Profesor de sport din Cluj, condamnat pentru purtare abuzivă. Are de plătit și daune morale către elev

Un profesor de educație fizică de la Liceul Tehnologic „Vlădeasa” din Huedin a fost condamnat de Judecătoria Dej pentru infracțiunea de purtare abuzivă, după ce a agresat un elev de 7 ani în timpul orei de sport. Minorul a urinat pe el de frică. Instanța a stabilit o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare, precum și plata unor daune morale de 16.000 de lei către minorul agresat. Hotărârea poate fi atacată cu apel.

Potrivit rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, incidentul s-a petrecut la data de 15 martie 2019, în timpul orei de educație fizică susținute de profesorul inculpat în sala de sport a liceului.

Instanța a reținut că elevul, în vârstă de 7 ani, s-a așezat pe banca fetelor și se juca pe saltelele din sală. După ce un coleg l-a pârât profesorului, cadrul didactic l-ar fi ridicat de păr și l-ar fi lovit cu palma în zona capului, provocându-i leziuni traumatice. 

Minorul a suferit un traumatism cranio-cerebral grad 0, fără pierderea stării de conștiență, și un hematom occipital de aproximativ 3 cm, leziuni pentru care medicii au stabilit că sunt necesare 1–2 zile de îngrijiri medicale. 

Martorii au relatat că, în urma agresiunii, copilul a început să plângă și a urinat pe el de frică, fiind ulterior dus la spital de părinți.

Elevii au văzut agresiunea

Mai mulți colegi de clasă ai minorului au declarat în fața instanței că profesorul l-ar fi tras de păr și l-ar fi lovit. Unii martori au relatat că elevul a fost ridicat de păr și lovit în zona capului, după care a început să plângă și să urineze involuntar. 

Învățătoarea clasei a confirmat că elevii au venit speriați în clasă după ora de sport și i-au spus că profesorul l-a agresat pe colegul lor. Aceasta a observat că minorul plângea, era roșu la față și se ținea de ceafă, iar hainele îi erau ude. 

În aceeași zi, părinții copilului au depus plângere penală, iar conducerea școlii a declanșat o cercetare disciplinară.

Apărarea profesorului: „Nu l-am lovit”

Profesorul a negat acuzațiile, susținând că nu l-a lovit pe elev și că doar l-a condus de pe banca fetelor în zona băieților, punându-i mâna pe spate.

Acesta a mai susținut că ceilalți elevi nu ar fi putut vedea interacțiunea dintre ei din cauza poziției în care se aflau în sala de sport.

Instanța a respins însă această apărare, arătând că declarațiile martorilor minori se coroborează cu celelalte probe din dosar, inclusiv cu actele medico-legale. 

Judecătorul a arătat că o lovitură cu palma poate produce un hematom, mai ales la copii, unde țesuturile sunt mai fragile.

Condamnare la 2 ani de închisoare cu suspendare

Judecătoria a stabilit că fapta profesorului întrunește elementele infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. 2 Cod penal raportat la art. 193 Cod penal. 

Instanța a aplicat o pedeapsă de 2 ani de închisoare, dar a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de 3 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, profesorul trebuie:

  • să se prezinte la Serviciul de Probațiune,

  • să anunțe schimbarea locuinței sau a locului de muncă,

  • să participe la un program de reintegrare socială pentru controlul agresivității,

  • să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. 

Daune morale de 16.000 de lei pentru minor

Copilul s-a constituit parte civilă în proces și a solicitat 40.000 de euro daune morale și 1.000 de lei daune materiale.

Instanța a apreciat însă că suma cerută este disproporționată și a acordat 16.000 de lei cu titlu de daune morale, reținând că agresiunea a produs suferințe psihice copilului. 

Judecătorul a subliniat că traumele suferite în copilărie pot avea efecte de lungă durată asupra dezvoltării psihologice, mai ales atunci când sunt provocate de o persoană aflată într-o poziție de autoritate, cum este un profesor.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns