Dan Diaconescu, cunoscut realizator de emisiuni TV, și fost proprietar al OTV, este acuzat de relații sexuale cu minore. Casa acestuia din Capitală a fost percheziționată timp de șapte ore, iar Diaconescu a fost dus la Constanța, pentru audieri.
Potrivit Stirileprotv.ro, Dan Diaconescu a fost ridicat din vila lui din cartierul Primăverii din București după ce, până atunci, polițiștii Biroului de investigații criminale din Constanța i-au percheziționat șapte ore casa.
Este acuzat de act sexual cu un minor în formă continuată și folosirea prostituției infantile, la fel, în formă continuată.
Anchetatorii spun că faptele de care este acuzat Dan Diaconescu s-ar fi întâmplat în 2020 și în 2021. În acea perioadă, fostul om de televiziune ar fi plătit să întrețină relații intime, în București și în Constanța, cu o fată despre care știa că este minoră. La fel ar fi procedat și cu sora geamănă a acesteia, în vârstă de 15 ani și patru luni la acea vreme.
Anchetatorii spun că Dan Diaconescu ar fi încercat să găsească și o fată minoră căreia să îi cumpere virginitatea. Din vila fostului om de televiziune au fost ridicate de poliție telefoane și laptopuri.
Ancheta care îl vizează pe Dan Diaconescu este făcută de Parchetul de pe lângă judecătoria Constanța
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


