Menajeră din Cluj, reținută după ce ar fi furat 40.000 de lei din casa în care lucra de nouă ani

O femeie de 41 de ani a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii din Gherla, fiind acuzată că, în ultimii doi ani, ar fi sustras în mod repetat bani din locuința unui bărbat de 62 de ani la care făcea curățenie. Prejudiciul total este estimat la aproximativ 40.000 de lei, iar anchetatorii susțin că femeia a fost surprinsă de camerele de supraveghere în timp ce lua 2.400 de lei din portofelul proprietarului.

”În data de 17 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Gherla – Biroul de Investigații Criminale au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de o femeie de 41 de ani, aceasta fiind cercetată într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

În fapt, în perioada 2024 – iunie 2026, femeia ar fi sustras în mod repetat sume de bani din locuința unui bărbat de 62 de ani, unde desfășura activități de curățenie de aproximativ nouă ani, cauzând un prejudiciu total estimat la aproximativ 25.000 de lei.

De asemenea, din cercetări a reieșit că ar fi fost sustrasă suma de aproximativ 15.000 de lei aparținând soției persoanei vătămate.

În data de 3 iunie a.c., aceasta ar fi fost surprinsă de camerele de supraveghere montate în interiorul locuinței, în timp ce ar fi sustras din portofelul bărbatului suma de 2.400 de lei.

În baza probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, în vederea stabilirii întregii activități infracționale, dispunerii măsurilor legale și recuperării prejudiciului.”, a transmis IPJ Cluj.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns