Polițist din Cluj, condamnat la închisoare cu executare pentru trafic de influență. Motivarea

Un agent de poliție din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca a fost condamnat de Tribunalul Cluj la 2 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru trafic de influență în legătură cu angajarea unei tinere în poliție. A fost condamnat cu suspendare și tatăl tinerei pentru favorizarea infractorului, tot el fiind cel care l-a denunțat pe polițist la DNA din cauză că acesta din urmă nu a rezolvat angajarea cum a promis, deși primise o parte din banii pretinși de la tată.

Polițistul Vasile Suciu a pretins și primit mii de euro pentru a facilita accesul unei tinere în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare, însă planul său s-a destrămat, iar cazul a ajuns pe masa procurorilor DNA.

Totul a început în decembrie 2019, când polițistul, folosindu-se de presupuse relații „la vârf” în structurile de poliție, i-a promis tatălui unei tinere că poate să o ajute să obțină un post în cadrul IPJ Satu Mare. Ulterior, tânăra urma să fie transferată la alt inspectorat. Prețul cerut pentru această „intervenție” a fost 13.000 de euro, din care 5.000 de euro au fost primiți de polițist, potrivit anchetatorilor.

Pe baza înțelegerii, inculpatul i-a solicitat tatălui să-i furnizeze documente ale fiicei sale, precum un CV și copii ale actelor de identitate. De asemenea, polițistul a oferit asigurări că, indiferent de rezultatele probelor de concurs, postul va fi asigurat.

Au ajuns să se certe

În perioada februarie – iunie 2020, tatăl tinerei i-a înmânat polițistului o sumă de 5.000 de euro, în tranșe, pentru presupusul „văr” din București care ar fi aranjat angajarea. De-a lungul lunilor, discuțiile dintre cei doi au continuat, polițistul cerând răbdare și invocând obstacole legate de pandemie.

Când angajarea nu s-a concretizat, tatăl tinerei a cerut restituirea banilor. După mai multe refuzuri și tergiversări, polițistul a returnat o parte din sumă, dar conflictul dintre cei doi a escaladat. În cele din urmă, tatăl tinerei a depus un denunț la DNA.

De ce a primit polițistul pedeapsă cu executare

Polițistul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În plus, i-a fost interzis să ocupe funcții publice timp de 2 ani după executarea pedepsei.

”Tribunalul nu va putea ignora aspectul că inculpatul, la rândul său, era un angajat al Poliţiei Române, având ca atribuţii de serviciu respectarea legii, îndeplinirea cu cinste şi moralitate a funcţiei, şi abţinerea de la orice manifestări care pot ştirbi prestigiul instituţiei din care făcea parte. Se va lua în considerare starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, şi anume relaţiile sociale ce ocrotesc desfăşurarea corectă a activităţii de către funcţionarii publici şi buna desfdăşurare a realţiilor de serviciu, în baza legii, fără părtinire, fără intervenţii înafara legii, ori prin acţiunea sa inculpatul a adus o pată asupra modalităţii de desfăşurare a concursurilor privind ocuparea unor posturi în Poliția Română, sugerând că orice funcţie poate fi ocupată prin ocolirea şi necunoaşterea legii, fiind suficient să cunoşti o persoană cu funcţie importantă în poliţia română, şi să nu pregăteşti examenul, întrucât oricum vei ocupa postul.

Inculpatul a comis infracţiunea, fiind motivat de dorinţa de a obţine avantaje materiale proprii. Tribunalul va avea în vedere şi faptul că inculpatul nu are antecedente penale. Tribunalul va ţine cont de conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, având în vedere că inculpatul Suciu a fost nesincer, susţinând că sumele primite de la inculpatul Macea (tatăl tinerei – n.red) au reprezentat un împrumut, cu toate că dacă este aşa, nu înţelegem de ce din unele mesaje trimise inculpatului Macea reiese că nu va mai ajuta în viitor pe nimeni, deoarece nu el a ajutat pe cineva, ci, în condiţiile în care lui i-a fost acordat un împrumut, el a fost cel ajutat.

De asemenea, tribunalul va lua în considerare şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului Suciu Vasile. Astfel, se va ţine seama de faptul că la data comiterii faptei avea vârsta de 45 de ani, în prezent având 49 de ani, era funcționar public cu statut special – agent șef principal de poliție în cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj – Poliția Municipiului Cluj-napoca Secția IV. Inculpatul are studii universitare, este divorțat, are o relație de concubinaj cu …. În prezent este pensionar.

Deli Parchetul a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ce i se va aplica inculpatului Suvciu Vasile, iar tribunalul apreciază că sunt îndeplinite condiţiile obiective impuse de art. 91 Cod Penal, dat fiind că pedeapsa aplicată este închisoarea sub 3 ani, că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, că şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, totuşi ţinând seama de persoana acestuia, de funcţia publică pe care o îndeplinea la data comiterii faptei, de împrejurările concrete în care a comis fapta, de atitudinea nesinceră, de încercarea de a trasa responsabilităţi în sarcina altor persoane, şi nicidecum să îşi asume faptele, susţinând inclusiv că inspectorul şef ar fi avut o problemă vizavi de persoana sa, tribunalul apreciază că se impune, în mod necesar executarea pedepsei în regim de detenţie, deoarece modul neasumat al inculpatului nu ne poate determina să apreciem că aplicarea pedepsei ar fi suficientă şi că, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni. Se pare că inculpatul a fost obişnuit toată viaţa sa să „rezolve” diverse probleme ale prietenilor, prin ocolirea legii.”, se arată în motivarea sentinței pronunțate de judecător Maria Luminița Filip.

Celălalt inculpat, tatăl tinerei, a fost găsit vinovat de favorizarea făptuitorului. Într-o încercare de a proteja polițistul, acesta a transmis un mesaj care urmărea îngreunarea anchetei.

A primit o pedeapsă de 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 2 ani. Pe durata supravegherii, acesta trebuie să respecte obligațiile impuse de instanță, inclusiv participarea la un program de reintegrare socială și prestarea a 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.

Sentința Tribunalului Cluj nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Comments

comentarii

„U” Cluj reușește o partidă bună pe Cluj Arena, însă Poli Iași egalează în prelungiri printr-un gol controversat.... Citește mai mult
Ţările baltice Estonia, Letonia şi Lituania s-au decuplat oficial de la sistemul electric rusesc și au fost racordate la sistemul electric european. „Este o zi istorică”, spune președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns