fbpx

Judecătorie fără judecători. ”Ultimul mohican s-a pensionat”

O judecătorie din Caraș-Severin a rămas fără judecători după ce președintele instanței și singurul judecător a primit aviz de la CSM pentru pensionare în 26 octombrie.

Despre schema incompletă de personal în foarte multe instanțe a vorbit judecătorul Alin Ene, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, cu prilejul inaugurării noului sediu al Judecătoriei Slatina, una dintre instanțele cu deficit mare.

„Am văzut astăzi încăperi foarte mari, foarte frumoase, foarte spaţioase, dovadă că Ministerul Justiţiei, alături de conducerea Curţii de Apel Craiova, a Tribunalului Olt şi Judecătoriei Slatina, şi-au făcut treaba în acest domeniu. Cred că acum mingea a fost aruncată în teren la Consiliul Superior al Magistraturii şi este de datoria noastră să facem tot ce ţine de noi să le şi umplem. La acest moment înţeleg că Judecătoria Slatina rămâne cu 13 judecători din 22, va fi o misiune foarte grea pentru dumneavoastră.

„Dacă vă ajută cu ceva, sunt alţii care stau şi mai rău. Avem la acest moment şapte judecătorii cu un singur judecător, dintre care una rămâne cu zero judecători, pentru că acel unu, ultimul mohican, s-a pensionat. Noi încercăm să găsim soluţii, sper că vom reuşi. Încerc să fiu şi realist, nu se vor umple instanţele peste noapte, eu sper ca măcar să fie în următorii unu-doi ani, maxim trei, dar nu mai mult de trei ani, pentru că există o vorbă chinezească care spune că dacă trăieşti cu un dezastru timp de 3 ani, acesta devine o binecuvântare”, a spus membrul CSM, citat de Adevărul.ro

Judecătoria care va rămâne fără singurul judecător este cea din Moldova Nouă (Caraș-Severin).

Comments

comentarii

31.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în cei doi ani de la declanşarea invaziei ruse, potrivit președintelui Volodimir Zelenski.... Citește mai mult
Universitatea Cluj nu a reușit să marcheze niciun gol în meciul contra Sepsi OSK, în etapa cu numărul 27 din Superligă.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!