Începând de luni 16 martie 2020 până pe 16 aprilie 2020, la Înalta Curte de Casaţie și Justiție se vor judeca doar cauzele urgente, potrivit Ordinului emis astăzi de președintele instanței supreme.
In perioada menţionată, secţiile şi formaţiunile de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie continuă să judece următoarele categorii de cauze:
- cauzele, înregistrate la nivelul tuturor secţiilor şi formaţiunilor de judecată, în care judecata se desfăşoară fără citarea părţilor, inclusiv cererile de recurs în interesul legii sau de dezlegare a unor chestiuni de drept;
- cererile privind suspendarea executării hotărârii în materie civilă;
- cererile privind declararea ca indezirabil a unui cetăţean străin, prevăzute de OUG nr.194/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
- cauzele având ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive privative/neprivative de libertate în materie penală, indiferent de stadiul procesual al acestora, precum şi contestaţiile împotriva încheierilor pronunţate în această materie;
- contestaţii împotriva măsurilor asigurătorii, întemeiate pe dispoziţiile art.250 şi urm.C.p.p.;
- cauze având ca obiect căi de atac întemeiate pe dispoziţiile Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare;
- cauzele în care există posibilitatea împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.