Un polițist din cadrul IPJ Cluj a fost prins băut la volan după ce intrat cu mașina în șanț. Acesta a refuzat atât testarea cu aparatul DrugTest, cât și recolatarea de probe biologice.
”La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 05.40, a fost înregistrat un accident rutier în localitatea Livada, comuna Iclod, cu implicarea unui polițist.
Din cercetările efectuate a rezultat că bărbatul, de 33 de ani, angajat al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în timp ce conducea autoturismul, pe direcția Gherla spre Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în șanțul de pe marginea drumului.
La testarea acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în momentul în care echipajul de poliție l-a informat că va fi testat cu aparatul DrugTest, acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la unitatea medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, unde, de asemenea, a refuzat recoltarea.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Totodată, conducerea inspectoratului a dispus verificări pe linie internă, pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj se delimitează ferm de orice comportamente ilegale, care aduc atingere Statutului polițistului și avem toleranță zero față de orice derapaj.”, a transmis IPJ Cluj (declarație video cu purtătorul de cuvânt IPJ Cluj, Patricia Socaciu)