Legea pentru modificarea și completarea art.435 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal este neconstituțională, în ansamblul său

În ziua de 18 noiembrie 2020, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 87 de deputați aparținând Grupurilor parlamentare ale Uniunii Salvați România, Partidului Național Liberal, Partidului Mișcarea Populară și de deputați neafiliați, precum și de Guvernul României și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea art.435 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal este neconstituțională, în ansamblul său.

Legea trimisă spre promulgare avea următorul conținut:

L E G E pentru modificarea și completarea art. 435 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Art. I. – Articolul 435 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică
și se completează după cum urmează:
1. Alineatul (3) al articolului 435 se modifică și va avea următorul cuprins:
„(3) Operatorii economici care doresc să distribuie și să comercializeze angro băuturi alcoolice, tutun prelucrat și produse energetice – benzine, motorine, petrol lampant, păcură (CLU, CLG, CTL,combustibil ecologic pentru centrale termice etc) gaz petrolier lichefiat biocombustibili – sunt obligați să se înregistreze la autoritatea competentă potrivit prevederilor stabilite prin ordin al preșdintelui A.N.A.F.”
2. După alineatul (3) al articolului 435 se introduc trei noi alineate, alin. (31), (32) și (33), cu următorul cuprins:
„(31) În vederea obținerii atestatului de comercializare, operatorii economici care intenționează să distribuie – și să comercializeze angro produse energetice au obligația îndeplinirii  următoarelor condiții, la data la care depun cererea și pe perioada comercializării produselor energetice:
a) să dețină spații de depozitare corespunzătoare, în proprietate sau folosință – contract de locațiune, contract de comodat sau cu orice titlu legal;
b) depozitul angro trebuie să fie dotat cu rezervoare verificate metrologic care să permită în orice moment determinarea stocurilor faptice;
c) depozitul angro trebuie să fie dotat cu sisteme de gestiune a stocurilor, conectate cu rezervoarele de carburanți, care să permită monitorizarea mișcării produselor energetice și determinarea în orice
moment a cantităților intrate, ieșite, precum a stocurilor, pe fiecare tip de produs energetic furnizor;
d) depozitul angro trebuie să fie dotat cu un sistem de supraveghere video a rezervoarelor, a zonelor de descărcare/încărcare și a plăcuțelor de înmatriculare a mijloacelor de transport care asigură aprovizionarea. Stocarea imaginilor înregistrate se face pe o durată de minimum 30 de zile. Sistemul de supraveghere trebuie să funcționeze permanent, inclusiv în perioadele de nefunționare a depozitului angro, chiar în condițiile întreruperii alimentării cu energie electrică de la
rețeaua de distribuție.
(32) Cantitățile de produse energetice comercializate în baza atestatului trebuie să fie recepționate și livrate fizic doar din depozitul angro autorizat.
(33) Sunt exceptați de la obligația îndeplinirii condițiilor menționate mai sus:
a) operatorii economici care comercializează produse energetice în baza cardurilor de combustibil către consumatorii finali;
b) operatorii economici afiliați ai operatorilor economici autorizați ca antrepozitari autorizati, destinatari înregistrați și care comercializează produse energetice din locațiile autorizate ale
operatorilor economici care sunt afiliați.
Art. II. – Prezenta lege intră în vigoare în termen de 60 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Atașăm sesizările de neconstituționalitate ale guvernului și a partidelor politice.

sesiz303 guvern

1418A.2020_303 sesizare partide

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns