O judecătoare de la Înalta Curte desființează clasarea din dosarul medical Colectiv

Judecătoarea Luminița Criștiu-Ninu de la Înalta Curte de Casație și Justiție a admis plângerile formulate de mai mulți supraviețuitori ai incendiului din clubul Colectiv și a respins soluția de clasare a dosarului medical Colectiv, criticând dur modul în care procurorii au instrumentat cauza. Dosarul viza infectările nosocomiale suferite de victimele tratate în spitale și întârzierile privind transferul acestora în străinătate.

În motivarea hotărârii, obținută de Snoop, judecătoarea de cameră preliminară arată că rechizitoriul procurorilor este superficial, trunchiat și lipsit de o analiză elementară asupra aspectelor medicale care au urmat incendiului. Instanța notează, cu un ton ferm, că procurorii „nici măcar nu au analizat infecțiile nosocomiale din spitale”, cu toate că acestea au fost semnalate în mod constant în plângerile depuse de victime și au fost confirmate de expertizele medico-legale.

Potrivit judecătoarei, anchetatorii nu au stabilit în mod concret care au fost infecțiile contractate în spitale, ce tip de bacterii au fost implicate, care a fost sursa acestora și în ce măsură au influențat agravarea stării de sănătate a pacienților sau chiar decesul unora dintre ei. Mai mult, instanța arată că procurorii nu au investigat dacă spitalele au respectat normele de igienă și control al infecțiilor și nici nu au verificat existența autorizațiilor sanitare sau a planurilor de prevenire a infecțiilor nosocomiale.

Un alt element criticat de magistrată este lipsa analizării conduitei Direcției de Sănătate Publică București, instituție cu atribuții în supravegherea epidemiologică și autorizarea spitalelor. Judecătoarea subliniază că ancheta nu a avut în vedere rolul autorităților sanitare în tolerarea, eventual, a unor practici care au pus în pericol viața pacienților tratați în spitalele românești după tragedie.

Instanța atrage atenția și asupra faptului că, în cazul unora dintre victime, ca de exemplu Marvin Nicodemus, au existat documente medicale și expertize INML care indicau prezența unor germeni multirezistenți dobândiți în timpul spitalizării. Cu toate acestea, procurorii nu au considerat necesară cercetarea acestor aspecte și au dispus clasarea cauzei, fără o anchetă reală.

„Rechizitoriul este construit superficial și fără o analiză riguroasă a elementelor de fapt esențiale. Lipsesc probele directe și corelările medicale necesare pentru a susține o soluție temeinică”, se arată în încheierea de cameră preliminară.

Judecătoarea Criștiu-Ninu mai precizează că în acest stadiu procesual nu se pronunță asupra vinovăției unei persoane, ci doar asupra legalității și temeiniciei soluției de clasare. Cu toate acestea, atrage atenția că ancheta a fost derulată într-un mod „incomplet și formal”.

Decizia este definitivă și obligă Parchetul General să reia urmărirea penală și să investigheze, cu respectarea standardelor legale, acuzațiile formulate de victimele Colectiv.

Cazul medical Colectiv este disjunsă din dosarul principal al incendiului din clubul Colectiv și vizează responsabilitatea sistemului medical în tratamentul post-eveniment. În ciuda importanței sale, dosarul a fost tergiversat și tratat superficial, după cum reiese din analiza judecătoarei de la Înalta Curte.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns