fbpx

O mare companie de transport și logistică, obligată la daune morale către un fost angajat ca urmare a unui accident de muncă

Un fost muncitor al International Alexander, una dintre cele mai mari companii de transport şi logistică din România, a obținut în isntanță daune morale de 5.000 euro împotriva companiei.

În motivare acțiunii, reclamantul I.N. a aratat că a fost angajat al societății International Alexander în calitate de muncitor necalificat, locul său de muncă fiind la depozitul de pe …> În data de 01.11.2017 reclamantul se afla la locul de muncă, iar în jurul orei 10:00, în timp ce căuta un coleg să îl ajute să ridice niște paleți, numitul T.A.D a trecut cu un stivuitor peste picioarele reclamantului. De față la cele întâmplate au fost martorii E_., D și F_. Imediat după incident, reclamantul a intrat în stare de șoc din cauza durerii puternice, stivuitorul presându-i labele ambelor picioare, astfel că s-a prăbușit efectiv la pământ, pierzându-și pe loc echilibrul și parțial cunoștința. Colegul său de serviciu F_ l-a dus de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde a declarat că i-a căzut un dulap peste picioare. La acel moment reclamantul era în imposibilitate să anunțe persoana responsabilă pentru protecția muncii, astfel că nu a fost anunțat accidentul de muncă. Din biletul de ieșire din spital se poate observa că reclamantul a avut o fractură fără deplasare de os navicular la piciorul stâng și durere acută la piciorul drept.

”Reclamantul a suferit și o intervenție chirurgicală, în data de 08.11.2017, conform foii de observație clinică generală nr. _____ (filele 10-11), recomandându-i-se, prin biletul de ieșire din spital, toaletă și pansament la două zile la nivelul piciorului stâng și mers asistat cu sprijin parțial pe membrul inferior.”

Tribunalul Arad a admis în parte cererea de chemare în judecată a muncitorului şi a obligat firma arădeană să îi achite fostului angajat suma de 5.000 de euro daune morale şi diferenţa dintre indemnizaţia primită pentru incapacitate temporară de muncă pentru boală obişnuită şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în urma unui accident de muncă.

Judecătorul a arătat că firma avea obligaţia să declare accidentul de muncă în care a fost implicat muncitorul său, lucru care nu s-a întâmplat. „Angajatorul pârât avea obligaţia de a demara cercetarea evenimentului, care are ca scop, potrivit art. 114 din HG nr. 1425/2006, stabilirea împrejurărilor şi a cauzelor care au condus la producerea acestuia, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor şi a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi, respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului. Această obligaţie nu a fost îndeplinită, accidentul produs nu a fost cercetat de angajator şi nici încadrat ca accident de muncă”, a arătat instanţa în sentinţa.

În privinţa daunelor morale de 5.000 de euro acordate muncitorului, Tribunalul Arad a arătat că „leziunile suferite de reclamant au fost de natură a-i crea o stare de disconfort şi suferinţă”. „Traumele psihice ale reclamantului s-au intensificat şi din cauza faptului că, odată cu leziunile suferite, i s-a modificat statutul profesional şi condiţiile obişnuite de viaţă, dar i-au fost diminuate şi posibilităţile de afirmare şi manifestare în societate (a găti, a face curat, a se spăla, a se deplasa la toaletă)”, se mai arată în sentinţa Tribunalului Arad, citată de Adevărul.ro

Sentința nu a fost atacată și a rămas definitivă prin neapelare.

International Alexander a avut în 2020 aproape o mie de angajaţi, o cifră de afaceri de afaceri de peste 432 de milioane de lei şi un profit de peste 42 de milioane de lei,

Comments

comentarii

Cinci persoane au murit într-un accident produs de un microbuz românesc pe autostrada M1 din Ungaria.... Citește mai mult
Pompierii din cadrului Aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj sunt adevărați eroi, după ce în ultima săptămână au evitat un adevărat dezastru.... Citește mai mult
CFR Cluj se confruntă cu probleme financiare și încearcă să amâne plata salariilor pentru ultimele două luni.... Citește mai mult
Ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, a declarat că pentru cei care lucrează în instituțiile publice, certificatul verde ar trebui să fie obligatoriu pentru a avea acces în clădire.... Citește mai mult

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

error: Alert: Conținut protejat !!