Polițistul Răzvan Petruș, fost stripper, a salvat viața unui deținut din Penitenciarul Gherla, unde se află în arest preventiv, având două dosare penale pe numele lui. Culmea, polițistul are la activ mai multe fapte bune pentru care a fost lăudat de Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj.
Deținutul salvat de Petruș a vrut să se sinucidă. ”În jurul orei 6, când era pe punctul să se servească micul dejun, am auzit un coleg care a strigat că de sub ușa de la WC «iese sânge». M-am ridicat din pat și am fugit în baie. Când am deschis ușa la baie, am văzut picuri de sânge sub ușa de la toaletă. Când am deschis ușa, am văzut un coleg îmbrăcat căruia îi împroșca sângele din gât, sângele țâșnind și pe mine,” a transmis polițistu, aflat sub arest, printr-un intermediar, pentru Știri de Cluj.
Deținutul avea două plăgi mari tăiate de aproximativ 5 cm, în zona gâtului, de unde curgea abundent sânge.
,,L-am luat în brațe și l-am pus pe jos, într-o poziție laterală, cu plăgile în sus. Nu l-am lăsat pe spate pentru a nu se îneca în propriul sânge iar căile respiratorii să-i rămână libere. Acesta era plin de sânge peste tot. Am luat un tricou și i l-am ținut apăsat în zona gâtului pentru a-i opri hemoragia,” a mai povestit polițistul.
A rămas în această poziție până la sosirea polițiștilor și a asistenților medicali. ,,Victima a intrat în stare de șoc. La sosirea asistentului medical, am continuat să ofer sprijin prin ținerea pansamentului și a bandajelor în zona gâtului. Colegilor le era greață să intervină, totuși eu în continuare eram lângă victimă să ajut și să ofer prim ajutor.”
Petruș consideră că experiența sa în poliție și cursurile de prim ajutor l-au ajutat să îi ofere primul ajutor omului rănit și să îi salveze viața.
,,Colegii de cameră apreciază ce am făcut și au spus că nimeni nu ar fi intervenit de teamă.. De-asemenea, au spus că dacă nu eram eu să-i ofer prim ajutor, nimeni nu ar fi intervenit și și-ar fi pierdut viața. Sper ca ajutorul oferit, să-i fie de folos, să nu-și piardă viața pentru că doar Dumnezeu poate lua viața,” a completat polițistul.
Faptele bune pentru care a fost lăudat pe pagina IPJ Cluj
În ianuarie 2019, Petruș și un coleg împingeau de zor la o mașină.
În vara aceluiași ani, Petruș schimba roata mașinii unei șoferiți care rămăsese pe linia de tramvai.
În vara lui 2020, polițistul Petruș conducea o bătrânică spre casă.
Din păcate, în toamna lui 2022, același Petruș a fost arestat sub acuzația de viol asupra unei prietene, fiind condamnat în primă instanță la 6 ani de închisoare.
Acum se află în arest preventiv din iulie pentru că a condus o mașină cu numere expirate și sub influența unei substanțe psihoactive.