Un fost agent de poliție de la Secțoia 4 Cluj-Napoca a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj la 2 ani și 4 luni și 20 de zil de închisoare cu executare pentru purtare abuzivă, după ce a fost găsit vinovat că a agresat un bărbat în timpul unei intervenții din 2019. Bărbatul bătut a suferit o fractură de coastă și alte leziuni, pentru care a avut nevoie de până la 15 zile de îngrijiri medicale. Judecătorii Curții au respins apelul inculpatului și au menținut pedeapsa aplicată de prima instanță.
Incidentul a avut loc într-un bloc din Cluj, unde polițistul, împreună cu un coleg, fusese chemat să aplaneze o petrecere zgomotoasă. După ce au încercat să legitimeze participanții, conflictul a degenerat. Victima, un bărbat de etnie romă, a fost încătușat cu forța pe scara blocului și agresat fizic. Acesta a reclamat că a fost lovit cu pumnii și picioarele, amenințat cu moartea și insultat cu expresii rasiste.
Instanța a reținut că forța folosită a fost excesivă și disproporționată, iar polițistul a aplicat lovituri multiple, inclusiv în zona coastelor, în urma cărora victima a suferit o fractură costală. Mai mult, victima a fost transportată la secția de poliție, unde, potrivit declarațiilor și actelor medicale, a fost din nou lovită.
În timpul procesului, unul dintre colegii inculpatului a oferit o declarație incriminatoare, confirmând că agresiunea a fost reală și că loviturile nu au fost justificate. Probele medico-legale, înregistrările audio și testele poligraf au confirmat varianta victimei, iar instanța a apreciat sinceritatea acesteia în fața tentativelor de mușamalizare.
Doar unul dintre cei doi polițiști care au participat la intervenție a fost trimis în judecată. Aceasta are și antecendente.
”Instanţa de fond a analizat fiecare probă testimonială, coroborându-le între ele precum şi cu cele ştiinţifice sau cu concluziile rapoartelor de testare poligraf şi a reţinut că la încătuşarea persoanei vătămate a fost folosită forţa de către cei doi lucrători de poliţie.
Astfel, din declaraţia persoanei vătămate rezultă că „am ajuns la parterul blocului şi când să cobor de pe ultima scară, poliţistul din spatele meu mi-a prins brusc mâna dreaptă, mi-a răsucit-o la spate şi mi s-a adresat spunându-mi „Ţigane, te omor în seara asta!” şi am simţit că-mi pune o cătuşă la încheietura mâinii, pe care mi-a strâns-o. I-am cerut să nu-mi răsucească mâna pentru că am fost operat, moment în care ##### ###### s-a întors şi mi-a aplicat o lovitură cu pumnul în stomac în urma căreia am căzut în genunchi. Poliţistul cu muscaţă m-a ţinut apoi cumva de gât, strângându-mă la spate, timp în care ##### ###### mi-a luat mâna stângă şi mi-a condus-o la spate, după care am fost încătuşat la ambele mâini”.
Inculpatul Raț Iacob Moise a arătat la data de 26.02.2022 că a exercitat acte de violenţă asupra lui ##### ###### şi a recunoscut în totalitate fapta, precizând că doreşte să se împace cu victima. Agresivitatea inculpatului ### rezultă şi din declaraţia sa prin care a arătat că „menţionez că eu l-am lovit cu pumnii înainte de a începe să-l încătuşăm, pentru a putea realiza acest lucru. Din câte-mi aduc eu aminte, ##### era în zona mesei, iar ##### îl prinsese cu mâna de după cap, iar ##### se aplecase şi scăpa din prinsoarea lui #####.”
Prin declaraţiile date, inculpatul încearcă să justifice intervenţia în forţă prin refuzul persoanei vătămate de a se conforma solicitărilor poliţiştilor, prin încercările acesteia de a evita legitimarea şi încătuşarea, iar loviturile aplicate în zona laterală a toracelui prin susţinerea eforturilor martorului ##### ###### de a-l imobiliza pe ##### ###### – invocând inclusiv în apel incidenţa dispoziţiilor art. 21 din Codul penal – exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații impuse de lege.
Declaraţiile acestuia însă nu se coroborează cu susţinerile celorlalţi participanţi la eveniment, nici cu concluziile testării poligraf sau ale expertizelor medico-legale sau cu informaţiile care rezultă din înregistrarea audio depusă la dosar de ##### ######. Din aceste probe rezultă că acţiunile de lovire au avut loc în timp de ##### ###### era deja imobilizat cu mâinile la spate de ##### ######, chiar înainte de încătuşare, exercitarea violenţei nefiind necesară în circumstanţele în care s-a desfăşurat intervenţia şi nici proporţională cu scopul urmărit. În aceste condiţii, nefiind îndeplinită cerinţa ca dreptul să fi fost exercitat în cadrul prevăzut de dispoziţiile legale nu se poate reţine incidenţa cauzei justificative prevăzută de art. 21 din Codul penal.
Deși inculpatul# invocă în apărarea sa faptul că a exercitat actele de violenţă în timpul îndeplinirii în limitele legale a activităţii de imobilizare a persoanei vătămate, curtea reţine că raportat la prevederile art. 42 alin. 2 din Legea nr. 218/2002 „Folosirea forței fizice nu trebuie să aibă ca scop provocarea unor suferințe fizice, altele decât cele inerente înfrângerii rezistenței fizice a persoanei”, iar din înscrisurile medico-legale rezultă în mod cert că persoana vătămată a suferit un „traumatism toracic mixt închis, cu fractura costală VII dr. pe LAA fără deplasare. Excoriaţii şi echimoze toracice antero-bazal drept echimoze cervicale, abdominale, contuzie abdominală”, leziuni care au necesitat pentru vindecare 12-15 zile de îngrijiri medicale şi care nu puteau fi generate în timpul procedeelor legale de imobilizare, ci acestea au fost rezultatul unor agresiuni care au depăşit limitele anterior menţionate.
Curtea reţine că ceea ce se reproșează inculpatului și constituie obiect al acuzării nu este îndeplinirea unei obligații prevăzute de vreo lege sau regulament, ci exercitarea obligațiilor în mod abuziv și contrar modului de reglementare a acestei activități (prin utilizarea abuzivă a forței fizice). Persoana vătămată nu s-a manifestat agresiv în sensul de a ataca pe inculpat sau alte persoane, fiind vorba doar de agresiune de tip verbal sau de refuz de a se supune cerinţelor lucrătorilor de poliţie. În consecinţă, inculpatul ### ##### ##### a folosit violenţa în afara condiţiilor şi limitelor prevăzute de lege, cu alte cuvinte, fapta sa a fost una nejustificată. Acesta avea la îndemână alte metode prevăzute de lege în situaţia dată, pentru a o conduce pe persoana vătămată la maşina de serviciu, a o legitima şi eventual sancţiona, aspecte pe care inculpatul putea şi trebuia să le cunoască.
În consecinţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, respectiv exercitarea unui drept sau a unei obligaţii cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de lege, astfel cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond.
Raportat la aspectele anterior menționate, la probele amplu detaliate, Curtea constată că s-a dovedit dincolo de orice bănuială rezonabilă faptul că infracțiunea de purtare abuzivă există și a fost comisă de către inculpatul Raț Iocob Moise care a depăşit limitele îndeplinirii sarcinilor de serviciu, prin aplicarea unor lovituri cu pumnii în zona toracelui persoanei vătămate cu consecinţa fracturării uneia dintre ele, acte care au fost excesive şi disproporţionate raportat la situaţia existentă.
Față de această stare de fapt, instanța de fond, în mod corect a apreciat că fapta inculpatului Raț Iocob Moise întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin. 2 Codul penal raportat la art. 193 alin. 2 Codul penal. ”, se arată în motivare.
Potrivit acesteia ”instanţa de control reţine că în procesul de individualizare a pedepselor prima instanţă a ţinut cont de ansamblul elementelor ce particularizează situaţia concretă a inculpatului.
În concret, referitor la împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, instanţa reţine că inculpatul a comis infracţiunea în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, când era chemat, din funcţia pe care o ocupa, să asigure ordinea şi liniştea publică în timpul intervenţiei la solicitarea numitei…. Instanța de control reţine că acţiunile inculpatului au constat în acte de agresiune fizică asupra persoanei vătămate ##### ###### – aşa cum au fost descrise anterior pe larg. Or, în raport de poziţia pe care o ocupa la acel moment inculpatul în comunitate, respectiv polițist în cadrul I.P.J Cluj – Secţia IV Poliție municipiului Cluj-Napoca şi locul, precum şi ora comiterii infracţiunii, respectiv pe casa scării imobilului în care locuia persoana vătămată, în jurul orelor 23.00, acestea apar ca fiind suficient de grave şi cu un impact major asupra relaţiilor sociale protejate. În mod corect prima instanță a apreciat că, fiind polițist, Raț Iocob Moise avea o obligație de deontologie profesională ca, inclusiv în situația în care ##### ###### ar fi refuzat să se supună solicitărilor colegului său, să își păstreze cumpătul în modul în care îl trata pe acesta. Mai mult, s-a reţinut că la momentul în care a fost lovită de către inculpatul Raț Iocob Moise persoana vătămată avea mâinile imobilizate la spate de către ##### ######, situație de vulnerabilitate pe care, ca agent al statului, inculpatul avea obligația să o respecte, în virtutea obligațiilor pozitive impuse de art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la circumstanţele personale, curtea reţine că inculpatul este cetăţean român, este în vârstă de 51 de ani şi în prezent este pensionar, iar în ceea ce priveşte conduita anterioară – aceasta nu este una demnă de un reprezentant al autorităţilor statului, chemat să vegheze şi să aplice prevederile legii – aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar.
Cu privire la conduita inculpatului instanţa de control constată că în faza de urmărire penală a încercat să inducă în eroare organele judiciare şi chiar să influenţeze poziţia procesuală a colegului său ##### ###### – aşa cum rezultă din înregistrarea convorbirii dintre cei doi depusă la dosar -, iar urmarea procedurii simplificate reprezintă doar o modalitate de exploatare a cunoştinţelor juridice din domeniu şi nu o veritabilă conduită de regret, recunoaştere și asumare a responsabilităţii infracţiunii săvârşite.”,
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


