Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și-a lansat cartea autobiografică, intitulată „Poveste pentru tata”, în prezența a numeroși oameni de vază ai Clujului, la Grand Hotel Italia.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai administrației publice locale și centrale, oameni de faceri, politicieni, avocați, notari, foști șefi din Poliție și DIIICOT.
Lansarea cărții a fost moderată de jurnalista Cristina Pintilie. Au luat cuvântul ÎPS Andrei Andreicuț, alături de profesorii Liviu Zăpârțan și Adrian Papahagi. A fost invitat să vorbească și rectorul UBB Daniel David, dar nu a putut ajunge la eveniment.
„Mulți se vor întreba: Ce l-a apucat și pe ăsta să scrie cărți? (…) Nu e vorba nici de politică, e pur și simplu un gest pe care am simțit că trebuie să îl fac și vă invit și pe dumneavostră, după ce veți citi cartea, la o introspecție în viața fiecăruia dintre voi. Iar dacă ar fi să transmit un gând sincer, acum, și pe care l-am înțeles după mulți ani, e unul simplu: nu încercați să schimbați oamenii, încercați să vă schimbați voi. Oodată ce ne redescoperim, putem să ne asumăm. Acesta este lucrul esențial în viața fiecăruia, să ne asumăm așa cum suntem și să fim preocupați mai degrabă de viața noastră și nicidecum de a altora. Cred că fiecare dintre voi puteți, prin călătoria vieții voastre, să vă regăsiți și să vă stabiliți adevăratul țel al vieții”, a spus Alin Tișe.
Pentru că în curând va împlini 50 de ani, președintele CJ Cluj a ciocnit un pahar cu invitații după ce a semnată sute de cărți.