Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au dat o adevărată lecție de drept în motivările avizelor negative pentru proiectele de OUG privind modificarea Codului penal și de procedură penală și privind grațierea.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerinţele art.115 alin.(4) din Constituţia României, republicată.

”Astfel, potrivit dispozițiilor menționate, „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.” Or, îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie nu poate fi susţinută pe baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732/2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) şi (3) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial Nr. 69 din 27 ianuarie 2015 sau a Deciziei nr. 603/2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 alin. (1) şi art. 308 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial Nr. 845 din 13 noiembrie 2015. Pe de altă parte, unele dintre textele propuse (cum sunt cele referitoare la modificarea art. 336 Cod penal şi, respectiv, la introducerea art. 3361 Cod penal) se regăsesc în forma adoptată de Senat a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, care se află în prezent pe rolul Camerei Deputaților (PL-x nr. 409/2015), ca urmare a formulării unor propuneri de amendamente, în acest sens, de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin urmare, în contextul în care cel puţin unele dintre aceste propuneri se regăsesc într-un proiect de lege deja adoptat de Senat şi care se află, în prezent, pe rolul Camerei Deputaţilor (care este cameră decizională), textele prin care s-ar pune în acord prevederile Codurilor cu deciziile Curţii Constituţionale ar putea fi aprobate de Parlament într-un termen destul de scurt.” (….)

Pe de altă parte, deşi s-a motivat în sensul că se urmăreşte scopul armonizării dispoziţiilor Codului penal şi Codului de procedură penală cu decizii ale Curţii Constituţionale, multe dintre modificările propuse prin proiectul de act normativ analizat depăşesc sfera modificărilor impuse de Deciziile Curţii Constituţionale.

Relevante sunt, în acest sens, modificările şi completările propuse în privinţa infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 Cod penal, care excedează demersurile normative impuse de punerea în acord a legislaţiei penale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016.

Astfel, prin modificările propuse, se restrânge sfera faptelor incriminate, în sensul că se elimină ipoteza în care se produce o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime, menţinându-se incriminarea doar cu privire la faptele prin care se produce o pagubă materială, dar şi această ipoteză este limitată, prin condiţionarea de a depăşi un anumit cuantum. De asemenea, conform propunerilor, se reduc semnificativ limitele pedepselor principale şi se prevede, alternativ, pedeapsa amenzii, atât pentru alin. (1), cât şi pentru alin. (2), se elimină prevederea referitoare la interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică şi se condiţionează punerea în mişcare a acţiunii penale de introducerea plângerii prealabile.

Or, niciuna dintre aceste propuneri nu este impusă de menţionata decizie a Curţii Constituţionale, care a avut în vedere alte aspecte. Astfel, prin această decizie s-a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma “îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege “îndeplineşte prin încălcarea legii”.

Consideraţii similare sunt valabile şi în ceea ce priveşte modificarea propusă în privinţa infracţiunii de conflict de interese, prevăzută la art. 301 Cod penal.”, se arată în motivarea pe care o puteți citi în întregime mai jos.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru graţierea unor pedepse, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerinţele art.115 alin.(4) din Constituţia României, republicată.

”Graţierea este o instituţie cu dublă natură juridică, pe de o parte de drept constituţional, sub aspectul instituţional statal, iar pe de altă parte, de drept penal, prin efectele ei asupra raportului juridic penal de conflict.

Din punct de vedere constituţional, prerogativele graţierii sunt împărţite între Preşedintele României şi Parlament.

Preşedintele României are ca prerogativă graţierea individuală (art. 94 lit. d) din Constituţie), iar Parlamentul are atributul exclusiv al graţierii colective [art. 73 alin. (3) lit. i) din Constituţie].

Așadar, grațierea colectivă este un act de clemență, adoptat de către Parlament, prin lege organică, conform prevederilor art. 73 alin. (3) lit. i) din Constituţia României, republicată, ce constă în înlăturarea, în total sau în parte, a executării pedepsei aplicate de instanţă ori în comutarea acesteia în una mai uşoară (art. 1 și 2 din Legea nr. 546/2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii, republicată, cu modificările și completările ulterioare).

Graţierea este, deci, o manifestare de voinţă a Preşedintelui României sau a Parlamentului, manifestare de voinţă care îmbracă forma unor acte juridice constituţional reglementate, respectiv graţierea individuală se acordă prin decret al Preşedintelui României, iar graţierea colectivă se acordă prin lege organică.

Față de natura juridică specială a grațierii colective, ce constituie în principal un act de clemență, având doar în subsidiar valențele unui act normativ, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii apreciază că titularul manifestării de voință în această materie trebuie să fie întotdeauna Parlamentul, ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării, conform art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, iar nu Guvernul prin delegare legislativă.

În România, în mod tradițional, adoptarea măsurii grațierii sub forma unui act colectiv de clemență a constituit apanajul exclusiv al autorității legiuitoare – Parlamentul sau autoritatea legiuitoare corespondentă în funcție de regimul constituțional (cum este cazul Consiliului Frontului Salvării Naţionale din anul 1990). Exemplificăm în acest sens Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, Legea nr. 137/1997 privind graţierea unor pedepse, Decretul-lege nr. 23/1990 privind graţierea unor pedepse, Decretul-lege nr. 3/1990 privind amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse.

Adoptarea până în prezent a tuturor actelor de grațiere colectivă pe calea procedurii obișnuite de legiferare nu a constituit o simplă cutumă normativă, ci a fost impusă de necesitatea respectării condiției de constituționalitate privind competența exclusivă a Parlamentului în acest domeniu.”, au arătat membrii CSM în motivarea avizului pe care o puteți citi în continuare:

Comments

comentarii