Olivia Steer pierde și apelul în procesul cu europarlamentarul Ramona Strugariu, care a scris că e ”o imbecilă și ”o ameninţare pentru sănătatea publică”

Curtea de Apel București a respins apelul realizatoarei TV Olivia Steer împotriva sentinței prin care i s-a respins acțiunea în răspundere delictuală contra europarlamentarului Ramona Strugariu, care i-a dat o replică acidă pe Facebook după ce Steer a postat că nu își face mamografie, nici test Papanicolau.

Instanța o desființează pe Steer în motivare: ”Mesajul său are o puternică tentă de invalidare şi desconsiderare la adresa eforturilor care se fac la nivel naţional şi internaţional pentru conştientizarea şi prevenţia cancerului mamar. (..)

Tribunalul consideră că nu se poate decupa din context cuvântul „imbecilă” folosit la adresa reclamantei”

Decizia Curții: ”Respinge apelul, ca nefondat. Obligă apelanta-reclamantă (MOISESCU (FOSTĂ STEER) OLIVIA VETURIA – n.red) la plata către intimata-pârâtă (STRUGARIU RAMONA VICTORIA – n.red) a sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel reprezentând onorariu de avocat, redus conform art. 451 alin. 2 NCPC. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicarea deciziei, care se va depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Pronunţată azi, 07.12.2022, prin punerea solutiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.”

Prima instanță hotărâse: ”Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată. Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 5.000 lei, cheltuieli de judecată – onorariu de avocat, cu aplic. art. 451, alin. 2 NCPC. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. ”

Redăm din motivarea sentinței Tribunalului București, menținută de Curte:

”În fapt, în data de 02.03.2020, pârâta a publicat pe pagina sa publică de facebook, o postare în care a susţinut următoarele:

„Eu nu cred în Olivia Steer. Eu cred în Organizaţia Mondială a Sănătăţii. România are mare nevoie de o lege a vaccinării obligatorii. Acesta este mesajul nostru. Vă rugăm să îl distribuiţi.

Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. Aşa spune Constituţia României. Vaccinarea este o chestiune de sănătate publică. Ţine de sănătatea fiecăruia dintre dumneavoastră.

România are mare nevoie de o lege a vaccinării obligatorii. Există state în Uniunea europeană unde inclusiv admiterea în învăţământ este condiţionată de dovada vaccinării: Belgia, , Ungaria, Cehia, Franţa, Germania, , Polonia, Letonia, Slovacia, Slovenia şi Malta.

Vaccinurile previn 3 milioane de decese anual, în lume, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

In România, datorită vaccinării, ultimul caz de poliomielita a fost înregistrat în 1992, la un copil care nu fusese niciodată vaccinat. Pe plan global, incidenţa poliomielitei a scăzut cu aproape 99% din 1988 potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În prezent, în doar trei ţări din lume, Pakistan, Afghanistan şi Nigeria, se mai înregistrează aceasta boală.

În schimb, România a ratat prima campanie de vaccinare anti-HPV pornită acum 12 ani. În ultimul deceniu, 17 mii de femei s-au stins din cauza unei boli ce poate fi prevenită prin imunizare. Cancerul de col uterin aproape nu mai există în statele civilizate.

Unele ţări, precum Australia şi Canada, aproape au eliminat boala. Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-a propus ca, până în 2030, şi Europa să facă acelaşi lucru pentru femeile sale.

Este complet iresponsabil ca oameni precum Olivia Steer sau diferiţi vraci să vină cu teorii paraştiinţifîce, care pun în pericol sănătatea publică a unei ţări. Eu nu cred în Olivia Steer. Eu cred în Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Copilul meu este vaccinat, iar asta îi protejează viaţa. Ca părinte, vă spun că vaccinarea înseamnă respect pentru viaţă şi sănătate publică. Acţionaţi responsabil şi vaccinaţi-vă.”

În data de 20.09.2021, pârâta a publicat pe pagina publică de facebook, o postare în care a susţinut următoarele:

„În fiecare an mor peste 2.000 de femei din România din cauza cancerului de col uterin, iar peste 80% din cancerele la sân sunt descoperite foarte târziu în stadii în care vindecarea nu mai e posibilă, ci doar o prelungire a supravieţuirii. Asta se întâmplă tocmai pentru că nu avem un ecosistem medical bazat pe prevenţie, pentru că nu avem suficientă educaţie pentru sănătate, pentru că mai avem atât de multe de făcut aici, iar vocea fiecărui potenţial multiplicator de mesaj din spaţiul public ar trebui să ajute la acest demers. 

Suntem pe locul întâi în Europa la mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin, iar pentru asta există vaccin.

A venit acea vreme specială a anului în care aş vrea să îi spun Oliviei Steer că eu o consider o ameninţare pentru sănătatea publică şi că mă voi gândi foarte serios ce căi există, dacă există, pentru a putea fi oprită. Şi că ce face ea este o ofensă, pur şi simplu, la adresa victimelor acestor boli cumplite, pentru care o lume întreagă caută soluţii. E acea perioadă specială a anului în care mai vreau să îi spun Oliviei că am trecut, la rândul meu, prin nişte spaime legate de un potenţial astfel de diagnostic. Iar singurul lucru care m-a ajutat a fost faptul că am fost la medic şi am făcut investigaţii complete, cu tot cu mamografie şi Papanicolau şi că sunt recunoscătoare pentru că există astfel de posibilităţi de investigare medicală şi pentru tot progresul ştiinţei. Fac astfel de investigaţii anual.

E, în sfârşit, acea perioadă specială a anului în care vreau să mărturisesc că, dacă până astăzi, am mai avut mici strângeri de inimă gândindu-mă să o cataloghez în vreun fel, cu fabulaţiile ei alternative cu tot, astăzi aş vrea să îi spun că o consider o imbecilă. Şi un pericol. Şi să le rog pe acele femei care ajung să îi citească pagina să meargă la medic, să îşi facă analize şi controale periodice, să fie responsabile şi să îşi ocrotească viaţa, în pofida sfaturilor Oliviei. Vă mulţumesc pentru că faceţi asta”.

Reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, invocând că prin afirmaţiile făcute: „eu nu cred în Olivia Steer”, „imbecilă”, „aş vrea să îi spun Oliviei Steer că eu o consider o ameninţare pentru sănătatea publică şi că mă voi gândi foarte serios ce căi există, dacă există, pentru a putea fi oprită”, „ce face ea este o ofensă, pur şi simplu, la adresa victimelor acestor boli cumplite”, „este complet iresponsabil ca oameni precum Olivia Steer (…) să vină cu teorii paraștiințifice, care pun în pericol sănătatea publică a unei ţări”, i-au fost afectate dreptul la imagine, dreptul la onoare, dreptul la reputaţie, dreptul la demnitate.

În drept, potrivit dispoz. art. 1349 alin. 1 și 2 C.civ – orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire, răspunzând de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. 

Pentru incidența răspunderii civile delictuale, este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor referitoare la săvârșirea unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, stabilirea unei legături de cauzalitate între faptă şi prejudiciu și imputabilitatea faptei ilicite persoanei cu discernământ valabil. 

Prima condiţie pentru angajarea răspunderii delictuale pentru fapta proprie, în condiţiile textelor legale menţionate, presupune comiterea unei fapte ilicite, care constă în acţiunea ori inacţiunea prin care, încălcându-se normele de drept obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau interesului legitim ce aparţine unei persoane. 

Art. 70 alin. 1 și 2 C.civ. prevede faptul că orice persoană are dreptul la liberă exprimare, exercitarea acestui drept neputând fi restrânsă decât în cazurile și limitele prevăzute la art. 75.

Pe de altă parte, în raport de art. 72 alin. 1 și 2 NCC, orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Potrivit art. 75 alin. 1 C.civ., nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. În continuare alin. 2 al aceluiași articol stipulează faptul că exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune.

Totodată, art. 30 din Constituţia României prevede următoarele: (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. (8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţa publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege. 

Pentru determinarea caracterului licit sau ilicit al acţiunii de publicare a postărilor prezentate anterior, trebuie interpretate dispoziţiile legale incidente şi prin prisma analizei jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului aplicabilă în speţa de faţă.

