fbpx

Mesajul unei cunoscute avocate pentru studenții care o sună pentru practică așa: „doamna… ăăă… Scu… ăăă…”

Avocata Mădălina Scutelnicu din Sibiu, autoarea poveștii emoționante ”Doamna cu pantofi albaștri”, care a făcut înconjurul țării, fostă jurnalistă, a postat câteva sfaturi pentru studenții de la Drept care o sună să o întrebe dacă îi ia în practică, dar nu știu să-i pronunțe numele.

”În ultimele zile, m-au sunat câțiva studenți la Drept care m-au întrebat, scurt, dacă îi primesc sau nu în practică. Unul dintre ei mi-a zis „doamna… ăăă… Scu… ăăă…” (și mi-a lăsat numele atârnat doar în prima silabă), unul „Alo, doamna avocat Mădălina?”, iar unul „doamna Postelnicu”. Ceilalți nu mi-ai spus nicicum, doar m-au întrebat, rapid, dacă primesc în practică – de m-am simțit, instant, ca-n perioada colindelor.

Și am gândit astfel – dacă tu, viitor jurist, dai un telefon cuiva fără să-i citești numele de o mie de ori înainte până i-l rostești corect, înseamnă că nu i te prea potrivești acestei profesii. Sau, nu în astă etapă a vieții, poate mai târziu.

Da, toți am fost învățăcei și suntem în fiecare zi… înțeleg perfect și vârsta crudă și emoțiile ei inerente. Dar, dragilor, eu nici după atâția ani de experiență nu dau print unui text într-un dosar, până nu-l citesc de 3 ori înainte, și de la cap la coadă, și invers. Mai fac o dată aceeași operațiune și când stau la rând, înainte să-l depun la registratura instanței. Oo, clar îmi mânâncă timp suplimentar… dar consider că în profesia aceasta nu e loc de „merge și-așa”. E un soi de răspundere față de oamenii care-și pun nădejdea în noi, eu așa văd…

Tocmai la Drept am învățat că o simplă virgulă poate decide soarta cuiva: „Să se ierte nu se poate, să se condamne la moarte!” versus „Să se ierte, nu se poate să se condamne la moarte!”. Ei, din motivul acesta trebuie să fii impecabil în ceea ce rostești sau ștampilezi.

Așa cum am primit sprijin, la rândul meu, în perioada studenției, sigur că îl voi oferi și eu. Și nu doar unuia singur, ci îmi voi face timp să primesc în practică de specialitate 3 studenți la Drept, care-mi pot lăsa mesaj pe e-mail avocat_scutelnicu@yahoo.com.

Sunt sigură că, dacă sunt cu adevărat pasionați de domeniul juridic, se vor pricepe să-mi transmită asta.”, a scris avocata.

Comments

comentarii

Naţionala de fotbal a României a învins Andorra cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Estadi Nacional din Andorra la Vella, la debutul său în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.... Citește mai mult
Trei persoane au fost rănite, printre care și un copil de 4 ani, într-un accident care a avut loc sâmbătă în apropiere de Câmpenești.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!