După trei ani de la tragicul accident, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a șoferul mașinii care l-a ucis pe tânărul Radu Țenter, sufletul galeriei ”U” Cluj acum, așa cum l-au numit suporterii.
Nagy Roland, șoferul autoturismului, a fost trimis în judecată la la Judecătoria Cluj-Napoca pentru ucidere din culpă. În cadrul cercetărilor penale, cu toate că s-a reținut că Radu Țenter a traversat prin loc nepermis, s-a mai descoperit că șoferul avea viteză, notează ZiardeCluj.ro
Anchetatorii explică în rechizitoriu că tragedia putea fi evitată dacă șoferul avea o conduită prudentă în trafic și circula cu viteza maximă legală admisă în interiorul localităților.
„Fapta inculpatului Nagy Roland, care la data de 03.03.2019, în jurul orelor 18.10, a condus autovehiculul marca BMW, cu nr. de înmatriculare …., din direcţia zona centrală înspre cartierul Mănăștur, şi ajungând în dreptul imobilului cu nr. …., l-a surprins și accidentat pe numitul Ţenter Radu Cristian, care în calitate de pieton s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii, de la stânga spre dreapta potrivit sensului de deplasare al autovehiculului, prin loc nepermis, nemarcat şi nesemnalizat corespunzător cu marcaje şi indicatoare cu semnificaţia „Trecere pentru pietoni” şi fără a se asigura în prealabil în mod corespunzător, iar în urma vătămărilor suferite, Ţenter Radu Cristian a decedat la faţa locului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, fapta prev. şi ped. de art 192 alin. (l)şi (2) C.pen”, se arată în rechizitoriu.
** cu mențiunea că deși în rechizitoriu se specifică faptul că Țenter a decedat la locul accidentului, tânărul fusese dus la spital și contectat la aparate până în momentul în care familia a decis ca organele sale să fie folosite pentru transplant.
În 3 martie 2019 avea loc un accident îngrozitor. Radu Țenter, unul dintre cei mai înfocați suporteri ai U Cluj, fiul antrenorului de baschet Marcel Țenter, a traversat strada printr-un loc nepermis în zona fostei fabrici de bere, fiind lovit fatal de o mașină.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

