Atmosfera în Facultatea de Drept a Universității București este atât de încordată încât și conferențiarul, care ne-a scris după mai mulți studenți, ne-a rugat să nu-i divulgăm identitatea. Am întrebat de ce și ne-a răspuns: ”m-ar ajuta mult, pentru a nu fi persecutat eu și colegii de departament.” Așadar, îi respectăm dorința și publicăm mai jos scrisoarea trimisă a doua zi după Adunarea Generală, ”unde ni s-a prezentat și conținutul ședinței de consiliu în care s-a discutat exmatricularea studenților, cu tot cu joviala și superficiala audiere a celor din urmă.”, după cum ne-a spus dascălul pe lângă scrisoare.
”Distinsă audiență,
Ieri, 2 martie a.c., de la ora. 13.00, a avut loc adunarea generală a cadrelor didactice universitare a Facultății de Drept, întâlnire la care am participat cu speranță de edificare a tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă în comunitatea noastră academică.
Adunarea Generală de ieri a fost o veritabilă manifestare de Auctoritas Principis, unde quod principi placuit a devenit forță călăuzitoare pentru întreaga filosofie a noului management. În final, printre invectivele atent trimise corpului profesoral, printre criticile părintești la adresa unor colegi, Adunarea Generală nu a fost ținută decât să-i recunoască domnului decan titlul de Augustus, pro merito meo pentru marile realizări din ultima perioadă, acest Început al Sfârșitului... Orice altă opțiune era moartă din fașe.
Acea Adunare Generală a fost chemată să fie de acord. Cu ce? Cu tot ceea ce a decis, decide și va decide Augustus. El are și va avea ius vitae necisque asupra orelor de curs, cine le predă, cum le predă și mai ales cât le (mai) predă. Privatorum jus se va impune prin excelență ca fiind vaeritae jus și singurul recunoscut în Templu. Odă catedrei de drept privat, odă privaților!
Am mai fost informați că trebuie să susținem necondiționat campania de comunicare publică a Templului și a Academiei în lupta de clasă cu inamicii studenți și colegii profesori disidenți. Mărturisesc că această chemare la luptă am crezut că va fi urmată de înființarea unui Reichsministerium für Volksaufklärung und Propaganda (Ministerul Propagandei), însă nu știm care dintre noi va fi Joseph G. Până vom afla, vom trece și de Marea Depresie, să sperăm…
Parafrazându-l pe personajul principal al romanului ”Procesul”, Josef. K, sinteza modului în care a avut loc procesul celor 45 de nefericiți este următoarea: ”Ca un câine!” Așa au fost tratați studenții acuzați de furt academic, supuși cercetării și condamnării Agorei, lipsiți de orice drept la demnitate și viitor, miei de sacrificiu pentru acoperirea unui stil de a conduce demn de cele mai barbare regimuri politice care au dăinuit în lunga și sângeroasa istorie a omenirii.
Pentru un Templu al Dreptului și al cunoașterii artei binelui și a echității, m-aș fi așteptat de la distinșii mei colegi să cunoască câteva principii fundamentale de drept:
1. Nullum crimen, nulla poena sine praevia lege – Regulamentul de activitate profesională a studenților Facultății de Drept, aplicabil celor 45 de oi rătăcite, este cel din 2019. Acest regulament nu prevede sancțiunea exmatriculării pentru examenele scrise.
2. Prezumția de nevinovăție – orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea definitivă a sancțiunii. Nu se impunea oprobiul studenților în presă, televiziune, rețele sociale, oprobiu care a pătat inclusiv imaginea Facultății de Drept.
3. Principiul competenței funcționale – pentru a putea fi exmatriculat pentru fraudă, conform articolului 31, alineatul 3 din Regulament, doar cadrul didactic examinator poate sesiza frauda și o poate sesiza numai în timpul examenului. Augustus și-a atribuit rolul de cadru didactic examinator și a sesizat frauda cu mult după ce ea a fost săvârșită.
4. Principiul administrării loiale a probelor – singura probă obținută de Augustus a fost conversația unor studenți captată de alți studenți de pe un grup privat al unei rețele sociale și de comunicare privată (whatsapp). Înțeleg că acei studenți care au captat conversațiile nu făceau parte de drept din acel grup, deci au intrat doar cu acest scop de captare. Acest mod de administrare a probelor îmi aduce aminte de romanul lui George Orwell (1984), Augustusul nostru transformându-se într-un veritabil Frate cel Mare iar în cadrul umilei noastre academia operând o eficientă Poliție a Gândirii.
5. Principiul dreptului la apărare – nefericiții proli au avut drept doar 2 minute să-și susțină punctul de vedere. Tragic destin, tristă amintire a ceea ce cândva era libertatea….
6. Principiul umanității dreptului – De ce să îl condamni pe un om la cea mai grea sancțiune când îl poți reintegra în comunitate? Din moment ce art. 319 din Legea educației permite acordarea unui avertisment scris, de ce să exmatriculezi niște suflete rătăcite de anul I, aflate la prima abatere, distrugndu-le tot viitorul? Dar, poate, Augustus, în luminata Sa înelepciune, l-ar închide și pe cel ce a furat o pâine de foame. Pentru că, dreptatea sa este dreaptă și adevărată!
De ce este Verfahrensrecht (legea formală) important? Pentru că doar ea face diferența dintre adevăr și neadevăr, dintre echitate și neechitate, dintre consecvență și inconsecvență. Dar, în universul Orwellian al Templului de pe Kogălniceanu, Războiul este pace, Libertatea este sclavie iar Ignoranța este putere.
Cine nu crede în dreptul procedural, în garanțiile pe care acesta îl oferă fiecăruia dintre noi, să nu caute niciodată adevărul în lumină, pentru că nu îl vor putea vedea de întuneric.
Simetria incipitului cu finalul ne spune că trebuie să finalizăm exact cum am început. Acum, Augustus și-a legitimat puterea prin execuția publică a colegilor profesori, a colegilor studenți și, cu bune premise spre viitor, a oricărui i se opune puterii sale. Întâlnirea de ieri a fost doar o simplă informare a faptului că ”L’état, C’est Moi” și că ”Liderul protejează legea”.
Ieri, s-a încheiat definitiv ideea că, în Templul Dreptului, a mai rămas altceva decât rule by law!
După o astfel de ”Cucerire a Constantinopolului” care animat viața Templului nostru în ultimul an, numai o Cruciadă a echilibrului și păcii mai poate readuce ordinea de mult timp pierdută. În aceste ultime cuvinte, îl îndemn umil pe Augustus să transforme imperiul decadent din nou în republică. Nu ne-ar vătăma nici o retragere Aureliană, fără pagube, a imaginii sale ilustre de pe tronul împletit cu săbii.”
Un simplu dascăl al acestei facultăți!
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


