O curte interioară de pe strada Dorobanților poate fi considerată o pată pe obrazul primarului Emil Boc. Curtea din centrul Clujului arată deplorabil, iar recent a avut loc un incendiu pornit de oameni ai străzii. Terenul din curte aparține municipalității, iar proprietarii din clădire, mulți profesioniști ai dreptului, între care fostul președinte CCR Augustin Zegrean și profesorul Ovidiu Podaru, plătesc o taxă anuală pentru a folosi o cotă parte din curte. Când plouă, se formează mici lacuri în curte, iar în ea poate intra oricine căci Primăria nici nu pune pus porți sau barieră, nici nu-i lasă pe proprietari să folosească bariera montată pe banii lor.
În 10 august, locatarii din clădirea impunătoare de pe Calea Dorobanților nr. 25 au tras o sperietură zdravănă când s-a declanșat un incendiu în spatele unui garaj din curtea interioară a unei clădiri rezidențiale din centrul Clujului, de lângă Inspectoratul de Jandamri Cluj. Pompierii au ajuns repede și au lichidat incendiul. Potrivit acestora, flăcările ar fi pornit de la o țigară aprinsă aruncată de oameni ai străzii, care își făcuseră un loc de stat acolo. Au ars deșeuri adunate de ei acolo.
Focul a pornit la un focar de infecție dintr-un garaj pe care primarul Boc refuză să-l demoleze. Toată curtea interioară situată în centrul Clujului este o ilustrare a nepăsării municipalității. Terenul este în proprietatea privată a Municipiului Cluj-Napoca, conform extrasului C.F., iar locatarii au făcut numeroase sesizări pentru demolarea garajelor aflate într-o stare avansată de degradare, însă primarul a răspuns că nu e treaba lui și că garajele sunt date în chirie unor locatari. Subliniem faptul că proprietar în acte este Municipiul Cluj-Napoca.
„Era treaba primarului să se ocupe de tot ce se situează pe acest teren. Însă preferă să încaseze bani la buget din chirii pe niște garaje aflate în putrefacție”, au transmis locatarii.
Unii locuiesc în clădire, alții au birouri precum: avocații de la Zăgrean și Asociații, avocat profesor univ dr. Ovidiu Podaru; avocații de la Trifan, Cuibuș, Bălan SCA; avocat Luca Marius, avocat Pop Roxana; avocat Mărincean Radu; Societate notarială Mureșan și Asociații; Societate notarială Fuchs; Birou notarial Valenciuc; 2 sedii de executori judecătorești, 2 agenții imobiliare și alții.
În curtea neasflatată și plină de cratere găsim parcați bolizi de lux
Când plouă, se fomează mici lacuri, încât un locatar ne-a povestit că a văzut și rațe sălbatice într-o zi.

Deși fiecare proprietar a plătit o sumă pentru montarea unei bariere pentru ca accesul în curtea interioară a clădirii să se facă doar de către locatari, primarul Emil Boc refuză acordarea autorizației de montare barieră, ceea ce duce la supraaglomerarea curții interioare cu mașini nerezidente, fapt ce crează zilnic blocaje ce necesită intervenția poliției locale.
Potrivit locatarilor, există numeroase sesizări trimise atât la Registratura Primăriei, cât și direct pe emailul primarului Emil Boc. Însă Boc preferă să se laude zilnic pe TikTok cu reușitele lui și omite să rezolve probleme reale, precum aceasta.
Din sesizările adresate Primăriei, redăm următoarea:
PLÂNGERE PREALABILĂ
prin care vă solicităm:
1. Să încetați de îndată tulburările aduse ordinii și liniștii publice în detrimentul subscrisei și a celorlalți vecini din clădirea care înconjoară terenul proprietatea dumneavoastră privată, situat în Cluj-Napoca, Calea Dorobanților nr 25, înscris în CF nr. 253593 Cluj-Napoca;
2. Să vă îngrădiți cu porți de acces terenul proprietatea dumneavoastră privată, situat în Cluj-Napoca, Calea Dorobanților nr 25, înscris în CF nr. 253593 Cluj-Napoca;
3. De urgență – să limitați accesul pe terenul proprietatea dumneavoastră privată a unui număr de autovehicule mai mare decât numărul de locuri de parcare existent;
4. În măsura în care veți decide, în calitatea dumneavoastră de unic proprietar, să dați acces pe teren altor persoane decât reprezentanților legali ai proprietarului MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, vă solicităm să informați public care sunt persoanele cărora le este permis accesul și să instituiți un sistem de control al respectării regulilor pe care le veți adopta;
5. Să efectuați de îndată igienizarea completă a terenului proprietatea dumneavoastră, întrucât este un focar de infecție și ne afectează în mod direct. La data de 01.10.2023 vom sesiza Direcția de Sănătate Publică.
pentru următoarele
MOTIVE
Subscrisa societate de avocați avem stabilit în mod legal sediul social la adresa Calea Dorobanților 25, ap. 21, începând din data de 11.05.2021 până în prezent inclusiv.
Nu există zi lucrătoare, fără nicio exagerare, în care de pe terenul proprietatea dumneavoastră privată exclusivă, situat în Cluj-Napoca, Calea Dorobanților nr 25, înscris în CF nr. 253593 Cluj-Napoca, să nu se audă strigăte, înjurături, amenințări, claxoane, inclusiv bătăi.
Persoanele cărora dumneavoastră le permiteți – expres sau tacit – accesul pe terenul dumneaoastră tulbură ordinea și liniștea publică și afectează în mod grav pașnica folosință a sediului social în care ne desfășurăm activitatea.
Dincolo de răspunderea personală a celor care tulbură ordinea publică, chiar dumneavoastră, MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, sunteți responsabil de ceea ce se întâmplă în curtea dumneavoastră.
Nu puteți afirma nici că nu e treaba dumneavoastră ce se întâmplă pe acest teren, întrucât sunteți unic proprietar și aveți deplin drept de a dispune cum vă folosiți terenul, și nici nu puteți afirma că nu aveți cunoștință de toate problemele apărute pe acest teren. Dacă încercați să negați faptul că aveți cunoștință de problemele terenului, vom cere în instanță toate sesizările și fișele de intervenție de la Poliția Locală și Națională. Așa cum bine știți, acestea sunt numeroase.
La data semnării prezentei reprezentantul legal al subscrisei a constatat o nouă tulburare a ordinii publice, care ne-a întrerupt posibilitatea de a ne desfășura activitatea. Numeroase și diverse persoane care unele sunt, altele nu sunt riverani, intră pe terenul dumneavoastră neîngrădit, nedelimitat prin porți de acces, nemarcat ca atare cu semne ale proprietății private și urlă unii la alții, claxonează, se blochează reciproc cu autovehiculele, tulburând în mod evident liniștea publică.
Ei bine, dacă dumnealor comit infracțiunea prevăzute de art. 371 Cod penal, dumneavoastră favorizați infractorul prin aceea că nu vă pasă, adică prin neglijența luării măsurilor necesare ca, pe ternul dumneavoastră privat, dumneavoastră să știți în permanență ce se întâmplă și să aveți control asupra folosirii imobilului.
Camere de supraveghere pe teren doriți să vă montăm noi? Întrebarea nu este ironică, ci serioasă. Vă rugăm să ne spuneți și o vom face noi. De altfel, cum altfel am putea să ne apărăm drepturile și să ne dovedim susținerile. Oare aveți cunoștință de spargerile de locuințe care s-au dat în anul 2022 de către persoane care au pătruns pe terenul dumneavoastră neîngrădit și de acolo în apartamentele vecinilor noștri? În caz de litigiu, vom cere instanței să solicite de la Poliție situația exactă și modalitatea de pătrundere.
Numărul de mașini cărora le permiteți să intre zilnic pe terenul dumneavoastră este mai mare decât numărul de mașini care încap cât să poată și să întoarcă și să iasă. Această problemă se impune a fi gestionată de urgență de către dumneavoastră. Sens în care vă rugăm să limitați accesul pe terenul proprietatea dumneavoastră privată a unui număr de autovehicule mai mare decât numărul de locuri de parcare existent.
Legat de ultimul capăt de cerere (igienizarea), nu vom avea nicio toleranță. Terenul este o oază de infecție, plin de excremente de la animalele fără adăpost și de la oamenii fără adăpost care intră să-și facă nevoile, plin de tot felul de deșeuri, plin de noroi pentru că nu este asfaltat, noroi care este apoi cărat în spațiul public, plin de miros de urină și de putrefacție.
Legat de acest ultim aspect, vom aștepta până la sfârșitul lunii septembrie 2023 să faceți o igienizare efectivă și reală a terenului, iar la data de 01.10.2023 vom începe sesizările la instituțiile abilitate, de sănătate publică, mediu, mass-media, Guvern, instanțe de judecată etc. Direcția de Sănătate Publică este prima instituție pe care o vom sesiza.
Vă rugăm să nu ne-o luați în nume de rău și să înțelegeți că nimeni nu ar putea să trăiască sau să-și desfășoare activitatea într-un mediu atât de toxic cum este acesta, lăsat de dumneavoastră în deplină paragină și neglijență.
Vă încredințăm că avem un număr îndestulător de martori pentru toate susținerile din cuprinsul prezentei.
Răspunsul Primăriei a fost următorul:
Fiind sesizată și Poliția Locală Cluj cu aceleași aspecte, răspunsul a fost următorul:
Culmea ironiei, Primăria i-a somat și obligat pe proprietari să reabiliteze fațada clădirii, iar aceștia s-au conformat, lucrările fiind în curs, dar ei merg prin praf sau noroi în curtea pe care Primăria, ca proprietar, nu o asfaltează.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.










