fbpx
Acasă » ȘTIRI » Prins la volan cu alcoolemie uriașă și fără permis de conducere

Prins la volan cu alcoolemie uriașă și fără permis de conducere

Un tânăr de 28 de ani dintr-o comună din Cluj a fost reținut după ce a fost prins la volan cu alcoolemie uriașă și fără permis de conducere.

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au dispus, ieri, măsura reținerii pentru 24 de ore față de un tânăr pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis.

”În fapt, la data de 7 aprilie a.c., în jurul orei 15.00, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida au depistat un bărbat de 28 de ani, din comuna Cojocna, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertăţii, din localitatea Cara, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv cu o concentraţie de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere.”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

Amintim că se întocmește dosar penal la o alcoolemie de 0,4 mg/l alcool pur în aerul expirat sau peste. De obicei, valoarea alcoolemiei în sânge este dublă față de cea în aer.

Șoferul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns