Percheziții DIICOT în București și trei județe în dosarul „Crypto Wave”. Prejudiciu estimat la 2 milioane de euro

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galați, împreună cu polițiștii de la IPJ Galați – Serviciul Investigații Criminale, au descins miercuri dimineață în 32 de locații din București și județele Dâmbovița și Constanța, într-un dosar complex de criminalitate informatică și spălare de bani denumit generic „Crypto Wave”. Anchetatorii investighează activitatea unei grupări transnaționale acuzate că a obținut beneficii materiale substanțiale prin fraude informatice și operațiuni financiare frauduloase.

Grupare transfrontalieră, cu ramificații în UE și Marea Britanie

Potrivit DIICOT, rețeaua era activă pe teritoriul României și al Republicii Moldova, dar implica și persoane sau entități din Spania, Italia, Germania, Cehia, Țările de Jos și Marea Britanie. Membrii grupului au dezvoltat un mecanism sofisticat de fraudare a victimelor, în special prin atacuri de tip phishing, „man in the middle” și înșelăciuni pe site-uri populare de cumpărături.

Fondurile obținute fraudulos erau transferate inițial în conturi ale unor firme-paravan înființate în Spania, Italia și Germania. Ulterior, sumele ajungeau în România, prin intermediul unor „săgeți” – persoane recrutate special pentru a deschide conturi bancare și a preda cardurile, aplicațiile mobile de banking și accesul complet la aceste conturi organizatorilor.

În paralel, anchetatorii au descoperit că mulți dintre făptuitori foloseau documente false pentru a crea firme și conturi bancare, cu scopul de a ascunde originea ilicită a banilor.

Banii, convertiți în criptomonede

O mare parte din sumele obținute erau redirecționate către platforme de tranzacționare a criptomonedelor, în cadrul unei strategii complexe de spălare a banilor.

Până la acest moment, au fost identificate peste 30 de victime – atât persoane fizice, cât și societăți comerciale –, iar prejudiciul estimat depășește 2 milioane de euro.

Acțiune coordonată internațional prin EUROJUST

Operațiunea „CRYPTO WAVE” este instrumentată sub egida EUROJUST și beneficiază de sprijinul unei echipe comune de anchetă constituită în martie 2025 între autoritățile judiciare din România și Republica Moldova.

În paralel cu perchezițiile din România, autoritățile moldovene au efectuat 12 percheziții domiciliare în baza acestui acord internațional de cooperare.

Ancheta este în desfășurare, iar procurorii continuă audierile și verificările pentru documentarea completă a activității infracționale.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns