut ca acestea nu sunt motive intemeiate pentru a solicita revocarea decanului si ca, mai degraba este vorba de o rafuiala personala a sa, acuzatiile nefiind reale, in conditiile in care domnul decan Paidiu a virat in contul Baroului Ilfov suma de 492 lei, cu titlu de „donatie pentru acoperirea facturii 8244/02.11.2021”,reprezentand contravaloarea costurilor pentru participarea la congresul UNBR din 2021 si chiar a participat la acest congres.

Cu toate acestea, ce credeti? Fostul decan si-a permis (in mod abuziv si fara drept, din punctul meu de vedere), sa solicite UNBR-ului (probabil persoanei care emite facturile), sa anuleze factura initiala emisa pe numele Baroului Ilfov si sa emita o noua factura pe numele lui (L.S.-N., cu CNP) si a efectuat plata din contul sau, atat pentru el, in calitate de consilier, cat si pentru decanul Baroului Ilfov….

Dupa ce si-a preconstituit aceste dovezi, a inceput sa adune sustinatori pentru demersul sau de revocare a decanului (si, din pacate, nu i-a fost foarte greu, deoarece a fost foarte insistent, a trimis un e-mail catre mai multi avocati, apoi a inceput sa sune si sa insiste, sa-i roage ca acestia sa fie de acord cu initiativa lui „de convocare a Adunarii Generale Extraordinare a Baroului Ilfov”), reusind sa stranga sustinerea a 1/3 din numarul avocatilor BIF.

La data de 29.12.2021, initiatorul demersului de revocare a decanului, fiind nerabdator, ne-a anuntat ca „in sedinta de ieri, CBIF a hotarat convocarea AGE pentru 04.02.2022 in prima convocare si 25.02 a doua convocare”, insa dupa putin timp a vazut pe site-ul Baroului Ilfov hotararea 104/28.12.2021, prin care a fost respinsa cererea de convocare a AGE, trezindu-se in situatia lui Geoana la alegerile presedintiale din 2009, cand a folosit sintagma „Mihaela, dragostea mea”, crezând că a câștigat alegerile, iar dimineata a aflat ca Basescu era castigator….

De ce credeti ca a fost respinsa cererea? …Pentru ca nu a stiut cum sa procedeze legal, depunand la Baroul Ilfov doar o lista cu numele si adresele de e-mail ale avocatilor din barou care au raspuns solicitarii lui, fara a depune si continutul e-mailurilor prin care sa dovedeasca masifestarea de vointa, asumata, a avocatilor din acea lista….

Dupa aceasta infrangere „rusinoasa”, a urmat sfatul celor care au citit mai mult si a reusit sa stranga 55 de cereri (inclusiv a lui) de convocare a AGE, ceea ce a condus la adoptarea Hotararii CBIF nr. 17/11.01.2022 prin care s-a hotarat convocarea Adunarii Generale Extraordinare a Baroului Ilfov, in perioada 11.02.2022-13.02.2022 cu unicul punct pe ordinea de zi: „vot cu privire la revocarea decanului Baroului Ilfov”.

Cu toate aceste, bucuria fostului decan a fost de scurta durata, deoarece doi colegi au contestat la UNBR aceasta hotarare, iar prin Decizia 232/10.02.2022 a CUNBR a fost anulata atat Hotararea 17/11.01.2022, in care se prevedea convocarea AGE, cat si Hotararea 28/01.02.2022, prin care a fost aleasa comisia de solutionare a contestatiilor si, desi Decizia 232/10.02.2022 este executorie, fostul decan a indemnat colegii avocati sa voteze, nerespectand astfel o hotararea a CUNBR, al carui membru este (inca) ..

Raportat la aceasta situatie de fapt, ce putem intelege in mod cert este faptul ca domnul decan al Baroului Ilfov este doar o victima a razbunarii fostului decan, singura sa „vina” fiind ca are prea mult bun simt si respect fata de noi, precum si faptul ca, pana la momentul in care „a indraznit” sa-si sustina un punct de vedere in cadrul consiliului BIF (care era contrar intereselor si dorintei fostului decan), a acceptat, alaturi de alti consilieri, sa faca doar ce li se spune..”, a relatat avocata Mirela Mănescu pe Facebook.

De asemenea, avocata Cosmina Cerva, care cunoaște bine măruntaiele avocaturii din zona Capitalei, condamnă acțiunea de mazilire a decanului Baroului Ilfov, organizație ”tânără” înființată în 2012

”Gașca de la Ilfov a pierdut! Decanul nu va fi revocat. Așa se întâmplă când te crezi șmecher dar uiți să citești legea.
Gașca veche din Baroul Ilfov încearcă mazilirea, mă scuzați, revocarea, Decanului Baroului Ilfov, colegul avocat Paidiu Hubert Alin, cu ajutorul consilierilor UNBR.
Nu contează pentru colegii ilfoveni ce zice legea cu privire la revocarea unui decan, ordinul este sa scape de cei care nu se căciulesc și nu răspund ordinelor.”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns