Aeroportul Internațional Cluj şi compania aeriană Ryanair anunță astăzi operarea zborurilor spre Dublin, capitala Irlandei, începând din sezonul de iarnă al anului 2022. Dublin este a doua destinaţie spre care va opera Ryanair de pe aeroportul clujean, după Londra Stansted.
Zborurile spre Dublin vor fi operate începând din 1 noiembrie 2022, cu două frecvenţe pe săptămână, în zilele de marţi şi sâmbătă, conform programului următor, iar biletele sunt disponibile spre vânzare începând de astăzi, 4 octombrie 2022.
Program de zbor
Destinația |
Dată debut rută |
Zile de operare |
Program de operare |
|
Dublin
|
1 noiembrie 2022 |
Marţi |
CLJ 22:20 |
DUB 23:50 |
DUB 16:30 |
CLJ 21:50 |
|||
Sâmbătă |
CLJ 18:50 |
DUB 20:20 |
||
DUB 13:00 |
CLJ 18:20 |
Observație: Programul de zbor reprezintă orele locale de aterizare/decolare
Dublin, capitala Irlandei găzduieşte o serie de monumente, catedrale și biserici, muzee și galerii de artă, clădiri impunătoare, castele învăluite în povești de demult, parcuri cu mult verde și împrejurimi sălbatice. Dublin este cel mai mare centru de învățământ din Irlanda, cu trei universități, cea mai veche fiind Universitatea din Dublin, fondată în secolul al XVI-lea.
Aeroportul Dublin este cel mai mare aeroport al țării şi este situat la aproximativ 10 kilometri de capitala Irlandei. Anual, acesta înregistrează aproximativ 20 de milioane de pasageri.
Viorel Federiga, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj şi Directorul General al Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, David Ciceo au precizat: „Apreciem în mod deosebit decizia companiei Ryanair de creştere a operaţiunilor de zbor, demonstrând încă o dată faptul că aeroportul clujean este aeroportul regional cu cea mai dinamică şi spectaculoasă dezvoltare în ceea ce priveşte nevoile de conectivitate ale pasagerilor, aducând mereu noi oportunităţi de călătorie. Le dorim mult succes partenerilor noştri din cadrul companiei aeriene Ryanair şi suntem convinşi că zborurile spre capitala Irlandei se vor
bucura în continuare de aprecierea pasagerilor, datorită interesului turistic foarte mare, a fluxului de studenți, precum şi a unei importante comunităţi de români care locuiesc în Dublin.”
În prezent, prin cele peste 45 de destinații din portofoliu, Aeroportul Internațional Cluj asigură cea mai sigură, eficientă și rapidă cale spre Europa și întreaga lume, fiind cel mai mare aeroport regional din România.
Ryanair este compania aeriană numărul unu din Europa, având 88 de baze şi peste 3.000 de zboruri zilnice, stimulând astfel creşterea şi redresarea traficului în Europa.
Mai multe informații şi rezervări pot fi consultate pe site-ul www.ryanair.com .