Din interpretarea dispoziţiilor constituţionale prezentate, tribunalul constată că opţiunea legiuitorului constituant de a stabili limite foarte largi de manifestare a libertăţii de exprimare, prin instituirea inviolabilităţii sale, cu rezerva totuşi că prin aceasta nu se poate aduce atingere, printre altele, demnităţii și onoarei persoanelor, este o confirmare a drepturilor fundamentale consfinţite de art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, o aşezare a acestor principii în legea fundamentală, consacrându-se, astfel, garanţiile exercitării acestora pe mai multe planuri. 

Angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei şi obligarea sa la plata unor despăgubiri civile nu sunt, prin ele însele, incompatibile cu art. 10 din Convenţie, însă constituie o ingerinţă în dreptul său la liberă exprimare şi, pentru a fi conformă prevederilor Convenţiei, trebuie să îndeplinească cele trei condiţii cumulative enumerate în paragraful 2 al art. 10, respectiv să fie prevăzută de lege, să urmărească unul dintre scopurile legitime prevăzute în textul Convenţiei şi să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop.

Dacă în ceea ce priveşte primele două condiţii, este evident că sunt îndeplinite în cauză, măsura obligării pârâtei la plata unor despăgubiri şi la executarea altor obligaţii de natură a repara prejudiciul produs reclamantei fiind prevăzută de art. 1349 C.civ. şi urmărind protecţia reputaţiei şi demnităţii şi onoarei reclamantei, nu aceeaşi este situaţia şi cu privire la condiţia ca măsura să fie necesară într-o societate democratică, care este cea mai importantă cerinţă pe care statul trebuie să o îndeplinească în momentul în care restrânge libertatea de exprimare a indivizilor.

Curtea de la Strasbourg a stabilit o serie de principii legate de interpretarea acestei noţiuni, deoarece aceasta este cel mai adesea determinantă pentru stabilirea unei concluzii de încălcare sau nu a Convenţiei.

Sintagma ,,necesară într-o societate democratică” a fost explicată de Curte pentru prima oară în cauza Handyside c. Marii Britanii, în sensul că «deşi adjectivul ,,necesar” nu este sinonim cu ,,indispensabil”, nu are nici flexibilitatea unor expresii ca ,,admisibil”, ,,normal”, ,,util”, ,,rezonabil” sau ,,oportun”», ci implică faptul că ingerinţa în cauză trebuie să corespundă unei nevoi sociale imperioase, motivele invocate de autorităţile naţionale pentru a o justifica trebuie să fie pertinente şi suficiente, iar măsura trebuie să fie proporţională cu scopul legitim urmărit (cauzele Bergens Tidende şi alţii c. Norvegiei, Barthold c. Germaniei, Chauvy şi alţii c. Franţei, #### c. Turciei). Curtea recunoaşte autorităţilor o marjă de apreciere în acest domeniu, însă această marjă are o întindere variabilă, în funcţie de conţinutul mesajului transmis de titularul dreptului, de valoarea legitimă pe care statul o invocă pentru a justifica necesitatea unei ingerinţe, de calitatea specifică pe care o are autorul discursului, de funcţia îndeplinită de persoana lezată, precum şi de mijlocul prin care a fost difuzat mesajul şi impactul acestuia.

Curtea a fundamentat necesitatea protejării libertăţii de exprimare în primul rând pe valoarea pe care aceasta o reprezintă ca mijloc pentru a asigura buna funcţionare a unei societăţi democratice şi de aici decurge poziţia privilegiată acordată liberei discutări a chestiunilor de interes general, atunci când aceasta intră în conflict cu alte valori pe care statul le poate în mod legitim apăra.

În cauza Thorgeirson c. Islandei, Curtea a precizat pentru prima oară faptul că articolul 10 apără nu numai afirmaţiile incluse în cadrul unei dezbateri politice propriu-zise, ci şi discutarea oricăror subiecte care interesează opinia publică în general sau un segment al acesteia.

În aceeaşi cauză, Curtea a precizat faptul că nu este important ca autorul afirmaţiilor să fie ziarist profesionist, aceeaşi protecţie fiind acordată şi altor persoane care îşi exprimă opinia prin intermediul mass-media. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte persoana lezată, limitele criticii admisibile sunt mai largi nu doar în privinţa oamenilor politici şi a funcţionarilor publici, ci, şi persoanele particulare se expun unui control minuţios atunci când intră în arena dezbaterii publice şi trebuie să facă dovada unui mai mare grad de toleranţă cu privire la criticile formulate cu privire la obiectivele lor şi mijloacele utilizate în cursul acestor dezbateri (cauza Jerusalem c. Austriei).

De asemenea, în jurisprudenţa Curţii s-a stabilit o importantă distincţie între afirmarea unor fapte sau a unor judecăţi de valoare, în cazul celor din urmă protecţia oferită de Convenţie fiind mult mai extinsă decât în cazul faptelor şi s-a statuat că, «sub rezerva paragrafului  2 al art. 10, libertatea de exprimare priveşte nu numai ,,informaţiile” sau ,,ideile” primite favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, ci şi pe cele care ofensează, şochează sau neliniştesc; acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis, în absenţa cărora nu există ,,societate democratică”» (cauzele Handyside c. Regatului Unit, Lingens c. Austriei).

Aplicând aceste principii în cauza de faţă, tribunalul apreciază că opiniile exprimate în articolele menţionate se încadrează în mod evident într-o dezbatere publică ce priveşte o chestiune de interes general, şi anume, politicile de sănătate publică.

Totodată, Tribunalul are în vedere, în ceea ce priveste limitele criticii admisibile, că ele sunt mai largi cu privire la o persoană care acţionează în spaţiul public, în comparaţie cu cele referitoare la un simplu cetăţean. Ea are, desigur, dreptul la protejarea reputaţiei şi imaginii sale, dar imperativele acestei protecţii trebuie să fie puse în balanţă cu interesele liberei discutări a chestiunilor de interes public, excepţiile la libertatea de exprimare impunând o interpretare restrictivă. 

Libertatea de opinie și de exprimare este adesea văzută ca o piatră de temelie a democrației. Acest lucru este valabil, în special, în privința dezbaterilor politice libere și a libertății de exprimare politică, Curtea acordându-le „o importanță deosebită”. În acest context, Curtea a subliniat că, în temeiul art. 10, pct. 2 din Convenție, restrângerile aplicate exprimării politice sunt limitate, explicând că a permite aplicarea unor restrângeri ample discursului politic în cazuri individuale ar afecta, fără îndoială, respectarea libertății de exprimare în general, în statul în cauză. Însă, această teză nu înseamnă că libertatea de exprimare politică este de natură absolută. Aceasta poate fi supusă anumitor „restrângeri” sau „sancțiuni”.

În această privință, trebuie remarcat faptul că, în conformitate cu jurisprudența Curții, este necesar să se stabilească dacă o exprimare sau un discurs are o natură „politică” în ceea ce privește atât conținutul, cât și termenii folosiți. Astfel, unele exprimări care reflectă opinii controversate referitoare la societatea modernă în general și care se află în centrul diverselor dezbateri politice ar putea fi considerate „politice”.

Curtea a acceptat faptul că diferite forme și modalități de „exprimare” a opiniilor și pozițiilor politice ar putea intra sub incidența art. 10 din Convenție, protecția prevăzută la art. 10 extinzându-se nu doar asupra conținutului ideilor și informațiilor exprimate, ci și asupra formei în care acestea sunt comunicate.

Curtea a solicitat „necesități imperative” pentru a justifica o ingerință în acea libertate de exprimare, întrucât, astfel cum a subliniat Curtea, „excepțiile de la libertatea de exprimare trebuie interpretate în sens restrâns”. În plus, Curtea a făcut adesea trimitere la jurisprudența generală privind nivelul sporit de protecție al exprimării politice în temeiul art. 10 din Convenție. În fiecare cauză, atunci când a stabilit dacă au fost respectate drepturile prevăzute la art. 10, Curtea a luat în considerare cauza în ansamblu, inclusiv însăși natura discursului în cauză și contextul general în care a fost formulat și/sau difuzat. 

Prin urmare, astfel cum arată şi Curtea în numeroase hotărâri (de ex., Vereinigung demokratischer Soldaten Österreichs și Gubi c. Austriei, #### c. Turciei), în astfel de situaţii, pentru caracterizarea unui discurs ca fiind „politic”, trebuie urmărită importanţa acordată naturii discursului în cauză și contextului general în care acesta a fost formulat și/sau difuzat.

Stabilirea măsurii în care afirmațiile în cauză pot să contribuie la o dezbatere de interes general este primul criteriu de analiză a proporționalității ingerinței în libertatea de exprimare, indiferent de scopul legitim urmărit și independent de metoda de raționament aplicată de Curte. În general, contribuția discursului la o dezbatere de interes public va avea ca efect reducerea marjei naționale de apreciere.

Tribunalul constată că, în calitate de reprezentant al Statului Român, ca europarlamentar, pârâta este în poziţia de a urmări constant promovarea politicilor publice, inclusiv în domeniul sănătăţii – cum este cel al prevenţiei şi detecţiei incipiente a diferitelor boli grave (poliomielita, de ex.) sau tipuri de cancer, discursul său fiind, în mod cert, unul politic.

În exercitarea acestei atribuţii, pârâta s-a opus public poziţiilor exprimate de reclamantă anterior referitoare la necesitatea efectuării fie a vaccinurilor, fie a investigaţiilor necesare în domeniul menţionat.

Tribunalul observă în acest sens că pârâta a formulat postările incriminate în cererea de chemare în judecată, ca probleme de interes general şi ca reacţie la poziţiile publice ale reclamantei în legătură cu aceleaşi subiecte, cea din data de 20.09.2021 fiind urmarea directă a unei postări enunţate de însăşi reclamanta cu următorul conţinut: „a venit din nou acea perioadă specială a anului când iar nu îmi fac mamografie, nici test Papanicolau, nici nu port fundiţe roz. #de 14 ani #nici mie nu mi-e frică”.

Din conţinutul general al ambelor mesaje, se observă că accentul este pus în special pe îndemnul adresat public către vaccinare şi către efectuarea de investigaţii medicale pentru prevenţie, includerea reclamantei fiind realizată pentru combaterea acesteia în mod public.

Temele abordate de către pârâtă sunt extraordinar de sensibile şi de interes general, astfel că expunerea lor în cadrul unor luări de poziţie pe pagina de facebook este în acord cu necesitatea de dezbatere publică a subiectelor.

Vaccinarea şi investigaţiile în vederea prevenţiei cancerului mamar sunt politici de sănătate publică, nu doar naţionale, fiind adoptate la nivelul întregii Uniuni Europene planuri sistematice de combatere a cancerului, care acoperă prevenirea, diagnosticarea timpurie, tratamentul și monitorizarea.

Curtea a considerat că „limitele criticilor admisibile” sunt mult mai extinse în cazul persoanelor cu statut public decât în cazul simplelor persoane de drept privat. În cauza Kuliś împotriva Poloniei, aceasta a afirmat că limitele criticii admisibile sunt mai largi în raport cu o personalitate cunoscută care se expune în mod inevitabil și conștient unui control atent din partea publicului și care, prin urmare, trebuie să dea dovadă de o mai mare toleranță față de critică.

Tribunalul constată că reclamanta nu este o simplă persoană fizică, întrucât exprimările sale constante de opoziţie contra măsurilor de sănătate publică au determinat de multe ori reacţii contrare, din partea mai multor personalităţi în domeniul sănătăţii, care s-au pronunţat cu privire la gravitatea şi impactul afirmaţiilor acesteia (de ex. Răzvan Cherecheș, profesor de politici publice de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, care a susţinut că reclamanta „va fi responsabilă de moartea femeilor care o vor urma”, dr. ######## ####, medic primar obstetrică ginecologie, care a afirmat că reclamanta este „persoană neavizată. Ele (femeile, n.n.) trebuie să se informeze din surse credibile, să conștientizeze importanța controalelor periodice, atât de necesare pentru diagnosticarea precoce a bolii. Screeningul este vital, vaccinarea anti -HPV la fel. Odată identificate leziuni premaligne în stadii incipiente, precoce, șansele de vindecare sunt maxime”).

În privinţa mesajului postat iniţial de reclamantă pe pagina sa de facebook, care a determinat postarea pârâtei din data de 20.09.2021, tribunalul constată că reclamanta a postat mesajul său în perioada din an în care, la nivel naţional şi internaţional se depun eforturi pentru conştientizarea cancerului la sân.

Astfel, pe pagina oficială a Ministerului Sănătăţii, apare următoarea informare:

„În fiecare an, la 1 octombrie, este marcată Ziua luptei împotriva cancerului de sân cu scopul de a creşte gradul de conştientizare cu privire la cancerul de sân şi de a sublinia importanţa informării asupra acestei maladii, dar și a faptului că această boală poate fi învinsă cu ajutorul programelor preventive.

Prevenția în Sănătate este foarte importantă, dar în oncologie poate face diferența. Cancerul de sân se poate trata cu succes în multe cazuri dacă se descoperă boala la timp.

Cancerul de sân este cel mai frecvent cancer la femei din întreaga lume. Ministerul Sănătății consideră că este nevoie de educare, informare şi prevenţie continuă și consecventă în domeniul oncologic. Au fost făcuți pași importanți, dar trebuie să se conștientizeze necesitatea unui efort comun, a unui parteneriat comun pentru identificarea de soluţii şi direcţii prioritare în vederea iniţierii si îmbunătăţirii programelor naţionale de depistare și tratament oncologic. (…)”

Este astfel, evident, că la nivel naţional şi internaţional, politica în domeniul sănătăţii vizează în concret partea de prevenţie, ce poate determina reducerea mortalităţii din cauza cancerului la sân. 

Acesta este contextul în care reclamanta a expus poziţia sa la modul următor: „a venit din nou acea perioadă specială a anului când iar nu îmi fac mamografie, nici test Papanicolau, nici nu port fundiţe roz. #de 14 ani #nici mie nu mi-e frică”. 

Tribunalul constată că aceasta nu a fost o exprimare profesionistă la adresa unui subiect atât de sensibil, ci mesajul său are o puternică tentă de invalidare şi desconsiderare la adresa eforturilor care se fac la nivel naţional şi internaţional pentru conştientizarea şi prevenţia cancerului mamar. În ceea ce priveşte „fundiţa roz”, aceasta are o strânsă legătură cu conștientizarea cancerului mamar, fiind percepută ca simbol al luptei femeilor împotriva acestui tip de cancer, pentru a face problema cancerului la sân cât mai vizibilă.

Din exprimarea reclamantei rezultă cu claritate dorinţa acesteia de a contesta măsurile dispuse în sensul arătat mai sus, poziţia sa exprimată exact în perioada promovării campaniei de prevenţie a cancerului la sân neputând fi percepută ca inofensivă. Practic, reflectă o desconsiderare a politicilor publice în domeniu, mai ales prin ironizarea conţinută de mesajul ei, de dispreţ faţă de acele investigaţii recomandate în mod expres şi în plan internaţional, încercând să inducă un sentiment de neîncredere al publicului în măsurile recomandate de specialiştii în sănătate.

Pârâta, în calitate de promotor al politicilor de sănătate publică ale Statului Român, a contestat mesajul reclamantei prin postarea invocată de aceasta ca ofensatoare şi denigratoare.

Pentru a face deosebirea între o imputare de fapt și o judecată de valoare, este necesar să se țină seama de circumstanțele cauzei și de tonul general al afirmațiilor (Brasilier împotriva Franței, pct. 37; Balaskas împotriva Greciei, pct. 58), fiind de la sine înțeles că afirmațiile despre chestiuni de interes public pot să constituie, ca atare, judecăți de valoare mai degrabă decât declarații de fapt

Problema cerinței efective a unei baze faptice (suficiente) trebuie să fie examinată în lumina celorlalți parametri relevanți pentru proporționalitatea ingerinței în libertatea de exprimare. S-a apreciat de către instanța de contencios european că deosebirea dintre declarațiile de fapt și judecățile de valoare este mai puțin importantă atunci când declarațiile sunt făcute în timpul unei dezbateri politice aprinse la nivel local, în cadrul căreia reprezentanții aleși și jurnaliștii ar trebui să beneficieze de o mare libertate de critică a administrației locale, chiar și în absența unei baze faptice clare.

Tribunalul consideră că nu se poate decupa din context cuvântul „imbecilă” folosit la adresa reclamantei, contextul fiind cel redat anterior. Tribunalul mai observă că mesajul pârâtei este, în principal, de sprijin al femeilor în sensul efectuării de investigaţii şi depistării precoce a cancerului la sân, cu privire la care reclamanta induce ideea că sunt inutile, întrucât aceasta, de 14 ani nu şi le face şi nu este în pericol. 

Referitor la sintagma „mă voi gândi foarte serios ce căi există, dacă există, pentru a putea fi oprită”, tribunalul apreciază că se încadrează în contextul menţionat, fiind recunoscută de către instanța europeană, ca intrând tot sub protecţia art. 10 din Convenţie şi acele exprimări cu un anumit grad de exagerare sau provocare, folosite pentru aducerea mesajului mai puternic în atenţia publică.

Tribunalul consideră că stilul de exprimare al pârâtei a fost motivat de postarea reclamantei la care reacționase, de gravitatea temei abordate (cancerul fiind a doua cauză de mortalitate la nivelul Uniunii Europene) și că, având în vedere contextul, nu a depășit limitele libertății de exprimare.

Ambele părţi sunt persoane publice, cu audienţă către un număr considerabil de persoane, care poartă responsabilitatea propriilor declaraţii. Poziţiile publice ale ambelor părţi sunt preluate în mass media, comentate şi examinate de publicul larg, aspecte care aparţin notorietăţii la fel de mult ca protecţia libertăţii de exprimare invocate.

Tribunalul reţine că reclamanta (Steer – n.red) a negat frecvent şi a pus sub semnul întrebării în mod repetat toate demersurile efectuate de autorităţi în materia politicii de sănătate publică, fiind cunoscută în mediul on line ca o adversară constantă a acestora, inclusiv pe perioada pandemiei.

Tribunalul constată că reclamanta nu a îndemnat la poziţii de echilibru în abordările autorităţilor statului vizavi fie de gravitatea anumitor boli (poliomielita, rujeola), fie de mortalitatea crescută din cauza diferitelor tipuri de cancer sau Covid 19, ci în mod invariabil a susţinut nelegalitatea şi lipsa de oportunitate a tuturor măsurilor adoptate în sensul reducerii incidenţei acestora, exprimându-se vehement şi controversat (de ex., afirmaţia pentru care a fost amendată de Consiliul pentru Combaterea Discriminării).

Pârâta (Strugariu – n.red) a transmis în ambele postări mesaje din al căror conţinut general se desprinde ideea de sprijin al persoanelor care trec prin astfel de boli, care îndeamnă la prevenţie, expunând exemple din viaţa personală, şi a combătut afirmaţiile reclamantei de-a lungul timpului.

Tribunalul constată că notorietatea controversată a reclamantei nu a fost promovată de pârâtă, postările acesteia înscriindu-se în rândul poziţiilor adoptate constant la nivel public, reclamanta fiind contestată de o lungă perioadă de timp atât online, cât şi offline.

Tribunalul mai observă că alegaţia reclamantei în sensul că pârâta a obţinut foloase directe, că interesul personalal acesteia a fost creşterea popularităţii sale pe seama reclamantei, nu a fost probată, nefiind administrată nicio probă în acest sens.

Tribunalul constată că nici afirmaţia reclamantei în sensul că notorietatea soţului său a devenit un vehicul pentru pârâtă în propagarea instigării la ură, nu este susţinută de materialul probator administrat în cauză. În postările pârâtei nu există nicio referire la soţul sau familia reclamantei, nefiind dovedită nicio legătură cu acesta/aceasta.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul va respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată.”

Comments

comentarii