”Mascații” au intrat peste fiul celebrilor lăutari de la Clejani după ce a amenințat că aruncă blocul în aer

Polițiștii din București au intervenit de urgență în noaptea de 6 aprilie, după ce Fulgy, băiatul celebrilor lăutari Vioricăi și Ioniță de la Clejani, a amenințat că își va face rău și că va arunca blocul în aer.

Tânărul s-a baricadat în locuință, iar situația a necesitat mobilizarea mai multor echipaje specializate.

Incidentul a avut loc luni seară, când Poliția Capitalei a anunțat că, în jurul orelor 23:00, „polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 11 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 3, un bărbat amenință că își va face rău, punând totodată în pericol și alte persoane”.

Fulgy a fost găsit într-o stare agitată, refuzând să coopereze și având un comportament care a ridicat semne de alarmă.

Întrucât a declarat într-un live pe TikTok că a lăsat gazele deschise în locuință și urmează să arunce blocul în aer, a fost solicitată intervenția companiei de distribuție a gazelor, care a oprit alimentarea în zonă. De asemenea, au fost chemați negociatori din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au încercat să îl convingă pe muzician să renunțe la gest.

Polițiștii SAS au decis să pătrundă în locuință în momentul oportun. Aceștia l-au găsit pe Fulgy în dormitor, în afara oricărui pericol și fără urme de violență.

Fulgy a fost preluat de un echipaj medical și transportată la Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alexandru Obregia”, unde a fost internat și se află în prezent în siguranță, potrivit autorităților.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns