fbpx

Rețea de trafic de medicamente, destructurată de DIICOT. Percheziții în București și 13 județe

Procurorii DIICOT Harghita cercetează mai multe persoane pentru că au vândut ilegal medicamente luate de la o farmacie din București, pentru care e nevoie de rețetă, la peste 200 de persoane din 13 județe din țară.

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita efectuează cercetări faţă de mai multe persoane, într-o cauză vizând săvârşirea infracţiunilor de  trafic de droguri de risc și mare risc și deţinere de droguri de risc și mare risc, fără drept, pentru consum propriu.

”În urma cercetărilor efectuate, s-a reţinut faptul că suspecţii au procurat în mod ilegal, de la o farmacie de pe raza municipiului București, medicamente care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope, ce necesită în mod legal prescripție medicală specială.

Astfel, în perioada 2019-2020 suspecţii au comercializat medicamentele respective la peste 200 de persoane din Romania, la prețuri semnificativ mai mari decât prețurile maximale de vânzare cu amănuntul, stabilite prin dispozițiile legale.
În cauză s-a constatat faptul că lider al grupării infracţionale este o suspectă care a condus această activitate prin membrii de familie, în fapt cei doi fii ai acesteia și cele două nurori.

Ca și mod de operare, s-a stabilit faptul că suspecţii au deţinut mai multe pagini pe o rețea de socializare, fiecare pagină având denumirea unui medicament, pentru a fi facilitată găsirea acestuia.

Printre medicamentele comercializate de către suspecţi au fost identificate și droguri de mare risc, respectiv Codeină, un drog susceptibil de a crea senzații halucionogene, dar și multe efecte negative asupra organismului.

Tot în latura modului de operare se înscrie și modalitatea de livrare a medicamentelor, printr-o societate comercială cu sediul social în municipiul Bucureşti, societate ce deţine un contract de livrare încheiat cu o firmă de curierat care livrează medicamentele destinatarilor din Romania.

Pentru probarea întregii activități infracționale, la data de 23.10.2020, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Targu Mureș-SCCO Harghita au efectuat un număr de 23 de percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Mureș, Vrancea, Argeș, Călărași, Sibiu, Neamț, Prahova, Buzău, Cluj, Constanța, Bihor, Bacău, Giurgiu, ocazie cu care au fost găsite, ca fiind deținute ilegal, diferite cantități de medicamente conținând substanțe stupefiante sau psihotrope, mai multe plicuri cu substanțe despre care există indicii că sunt droguri de mare risc(cocaină), cannabis sub formă de muguri și o cultură indoor de cannabis constituită din 8 plante.

Totodată a fost ridicată, în vederea indisponibilizării, suma de 5780 de lei, despre care există indicii că provine din comercializarea ilegală a medicamentelor cu conținut stupefiant precum și diferite înscrisuri utile cauzei.

Una dintre percheziții a fost efectuată la o farmacie de pe raza municipiului București, fiind ridicate totodată în vederea cercetărilor, de la toate cele trei puncte de lucru ale acesteia, înscrisuri și date informatice privind gestiunea acestor medicamente, urmând a se stabili modalitatea prin care acestea au fost scoase din circuitul legal.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliție judiciară din cadrul structurilor de criminalitate organizată din județele Mureș, Vrancea, Argeș, Călărași, Sibiu, Neamț, Prahova, Buzău, Cluj, Constanța, Bihor, Bacău, Giurgiu și a municipiului București.”, a transmis DIICOT.

Comments

comentarii

Edvinas Gertmonas de la „U” Cluj a fost convocat la naționala Lituaniei pentru meciurile cu Kosovo și România.... Citește mai mult
Mircea Lucescu a anunțat lotul României pentru meciurile cu Cipru și Lituania, aducând și o mare surpriză suporterilor naționalei.... Citește mai mult

Lasă un răspuns