Banca Transilvania (BT), cea mai mare bancă din România, susținătoare activă a inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunităților locale, anunță cu entuziasm un nou parteneriat strategic cu Academia de Fotbal Viitorul Cluj.
Colaborarea marchează un pas important în susținerea sportului de performanță și a educației prin sport, BT alegând să investească în viitorul tinerilor talentați care visează să ajungă pe marile stadioane ale lumii.
Prin acest parteneriat, banca își reafirmă angajamentul față de valorile care definesc atât sportul, cât și cultura organizațională BT: perseverență, muncă în echipă, caracter și performanță.
Cele mai importante obiective ale noului parteneriat derive din dorința de promovare a valorilor comune care însuflețesc atât Banca Transilvania, cât și Academia de Fotbal Viitorul Cluj: performanță, educație, caracter și implicare.
Parteneriatul își propune sprijinirea formării tinerilor jucători pentru competiții de elită, și, într-un sens mai larg, crearea unui cadru propice dezvoltării sportive.
Academia Viitorul Cluj, pe scurt:
- Viitorul Cluj este clasată pe locul 3 în topul academiilor de fotbal din România, realizat după criteriile Federației Române de Fotbal.
- Academia se remarcă printr-o abordare integrată a formării sportivilor: pregătire tehnico-tactică, fizică, psihologică, educațională și socială.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

