Tribunalul Cluj a admis contestația parchetului împotriva hotărârii Judecătoriei Cluj-Napoca de acum 3 zile, prin care i se permitea inculpatului cântăreț Culiță Sterp să plece în Spania pentru un concert.
Soluția pe scurt. ”În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod Procedură Penală, admite contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, împotriva încheierii penale nr. 17/17.01.2023 a Judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria Cluj Napoca pe care o desfiinţează în întregime şi soluţionând cauza:
În baza art. 215 alin. 2 lit. a) Cod de Procedură Penală respinge cererea formulată de către inculpatul Sterp Nicolae., cu privire la încuviinţarea părăsirii limitei teritoriale a României.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod Procedură Penală obligă inculpatul petent să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare, la fond, în sumă de 100 lei. În baza art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat şi ocazionate de soluţionarea prezentei căi de atac, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 20 ianuarie 2023.”
Amintim că interpretul de manele este judecat pentru părăsirea locului accidentului și conducere sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.