Motivarea primei decizii prin care s-a admis contestația în anulare pentru că a intervenit prescripția

Un complet de la Curtea de Apel Cluj a admis pe fond prima contestatie în anulare depusă în baza deciziilor Curtii Constitutionale nr. 297/2018 si 358/2022 privind prescripția în cazul unui inculpat condamnat definitiv la 1 an închisoare pentru lovire.

Motivarea judecătorilor CA Cluj: ”Procedând la analiza pe fond a cauzei de încetare a procesului penal invocată de către contestatorul condamnat R.M. , Curtea reține că data de început a cursului termenului de prescripție a răspunderii penale este dictată de data săvârşirii faptei, respectiv 22.01.2016,  disputa participanților procesuali purtând asupra valabilităţii actelor presupus întreruptive de prescripţie îndeplinite  anterior publicării Deciziilor CCR nr. 297/2018 şi 358/2022.

Sub acest aspect, reţinem, cu titlu preliminar, că la data de 9 iunie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 358/2022 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal. De la data publicării sale, acestă decizie devine opozabilă erga omnes, fiind obligatorie pentru instanţe atât în privinţa dispozitivului cât şi a considerentelor pe care se sprijină.

Or, în considerentele acestei decizii (358/2022), Curtea Constituţională a tranşat în mod explicit natura juridică a Deciziei nr. ### din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, extrăgând şi consecinţele asociate pronunţării Deciziei anterior amintite,  în lipsa intervenţiei active a legiuitorului: absenţa din fondul activ al legislaţiei penale a vreunui caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii (25.06.2018) şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma (30.05.2022).

În continuare, Curtea constată că în cauză nu se contestă natura instituţiei prescripţiei răspunderii penale de instituţie de drept penal substanţial (chestiune tranşată, de altfel,  prin Decizia CCR nr. 1092/2012), natura şi durata termenelor de prescripţie, cauzele de întrerupere  sau de suspendare a cursului acestui termen (deopotrivă asupra existenţei şi a conţinutului) subsumându-se instituţiei prescripţiei răspunderii penale ca instituţie de drept substanţial, fiind supusă regulilor de aplicare în timp a legii penale mai favorabile.

Procedând la evaluarea globală a legii penale mai favorabile, se constată că în speţă Codul penal forma aflată în vigoare începând cu 25.06.2018 (data publicării Deciziei CCR nr. 297/2018) şi până la data de de 30.05.2022 (data intrării în vigoare as OUG 71/2022 de modificare a dispoziţiilor art. 155 C.pen.) reprezintă lege penală mai favorabilă, întrucât aceasta nu prevede cauze de întrerupere a cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, făcând astfel aplicabil termenul general de prescripţie prevăzut de lege raportat la limitele de pedeapsă.

În ceea ce priveşte valabilitatea şi efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate contestatorului R.M.   în calitate de inculpat, anterior pronunţării Deciziei CCR nr. 358/2022 Curtea reţine că acestea nu pot fi valorificate în cauză.

În acest sens, Curtea subliniază că prin Decizia CCR nr. 297/26.04.2018 a fost sancţionată (prin declararea ca neconstituţională) unica soluţie normativă prevăzută de legislaţia penală privind instituţia întreruperii termenului de prescripţie.

Ca şi o consecinţă a publicării acestei prime decizii CCR (nr. 297/2018), în lipsa oricăror repere normative concordante cu exigentele impuse de prevederile art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie, în pofida evocarii orientative a solutiei legislative din Codul penal din 1969  în cuprinsul considerentelor acesteia, la nivelul dreptului substanţial nu pot fi identificate în niciun moment, de la data intrării în vigoare a Noului Cod penal şi până la data împlinirii termenului general de prescriptie a răspunderii penale, norme care să identifice actele ce pot genera efectul întreruptiv de prescripţie.

În acest sens, în considerentele Deciziei 358/2022 (par. 68) Curtea Constituţională a arătat în mod explicit că „nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripţiei răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competenţa legiuitorului, cu condiţia esenţială ca acestea să îndeplineasăa exigenţele menţionate de către instanţa de contencios constituţional.”

În continuare a reţinut Curtea Constituiţională că (aceasta) „a statuat constant, în jurisprudenţa sa, că prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie stabilesc că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“, iar competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale (Decizia nr. ### din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012). Totodată, Curtea a statuat că a permite celui care interpretează şi aplică legea penală, în absenţa unei norme exprese, să stabilească el însuşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat, reprezintă o aplicare prin analogie a legii penale. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevăd şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie.”

Pe de altă parte, chiar dacă am accepta posibilitatea considerării ca valabile a actelor „întreruptive de prescripţie” efectuate sub imperiul legii vechi  (C.pen. în varianta anterioară datei de 25.06.2018 ca dată a publicării Deciziei CCR nr. 297/2018), acestea tot nu ar putea fi valorificate în cauză întrucât s-ar obţine rezultatul combinării dispoziţiilor legilor penale succesive (lex tertia), expres interzis prin Decizia CCR nr. 265/2014 (prin care a fost consacrat modul de determinare a legii penale mai favorabile potrivit criteriului aprecierii globale).

Faţă de aceste considerente, conchidem că durata termenului de prescripţie a răspunderii penale faţă de contestatorul-condamnat R.M.  se impune a  fi calculată prin raportare la durata termenului general de prescripţie prev. de art. 154 alin. 1 lit. d C.pen., raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege de la 6 luni la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen., care a atras condamnarea.

Acest termen (de 5 ani)  s-a împlinit la data de 23.03.2021 (după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripţie a fost suspendat pe durata stării de urgenţă în baza Decretelor prezidenţiale, conform prevederilor art. 156 C.pen.), anterior pronunţării deciziei penale nr. ###/A/09.06.2022 a Curţii de Apel Cluj, care face obiectul căii extraordinare de atac.

Astfel fiind, cererea de contestaţie în anulare apare ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecinţa desfiinţării în parte pe latura penală a hotărârii de condamnare cu privire la inculpatul R.M.

Procedând la rejudecare în aceste limite, în baza art. 396 alin. 6 C.pr. pen., rap. la art. 16 lit. f C.pr.pen., se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.M.  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen. în dauna persoanei vătămate …., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Se va dispune în consecinţă înlăturarea consecinţelor condamnării inculpatului pentru această infracţiune, prin anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 15/10.06.2022 emis de Judecătoria Beclean pe numele acestuia.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta procedură vor rămâne în sarcina acestuia.”

 

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns