Prelungirea mai multor termene în favoarea creditorilor City Insurance

Lichidator judiciar în falimentul City Insurance a obținut în instanță prelungirea mai multor termene care vin în sprijinul tuturor creditorilor (companii, persoane fizice, instituții păgubite) care își pot astfel depune cererile pentru recuperarea datoriilor până la data de 11 aprilie 2022. Mai mult, data primei ședințe a adunării generale la care pot participa creditorii, a fost stabilită pentru 6 mai 2022.

Cele mai relevante termene sunt următoarele:

  • termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor a fost prelungit cu două săptămâni. Asta înseamnă că toți cei care au sume de recuperat de la City Insurance, pot depune cererea de înscriere la masa credală, pentru a obține aceste sume, până la data de 11 aprilie.
  • termenul de verificare a creanțelor și de publicare a tabelului preliminar cu creanțele acceptate în urma analizei specialiștilor CITR a fost prelungit până la 29 aprilie 2022. Acesta va fi publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
  • termenul de definitivare a tabelului creanțelor a fost prelungit până la data de 24 mai 2022. Iar tabelul definitiv va fi publicat după ce vor fi soluționate toate contestațiile depuse ca urmare a publicării tabelului preliminar.
  • data primei ședințe a adunării generale a creditorilor va avea loc pe data de 06 mai 2022

Soluția Tribunalului București pe scurt: ”Admite cererea de majorare a termenelor formulata de lichidatorul judiciar.

In baza art. 100 alin. 2 din Legea 85/2014 privind procedura insolventei dispune:

– majorarea termenului limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii debitoarei pana la data de 11.04.2022.

– majorarea termenului de verificare a creantelor, de intocmire si publicare in Buletinul procedurilor de insolventa a tabelului preliminar de creante, pana la data de 29.04.2022.

– majorarea termenului de definitivare a tabelului de creante pana la data de 24.05.2022

– majorarea termenului prevazut de art.100 alin. 1 lit. e din Legea 85/2014, privind prima sedinta a adunarii creditorilor pana la data de 06.05.2022.

In baza art. 97 alin. 1 din Legea 85/2014 prelungeste termenul pentru intocmirea si depunerea la dosarul cauzei a raportului asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia insolventei debitorului cu 40 de zile.

In baza art. 101 alin. 1 din Legea 85/2014 prelungeste termenul pentru intocmirea si depunerea la dosarul cauzei a raportului asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia insolventei debitorului cu 60 de zile.

Respinge ca neintemeiata cererea de desemnare a unui comitet al creditorilor provizoriu.

Cu apel in 7 zile de la comunicare ce va fi depus la Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a civila.

Pronuntata in sedinta publica, azi 23.03.2022, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.”

CITR, în calitate de lichidator judiciar, a transmis creditorilor City Insurance un număr de peste 70.000 de notificări, dintre care 41.014 notificări pe cale electronică și peste 30.000 de notificări prin servicii poștale, identificați în evidențele primite de la City Insurance. Anunțuri pe această temă au fost de asemenea publicate în ziare de  largă circulație din România și Grecia, respectiv în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 3000 din data de 17.02.2022.

Persoanelor cărora nu le-au fost identificate adrese de email le-au fost trimise aproximativ 30.000 de notificări prin intermediul serviciilor poștale. Procesul de colectare și prelucrare a datelor pentru notificările electronice a durat aproximativ 3 săptămâni, și a fost unul foarte complex, fiind trimise un număr de aproximativ 9.000 de notificări pe zi.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns