fbpx

Marea țeapă PS5 de la Altex. Plătești produsul și intri în tombolă pentru a-l primi sau nu

Împătimiții jocurilor, care au comandat și plătit noua consolă Play Station 5 pe site-ul Altex, au fost informați pe e-mail că au intrat în ”Marea tragere la sorți PS5”!

Potrivit ziarului Libertatea, lansarea oficială a avut loc în data de 19 noiembrie. La ora 18.00 a fost pornită opțiunea de comandare pe site-ul său. Astfel, cei interesați au putut cumpăra varianta clasică, la 2.500 de lei, sau varianta digitală, la 2.000 de lei.

Avocata Ana Maria Udriște din București și-a comandat un PS5, primind inițial un mail de la Altex în care era anunțată că ”am început pregătirea comenzii”

A urmat un al doilea mail, în care era anunțată că a fost înregistrată în ”Marea tragere la sorți PS5” din 25 noiembrie și are ”șansa” să primeasă noua consolă Play Station 5.

 

La fel au pățit sute de alți doritori ai consolei.  De asemenea, li s-a transmis că pot renunța la comandă, pot achiziționa alt produs de bani sau pot primi banii înapoi. Între timp, pagina produsului a fost schimbată, iar acum apare că este vorba de o precomandă cu o tombolă, iar dispozitivele vor fi disponibile din 25 noiembrie.

Clienții se revoltă acum pe pagina de Facebook a companiei. „Păi cum facem, că eu am plătit pentru o consolă care apărea ca fiind «În Stoc», plătită și confirmată, fără să am habar că, de fapt, acel «În Stoc» era o tombolă? (…) Eu nu vreau să renunț la plată pentru că eu nu am intrat cu bună-știință la vreo tombolă, eu am plătit integral o consolă care, repet, era în stoc”, spune unul dintre comentatori.

Contactat de către Libertatea, Paul Anghel – directorul ANPC – spune că grupul Altex ar putea fi amendat. „Dacă nu au fost informați de la început și consumatorii au avut posibilitatea de a comanda produsul, atunci poate îmbrăca premisele unei practici comerciale incorecte. Trebuie încetată această practică și, totodată, comerciantul poate fi amendat”, a spus Anghel.

Cei de la Altex România au postat astăzi pe pagina de Facebook a companiei următorul mesaj: ”Începând cu ora 17:00 s-au încheiat înscrierile în campania ”Rezervă-ți locul în marea tombolă PS5”, ca urmare a numărului mare de solicitări înregistrate și pentru a păstra un echilibru în privința sanselor de câștig. Altex a oferit opțiunea participanțior de a se retrage din campanie și a li se returna sumele plătite, în acest moment existând un număr de 424 retrageri, dintr-un total de 7534 de înscrieri. Câștigătorii vor fi anunțați pe 25 noiembrie, conform regulamentului: https://bit.ly/RegulamentPS5 Urăm tuturor participanților în tragerea la sorți mult succes!”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns