fbpx

Revoltător. Un judecător și-a obținut în instanță echivalarea anilor din poliție ca vechime în magistratură

Fostul sef al Sectiei penale de la Curtea de Apel Bacau, judecătorul Ovidiu Vasilica Pralea, a iesit recent la pensie după ce nouă ani lucrați in Politie i-au fost recunoscuți ca vechime în magistratură cu ajutorul instanței. Va avea o pensie frumoasă de circa 5.000 euro.

Sectia pentru judecatori a CSM a aprobat cererea formulata de Ovidiu Pralea privind eliberarea din functie prin pensionare., dupa ce a reusit sa isi echivaleze cei noua ani petrecuti in politie ca vechime in magistratura, scrie Luju.ro, care citează Reporteris.ro

Judecatorul Pralea a dat in judecata Curtea de Apel Bacau la doua instante: Tribunalul Vrancea si Tribunalul Covasna, dupa ce instanta la activa refuzase sa ii elibereze o adeverinta prin care cei aproape noua ani de activitate ca politist sa ii fie recunoscuti ca vechime in magistratura.

La Tribunalul Vrancea, Pralea a pierdut in 11 octombrie 2023: Respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul PRALEA VASILICA-OVIDIU formulata in contradictoriu cu parata CURTEA DE APEL BACAU avand ca obiect ‘actiune in constatare’ ca fiind neintemeiata. Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata. Cu drept de apel in 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmand a fi depusa la Tribunalul Vrancea. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, astazi, 11.10.2023”

Dar, în 21 decembrie 2023, Tribunalul Covasna a admis actiunea judecatorului Pralea si a stabilit ca cei noua ani cat a fost politist trebuie considerati drept vechime in magistratura. In acest sens, Tribunalul Covasna a precizat ca perioada de politist reprezinta echivalentul functiei de consilier juridic, functie care, potrivit legii, este luata in calcul drept vechime in magistratura:

“Admite cererea formulata de reclamantul PRALEA VASILICA OVIDIU, in contradictoriu cu parata CURTEA DE APEL BACAU constata ca activitatea desfasurata de reclamant in perioada 12.07.1997-09.05.2006 in cadrul Politiei Municipiului Bacau in calitate de ofiter operativ II si in cadrul IPJ Bacau in calitate de ofiter de cercetare penala (ofiter operativ si ofiter operativ principal) reprezinta echivalentul functiei civile de consilier juridic. Obliga parata CURTEA DE APEL BACAU la eliberarea adeverintei in vederea stabilirii pensiei de serviciu cu luarea in considerare a perioadei 12.07.1997-09.05.2006 ca fiind echivalenta functiei civile de consilier juridic si vechime in magistratura potrivit art. 211 alin 1 din Legea 303/2022. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Covasna. Pronuntata azi, 21.12.2023, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei. Document: Hotarare 1002/2023 21.12.2023”

Sentina nu a fost atacata cu apel de Curtea de Apel Bacau, desi instanta sustinuse pe parcursul derularii proceselor ca actiunea lui Pralea trebuie respinsa si ca cei noua ani din Politie nu pot fi luati in calcul la stabilirea vechimii in magistratura.

In raspunsul trimis publicatiei Reporteris.ro, Curtea de Apel Bacau sustine ca la baza deciziei de a nu mai depune apel impotriva sentintei Tribunalului Covasna ar sta o minuta a Directiei de resurse umane din CSM, din 5 octombrie 2023, in legatura cu aprobarea pensionarii unor magistrati, dar si un referat al consilierului juridic din institutie din 29 ianuarie 2024, in care se preciza ca „nu se justifica un interes in declararea unui apel impotriva hotararii la care faceti referire”.

Reprezentanții CSM au precizat că instituția nu are atributii in a aprecia cu privire la calea de atac ce poate fi exercitata de catre o parte intr-un litigiu, indiferent daca aceasta este o instanta de judecata precum o curte de apel, care are personalitate juridica proprie”.

Altfel, daca nu ar fi beneficiat de recunoasterea celor noua ani de politist ca vechime in magistratura, judecatorul Ovidiu Vasilica Pralea ar fi trebuit sa mai stea in sistem alti sapte ani.

Judecatoarea Viorica Costiniu de la CA Targu Mureș, presedinta de onoare a Asociatiei Magistratilor din Romania, a reactionat vehement:

„Este inadmisibil sa asimilezi functia de politist cu cea de judecator.

Cat timp judecatorul si-a exercitat functia, politistul a fost la ordinele lui, generic vorbind, cata vreme i-a cenzurat actele, cata vreme el a urmat cursurile Academiei de Politie, nu Facultatea de Drept.

Asistam la denaturarea functiei de judecator, care a devenit punguta la care trag, fara merit, multe categorii profesionale.

Si asta in conditiile in care cine a absolvit Dreptul administrativ pentru a intra in magistratura a trebuit sa faca, in prima perioada, Facultatea de Drept si, ulterior, doar sa dea diferentele, pentru ca apoi sa se asimileze Facultatii de Drept.

Nu stiu sa existe vreo lege a noastra care sa asimileze Academia de Politie cu Facultatea de Drept si parca la admitere la noi nu se da si o proba sportiva, ca la Academie.

Noi, magistratii de cariera, ne-am opus la multiplele incercari de asimilare a Facultatii noastre cu toate felurile de facultati nascute pe profil cat de cat juridic, ca ciupercile dupa ploaie, sa infloreasca afacerile profilor care au vrut si avocatura, si profesorat, si afaceri infloritoare (a se vedea Valeriu Stoica si altii…). Nu a operat insa si asimilarea Academiei de Politie cu Facultatea de Drept.

Cand le-am spus colegilor judecatori americani veniti in Romania de incercarile politicului de a asimila Academia (pretentios titlu) cu Facultatea de Drept au spus ca asta e o blasfemie si in SUA nimeni n-ar indrazni nici macar sa gandeasca, dar sa mai puna si in practica.

(….)

Respectam munca de politist, este la fundamentul ordinii in societate pe care o apara. Politistul se afla la ordinele procurorului, iar actele sale trec prin filtrul judecatii judecatorului.

Dar fiecare trebuie sa ne asumam ce-am ales, nu sa intram pe usa din dos a unei alte profesii, nu sa ciugulim din ceea ce este un atribut exclusiv al acelei profesii, lipsiti de bun simt, morala si respect pentru cei care in anii cand politaiul isi exercita functia (oriunde in sistemul lui, de la circulatie la… ordinele procurorului), judele, in ani grei, judeca poate chiar cazuri in care posibil politistul chiar a efectuat acte procesuale.

Nu poti sa vii la pensionare cu tupeul ca anii petrecuti in politie sa fie socotiti ca munca de judecator. ”, a scris Costiniu într-un mesaj mai lung.

Comments

comentarii

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, ar fi primit mită aproape 240.000 de euro de la patronul companiei Nordis.... Citește mai mult
Un nou incendiu a izbucnit miercuri la nord de Los Angeles. Autoritățile au ordonat evacuarea în regiunea afectată deja de incendii devastatoare, relatează AFP.... Citește mai mult
Sărbători fericite!

Lasă un răspuns